V***** M*******
Apelant PârâtO********* M****
Apelant ReclamantDeclină competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului Dolj.
Încuviinţează cererea formulată de avocat R. Marinescu, pentru apelantul reclamant O********* M**** şi avocat A. Armăşelu pentru apelanta pârâtă V***** M*******, prin care solicită acordarea unui termen în vederea încheierii unei tranzacţii între părţi
Procedura incompletă cu apelanta pârâtă Voinea Marilena cu domiciliul ales la cabinet avocat Armăşelu Alin, restituită dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu menţiunea " destinatar mutat de la adresă", după care : Avocat Armăşelu Alin, pentru apelanta pârâtă, precizeată că are cabinetul la adresa deja indicată.I se comunică un exemplar de pe motivele de apel ale reclamantului şi solicită termen pentru a le observa şi a depune întîmpinare. Avocat Radu marinescu, pentru apelantul reclamant, primeşte un exemplar de pe motivele de apel ale pârâtei şi solicită, deasemenea, un termen pentru a le observa şi a formula întîmpinare.
Cererea de la dosar prin care apărătorul intimatei pârâte V***** M******* solicită termen pentru a pregăti apărarea şi a depune întâmpinare. Avocat Radu Marinescu, pentru apelantul reclamant, depune motivele de apel în două exemplare pentru a fi comunicate şi lasă la apreciere cu privire la cererea de amânare .