R******* C******* R*****
PetentS* F******* D**** S**
IntimatRespingere acţiunea formulată de reclamantul RUNCEANU CRISTIAN ROBET domiciliat în Piteşti, str. Găvana, bl. B 23, sc. A, ap. 9, jud. Argeş împotriva pârâtei S.C. FARMACIA DIANA S.R.L. cu sediul în Piteşti, str. G. Coşbuc, nr. 16, jud. Argeş. Obligă pe reclamant la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Mai 2004 la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Admite cererea scrisă formulată de apărătorul ales al reclamantului de amânare a cauzei, întrucât la acest termen de judecată se află în imposibilitate de a se prezenta la instanţă, fiind plecat din localitate pentru susţinerea unei alte cauze. Se va relua procedura de citare cu părţile potrivit dispoz. Art. 85 şi urm. Cod pr. civilă Amână judecarea cauzei la 4 mai 2004. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 apriilie 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.
Suspendă judecarea cauzei conform dispoz. art.242 pct.2 Cod proc. civilă până la o nouă stăruinţă a părţilor. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.
Admite cererea formulată de reprezentantul pârâtei pentru a depune la dosar statele de plată privind pe reclamant începând cu data de 01.03.2003 şi până la încetarea raporturilor de muncă, respectiv noiembrie 2003, copie de pe decizia de încetare a contractului de muncă a reclamantului, precum şi delegaţie de reprezentare. Amână judecarea cauzei la 23 martie 2004. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Martie 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.
In temeiul dispoz. Art. 172 cod pr. Civilă, admite proba cu înscrisuri, iar în baza art. 218 cod pr. Civilă, admite proba cu interogatoriu solicitate de apărătorul reclamantului. Se emite adresă pârâtei pentru a depune la dosar statele de plată privind acordarea drepturilor salariale ale reclamantului începând cu data de 01.03.2003 şi până la încetarea raportului de muncă, respectiv noiembrie 2003 precum şi copie de pe decizia de încetare a contractului de muncă Prorogă discutarea admisibilităţii probei cu martor după depunerea înscrisurilor solicitate şi adminisitarea probei cu interogatoriu. Se va relua procedura de citare cu pârâta potrivit dispoz. art. 85 şi urm. cod pr. Civilă. Amână cauza la data de 16 martie 2004. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 februarie 2004, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă. In temeiul dispoz. Art. 172 cod pr. Civilă, admite proba cu înscrisuri, iar în baza art. 218 cod pr. Civilă, admite proba cu interogatoriu solicitate de apărătorul reclamantului. Se emite adresă pârâtei pentru a depune la dosar statele de plată privind acordarea drepturilor salariale ale reclamantului începând cu data de 01.03.2003 şi până la încetarea raportului de muncă, respectiv noiembrie 2003 precum şi copie de pe decizia de încetare a contractului de muncă Prorogă discutarea admisibilităţii probei cu martor după depunerea înscrisurilor solicitate şi adminisitarea probei cu interogatoriu. Se va relua procedura de citare cu pârâta potrivit dispoz. art. 85 şi urm. cod pr. Civilă. Amână cauza la data de 16 martie 2004. Cu recur