T******** E**** M******
ReclamantA*** V*****
PârâtAdmite cererea formulata de Tudorache Elena domicilata in Pitesti , calea Dragasani bl.44 sc.A ap. 19 in contradictoriu cu A*** V***** cu acelasi domiciliu. Incuviinteaza ca minorul George Madalin nascut la data de 10.10.2002 sa poarte pentru viitor numele de Albu in loc de Tudorache. Se vor face modificarile de rigoare la serviciul de stare civila competent. Cu apel in 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Iunie 2005
DISPUNE Reluarea procedurii de citare cu pârâtul, la Penitenciarul Rahova. Ia act de faptul că pârâtul se numeşte A*** V*****. Se emite adresă către pârât prin care i se cere să precizeze care este opinia sa faţă de cererea reclamantei. Amână judecarea cauzei la 21. VI. 2005
Procedura nelegal îndeplinită cu pârâtul. S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care INSTANŢA Reţine că, la acest termen, nici una dintre părţi nu s-a prezentat şi, mai mult, ia act de menţiunea făcută de către administraţia PNT Colibaşi pe returul citaţiei pt pârât – şi anume că acesta nu se află prezent în evidenţele penitenciarului PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Suspendă judecarea cauzei conform dispoz. art. 1551 din C. Pr. Civ., până când reclamanta va fi în stare să precizeze clar adresa pârâtului. Cu drept de recurs pe tot timpul suspendării. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Noiembrie 2004.