F*** P*****
ReclamantP*** M*****
PârâtIn baza art. 281 C. proc.civ. indreapta din oficiu eroarea materiala strecurata in dispozitivul sentintei civile nr. 4204/24.10.2005 in sensul precizarii ce reprezinta sumele la care a fost obligat piritul, respectiv imprumut nerestituit si cheltuieli de judecata conform minutei de la fila 47. Prezenta incheiere face parte integranta din dispozitivul sentintei civile nr. 4204/24.10.2005. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Admite acţiunea majorată formulată de reclamantul F*** P*****, cu reşedinţa în Piteşti, str. Teilor, bl. 69C, ap. 7, jud. Argeş (la familia Măcău Carmen), împotriva pârâtului Păun Marius, domiciliat în Mioveni, bl. 12 E, sc. A, ap. 23, jud. Argeş. Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 32.958.782 lei (3295,87 RON), precum şi suma de 6.471.300 lei (647,13 RON), repr. cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2005.
Amână pronunţarea la 24.10.2005.
Admite cererea formulată de către expert. Pune în vedere reclamantului prin apărător să achite diferenţă onorariu expert. Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii, cu mentiunea ca in caz contrar va fi sanctionat, cf. art.209 al.2 C.pr.civ. cu amenda judiciara Amână judecarea cauzei la 17.10.2005. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Septembrie 2005.
În temeiul art. 246 C.pr.civ., ia act de renunţarea pârâtului la proba cu interogatoriu, admisă anterior în cauză. Se va pronunţa asupra cererii formulată de expertă ulterior, după ce experta va depune la dosar raportul de expertiză şi decontul cu cheltuielile suplimentare. Se revine cu adresa catre expertă in vederea efectuarii lucrarii, cu mentiunea ca in caz contrar va fi sanctionată, cf. art.209 al.2 C.pr.civ., cu amenda judiciara. Amână judecarea cauzei la 12.09.2005. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iunie 2005.
Respinge cererea, formulată de către apărătorul reclamantului, privind decăderea pârâtului din proba cu interogatoriu, admisă anterior în cauză. Pune în vedere pârâtului să achite onorariul pentru interpret. Admite în temeiul art. 201 C.pr.civ., proba cu expertiză contabilă cu obiectivul mai sus menţionat. Numeste, potrivit disp.art.202 C.pr.civ. in calitate de expert contabil pe d-na NECŞIU BĂDITA Stabileste onorariul provizoriu de expert in suma de 3.000.000 lei - in sarcina reclamantei/ului. Pune in vedere acestuia sa achite onorariul in termen de 5 zile de la desemnarea expertului, potrivit noilor modificari ale Codului de procedura civila. Se emite adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii cu mentiunea de a se conforma disp.art.206 C.pr.civ., precum şi adresa de incunostiintare catre BIROUL DE EXPERTIZE cu privire la desemnarea expertului – NUMAI DUPĂ ACHITAREA ONORARIULUI PROVIZORIU DE EXPERT –. Se citează reclamantul în continuare, cu menţiunea chemării la interogatoriu. Amână cauza la data de 20.06.2005. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Mai 2005.
Apărătorul reclamantului, solicită a se lua interogatoriu pârâtului prezent. In baza disp.art.218 C.pr.civ., s-a luat interogatoriu pe rând pãrţilor, rãspunsurile acestora fiind consemnate în scris pe lista de întrebări ataşată la dosar. Se prezintă originalul chitanţei aflată la fila 3 din dosar, fiind confruntat cu copia aflată la dosar, ce se vizează spre neschimbare. Apărătorul pârâtului, solicită a se reveni cu adresă în sensul celei existente la fila 27 din dosar. INSTANŢA Constată necesar a se acorda un nou termen de judecată pentru a se reveni cu adresă în sensul celei existente la fila 27 din dosar. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se revine cu adresă în sensul celei existente la fila 27 din dosar. Amână judecarea cauzei la 9.05.2005. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Aprilie 2005.
Apărătorii părţilor depun la dosar interogatorii spre a fi administrate în cauză. Apărătorul pârâtului depune la dosar un borderou cu acte, fiind comunicat şi părţii adverse. Apărătorul reclamantului, precizează că reclamantul este cetăţean italian şi nu cunoaşte limba română, dar este prezentă translatoarea acestuia. Apărătorul pârâtului, precizează că se opune ca reclamantul să răspundă la interogatoriu printr-o persoană neautorizată. Apărătorul reclamantului, solicită ca în ceea ce-l priveşte pe pârât, instanţa să facă aplicabilitatea disp.art. 225 C.pr.civ., având în vedere faptul că acesta lipseşte în mod nejustificat la termenul de astazi. Apărătorul pârâtului, solicită respingerea cererii, ca prematur formulată, deoarece pârâtul poate să răspundă la interogatoriu la termenul următor, termen pentru care va face dovada imposibilităţii de prezentare la termenul de astazi. INSTANŢA Constată necesar a se acorda un nou termen de judecată pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosar, precum şi pentru a se desemna în cauză un traducător autorizat, cunoscător al limbii italiene, emitându-se şi adresă către acesta în sensul de a se prezenta la instanţă la termenul acordat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se emite adresă către traducătorul autorizat în sensul arătat. Amână judecarea cauzei la 4.04.2005. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Februarie 2005.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin judecătorul de serviciu întâmpinare din partea pârâtului. Apărătorul reclamantului, invocă prev. art. 138 al.4 C.pr.civ., solicitând decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a mai invoca excepţii, având în vedere termenul la care este formulată întâmpinare şi cel mult, pârâtul poate solicita numai proba cu înscrisuri. Apărătorul pârâtului, precizează că, chiar dacă întâmpinarea a fost depusă după încuviinţarea probelor, angajamentul a fost încheiat ulterior, fiind îndreptăţit să solicite probe, iar referitor la textul de lege invocat, în acesta nu se face nici o distincţie cu privire la categoriile de probe ce pot fi solicitate. Instanţa, respinge cererea formulată de către apărătorul reclamantului şi acordă pârâtului cuvântul pe probe. Pârâtul, solicită în apărare, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu, proba cu l martor pe care-l nominalizează ca fiind Ciocan Marian, propus pentru a dovedi că există o agendă în care reclamantul îşi nota sumele împrumutate şi data la care au fost restituite. Apărătorul reclamantului, precizează că nu se opune probei cu înscrisuri şi probei cu interogatoriu, dar proba cu martori să fie prorogată după administrarea în cauză a celorlalte probe. INSTANŢA Constata pertinente în parte, solutionarii cauzei, probele solicitate de catre pârât, prin aparatorul ales, urmand a le admite, în parte, proba cu inscrisuri in temeiul art.172 C.pr.civ., proba cu interogatoriu in temeiul art.218 C.pr.civ. şi va respinge, având în vedere prev. 1191 C. civil, proba testimonială. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite în parte probele solicitate de către apărătorul pârâtului, respectiv admite proba cu înscrisuri în temeiul art. 172 C.pr.civ. şi proba cu interogatoriu în temeiul art. 218 C.pr.civ. Respinge proba testimonială, având în vedere prev. 1191 C. civil. Se citează părţile cu menţiunea chemării la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la 28.02.2005. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Ianuarie 2005
Constata necesar a se acorda un nou termen de judecata pentru ca apărătorul reclamantului sa ia cunostiinta de continutul întâmpinării depuse la dosar. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Acordă un nou termen de judecată în sensul arătat în considerentele prezentei încheieri, respectiv : Amână judecarea cauzei la 24.01.2005 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Decembrie 2004
Având cuvântul pe probe, reclamantul prin aparator, solicita în susţinerea acţiunii, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu, proba cu doi martori, precum şi proba cu expertiză contabilă, urmând ca proba cu martori şi proba cu expertiză să fie reiterate după administrarea în cauză a celorlalte probe. INSTANŢA Constata pertinente solutionarii cauzei, probele solicitate de catre reclamant, prin aparatorul ales, urmand a le admite, proba cu inscrisuri in temeiul art.172 C.pr.civ., proba cu interogatoriu in temeiul art.218 C.pr.civ., reiterand discutarea probei testimoniale şi a probei cu expertiza tehnica, dupa administrarea in cauza a celorlalte probe. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune în vedere reclamantului să depună la dosar diferenţă taxă timbru în suma de 47.000 lei. Admite în temeiul art.172 C.pr.civ., proba cu înscrisuri, iar în temeiul art.218 C.pr.civ., proba cu interogatoriu. Reiterează discutarea probei testimoniale şi a probei cu expertiză tehnică după administrarea în cauză a celorlalte probe. Se citează pârâtul cu menţiunea chemării la interogatoriu, potrivit textului de lege mai sus amintit. Amână judecarea cauzei la 6.12.2004. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Noiembrie 2004