Dosar 6846/280/2004 din 06.07.2004

nulitate act


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6846/280/2004
Data dosar:
06.07.2004
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Judecatorie
Obiect:
nulitate act
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.05.2005 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Luni - Sala 3 - Civil
  • Soluţionare

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active, formulata de piritul Tonescu Petrica,iar pe fond admite acţiunea completată şi precizată, formulata de S* E************ S*, cu sediul in Slatina, str. Silozului nr. 9, jud. Olt, admite cererea de intervenţie în interes propriu formulata de intervenienta in interes propriu SC Ekomin SRL cu sediul in Titu, str. IC Visarion, bl. 19, et.2, ap. 11, jud. Dimbovita impotriva piritilor Tonescu Petrica, domiciliat in Slatina, str. Crisan, nr. 10, bl. GA 134, et. 3, ap. 15, jud. Olt, Comisia municipala de aplicare a Legii nr. 18/1991 Slatina, Primaria Municipiului Slatina, cu sediul in str. M. Kogalniceanu nr. 1, Slatina., prin primar, in calitate de presedinte al comisiei mentionate, Patrascu Cristian, domiciliat in Slatina, str. Crisan, nr. 11, bl. ZA1, sc.3, ap.2, jud. Olt, Litoiu Alexandru, domiciliat in Slatina, b-dul Alexandru Ioan Cuza, nr. 36, bl. FB23, sc.B, ap.1, jud. Olt, Avram Mircea Csaba, domiciliat in Slatina, str. Cuza Voda, nr. 2A, bl. G4, sc.A, et.2, ap.12, jud. Olt. Constată nulitatea absolută a proceselor verbale de punere în posesie cu nr. P 130/3.10.2002, nr. L 50/15.10.2002 şi nr. A 48/26.11.2002, emise de Comisia pentru aplicarea Lg.l8/1991 a mun. Slatina pe numele pârâţilor Pătraşcu Cristian, Liţoiu Al-dru şi Avram Mircea Csaba, precum şi a titlurilor de proprietate emise ulterior acestora, potrivit aceleaşi legi, cu nr. 48844/18/13.12.2003, nr. 48844/19/13.12.2003 cu nr. 48844/20/13.12.2003, de Comisia judeteana de aplicare a Lg.l8/1991 Olt. Constată nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare încheiate de către pârâţii P******* C*******, Liţoiu Al-dru, Avram Mircea Csaba cu pârâtul Tonescu Petrică, în formă autentică la notarul public Veronica C-tinescu din Slatina, jud. Olt, cu nr. 3056, 3057 şi 3058 la 10.12.2003. Dispune radierea din cartea funciară a mun. Slatina, jud. Olt a intabulării dreptului de proprietate al pârâtului Tonescu Petrică, asupra corpurilor de proprietate identificate astfel : cu nr. cadastral 3202, situat în extravilanul acelasi localitati Slatina, T 47/3, P2 cu nr. cadastral 3201, situat în extravilanul loc. Slatina, T47/3, P1 cu nr. cadastral 3203, situat în extravilanul loc. Slatina, T 47/3, P3, dobândit prin actele de vânzare cumpărare autentificate cu numerele de mai sus. 3056, 3057 şi 3058 din 10.12.2003. Obligă pe pârâţi în solidar să plătească reclamantei SC"ELECTROCARBON"SA suma de 5.285.500 lei, reprezentind cheltuieli de judecată. Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Arges. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Mai 2005

  • Sedinta din data de 28.03.2005 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Luni - Sala 3 - Civil
  • Încheiere

    S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus prin judecătorul de serviciu relaţiile solicitate de către instanţă. Se prezintă av. Dana Chiricioiu, care depune la dosar o cerere din partea apărătorului reclamantei, prin care, solicită amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare. Reprezentantul intervenientei, precizează că relaţiile sunt incomplete, întrucât nu au fost înaintate schitele ce au stat la baza emiterii proceselor verbale de punere în posesie. Apărătorul pârâţilor P******* C*******, Liţoiu Alexandru, Avram Mircea Csaba depune la dosar procesele verbale de punere în posesie eliberate pentru fiecare dintre pârâţii ce îi reprezintă, arătând că nu se opune cererii formulată de către apărătorul reclamantei. Pârâtul T****** P**** depune la dosar contractele vânzare cumpărare încheiate cu ceilalti pârâti, schiţele ce au stat la baza încheierii actelor vânzare cumpărare, încheiere autentificată de înregistrare la cartea funciară, certificat fiscal, declaraţie de impunere, extras carte funciară, schiţa cadastrală eliberată de OCOTA, un raport de expertiză tehnică, ce constituie o probă extrajudiciară, efectuat într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Slatina, precum şi un certificat. INSTANŢA Constată necesar a se acorda un nou termen de judecată pentru ca părţile să ia cunoştiinţă de conţinutul relaţiilor şi înscrisurilor depuse la dosar la termenul de astazi, apreciind ca întemeiată cererea formulată de către apărătorul reclamantei, urmând a o admite. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Prorogă discutarea relaţiilor la termenul următor. Admite cererea formulată de către apărătorul reclamantei, privind amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare. Pune în vedere părţilor să depună la dosar copii ale înscrisurilor depuse spre a fi comunicate şi celorlalte părţi. Amână judecarea cauzei la 9.05.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Martie 2005.

  • Sedinta din data de 14.02.2005 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Luni - Sala 3 - Civil
  • Încheiere

    Apărătorul reclamantei, solicită amânarea cauzei pentru lipsa relaţiilor. Instanţa pune în discuţia părţilor cererea de intervenţie în nume propriu, formulată de către intervenientă. Apărătorul reclamantei, solicită admiterea în principiu a cererii de intervenţie, justificându-şi interesul promovării acesteia prin faptul că au fost cumpărători de bună credinţă, cf. actului de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică. INSTANŢA Constată necesar a se acorda un nou termen de judecată pentru lipsa relaţiilor, urmând a se reveni cu adresă în sensul celei existente la fila 73 din dosar, iar în ceeea de priveşte cererea de intervenţie, având în vedere prev. art. 49 C.pr.civ., instanţa o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite în principiu. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite în principiu, cererea de intervenţie în nume propriu. Se revine cu adresă în sensul celei existente la fila 73 din dosar. Se citează pârâtele lipsă, ce nu au termen în cunoştiinţă, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 28.03.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Februarie 2005.

  • Sedinta din data de 10.01.2005 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Luni - Sala 3 - Civil
  • Încheiere

    Instanţa pune în discuţia părţilor excepţia necompetenţei teritoriale, invocată prin întâmpinarea depusă la dosar de către PRIMARIA MUN. SLATINA, reprezentată prin primar. Apărătorul reclamantei, solicită respingerea excepţiei, având în vedere faptul că dosarul a fost strămutat de la Judecătoria Slatina. Apărătorul pârâţilor Pătraşcu Cristian, Liţoiu Al-dru, Avram Mircea, solicită respingerea excepţiei pe acelaşi considerent. Pârâtul T****** P****, solicită de asemenea, respingerea excepţiei şi invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei. Instanţa pune în discuţia părţilor şi această excepţie. Pârâtul T****** P****, solicită admiterea excepţiei. Apărătorul reclamantei şi apărătorul pârâţilor, solicită unirea excepţiei cu fondul cauzei. Având cuvântul pe probe, apărătorul reclamantei, solicită în susţinerea acţiunii formulate, proba cu interogatoriu, proba cu înscrisuri –relaţii de la C****** M********* D* A******* A L********* S******, în sensul de a ne înainta în copie xerox procesele verbale indicate în precizarea aflată la fila 19 din dosar şi toate schiţele anexe la acestea, precum şi proba cu expertiză tehnică, probă care să fie reiterată după administrarea în cauză a celorlalte probe. Atât pârâtul T****** P****, cât şi apărătorul celorlalţi pârâţi, precizează că înţeleg să se prevaleze în apărare de proba cu înscrisuri. I N S T A N T A Având în vedere prev. art.137 C.pr.civ., faptul că pentru solutionarea exceptiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de către pârâtul T****** P**** este necesar a se administra aceleasi probe, ca si pentru fondul cauzei, urmeaza a uni această excepţie cu fondul cauzei, iar referitor la excepţia necompetentei teritoriale de soluţionare a cauzei, instanţa o apreciază ca fiind neântemeiată, având în vedere faptul că dosarul a fost strămutat şi operează prorogarea legală, urmând a o respinge. În ceea ce priveşte probatoriul, constată pertinente soluţionării cauzei probele solicitate de către părţi, urmând a le admite, proba cu interogatoriu în temeiul art.218 C. pr. civ., proba cu înscrisuri –relaţii de la Comisia municipala de aplicare a Lg.18/1991 Slatina, în temeiul art. 172 C.pr.civ., în sensul de a ne înainta în copie xerox procesele verbale indicate în precizarea aflată la fila 19 din dosar şi toate schiţele anexe la acestea, precum şi să ne comunice dacă s-au eliberat titlurile de proprietate pentru terenurile pentru care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate, potrivit Lg.l8/1991, reiterând discutarea probei cu expertiză tehnică după administrarea în cauză a celorlalte probe. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge, ca neântemeiată, excepţia necompetentei teritoriale de soluţionare a cauzei. În baza art. 137 C.pr.civ., uneşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de către pârât cu fondul cauzei. Admite probele aşa cum au fost solicitate. Reiterează discutarea probei cu expertiză tehnică după administrarea în cauză a celorlalte probe. Se emite adresă către Comisia municipala de aplicare a Lg.18/1991 Slatina în sensul arătat. Se vor cita părţile ce nu au termen în cunoştinţă, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 14.02.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2005

  • Sedinta din data de 06.12.2004 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Luni - Sala 3 - Civil
  • Încheiere

    Constată necesar a se acorda un nou termen de judecată pentru ca părţile să ia cunoştiinţă de conţinutul întâmpinării depuse la dosar, prorogând discutarea excepţiei la termenul următor, iar în ceea ce priveşte cererea formulată de către apărătorul reclamantei, instanţa o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite şi a se cita părţile ce nu au termen în cunoştiinţă, cf. art. 85 C.pr.civ. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Prorogă discutarea excepţiei la termenul următor. Admite cererea formulată de către apărătorul reclamantei, privind amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare. Se citează pârâtele, ce nu au termen în cunoştiinţă, cf. art. 85 C.pr.civ. Acordă un nou termen de judecată pentru ca părţile să ia cunoştiinţă de conţinutul întâmpinării, respectiv : Amână judecarea cauzei la 10.01.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Decembrie 2004

  • Sedinta din data de 01.11.2004 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Luni - Sala 3 - Civil
  • Încheiere

    Constată necesar a se acorda un nou termen de judecată pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosar, precum şi în vederea introducerii în cauză şi citării în calitate de pârâte a persoanelor fizice şi juridice menţionate în cererea de intervenţie, prorogând discutarea admisibilităţii în principiu a acestei cereri la termenul următor, iar referitor la cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare, formulată de către apărătorul reclamantei, instanţa o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de către apărătorul reclamantei, privind amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare. Prorogă discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie la termenul următor. Se vor introduce în cauză şi se vor cita, cf. art.85 C.pr.civ. în calitate de pârâte persoanele fizice şi juridice menţionate în cererea de chemare în garanţie cu copie de pe aceasta. Amână judecarea cauzei la 6.12.2004. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Noiembrie 2004

  • Sedinta din data de 27.09.2004 la ora 12:00

    Complet: Completul 2 - Luni - Sala 3 - Civil
  • Încheiere

    Se depune delegaţie de reprezentare pentru reclamantă, care prin apărător, solicită amânarea cauzei pentru a-şi preciza acţiunea. INSTANŢA : Constată necesar a se acorda un nou termen de judecată pentru ca reclamantul să-şi precizeze acţiunea, să timbreze corespunzător cu diferenta până la 171.000 lei şi timbru judiciar în valoare de 3000 lei şi de asemenea, în vederea citării pârâtului cu menţiunea chemării la interogatoriu, cf. art.218 C.pr.civ. şi cu copie de pe acţiune (filele 27-28). PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE : Se citează pârâtul cu menţiunea chemării la interogatoriu şi cu copie de pe acţiune. Acordă un nou termen de judecată în sensul arătat în considerentele prezentei încheieri, respectiv : Amână judecarea cauzei la 1.11.2004. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Septembrie 2004.

Flux dosar


Actualizare GRPD