I*** L*****
Recurent PârâtA******** D* P********** S****** 7 C**
IntimatDecizia civilă nr. 171 R/27.05.2004. respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Ilie Lucia împăotriva sentinţei civile nr. 6961/2003 a Judecătoriei Botoşani. Irevocailă. Red. AC
AVOCAT GÎTLAN MARIA PENTRU PÂRÂTA-RECURENTĂ SOLICITĂ UN TERMEN DE JUDECATĂ PENTRU CA INSTANŢA SĂ SOLICITE RELAŢII DE LA INTIMATĂ CU PRIVIRE LA CALCULUL EFECTUAT DE CONTABILUL ASOCIAŢIEI DE LOCATARI PRIVIND CONSUMUL DE ENERGIE TERMICĂ, APĂ RECE ŞI APĂ CALDĂ, LISTA DAFALCATĂ PRNTRU PERIOADA 2002-2003 , LISTA CHELTUIELILOR COMUNE DAFALCATĂ. CÂT ŞI CE REPREZINTĂ CHELTUIELILE DE PE LISTA DIN LUNA OCTOMBRIE 2003. INSTANŢA CONSIDERĂ INUTILE ACESTE RELAŢII, DAR ADMITE CEREREA PRIVIND CHELTUIELILE DE JUDECATĂ DE PE LISTA DIN LUNA OCTOMBRIE 2003, RESPECTIV DACĂ ESTE VORBA DE CHELTUIELI DE JUDECATĂ EFECTUATE ŞI IMPUTATE RECURENTEI SAU DE CHELTUIELI PREZUMATE A SE EFECTUA ÎN VIITOR ÎN DOSARUL DE FAŢĂ.
La dosarul cauzei se află cererea d-nei avocat Gâtlan Maria prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a putea formula concluzii, întrucât nu a avut timp să studieze dosarul, fiind angajată astăzi.
Se amână judecarea cauzei, la cererea prâtei recurente, pentru a verifica, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei, dacă sumele achitate au fost diminuate din debitul total.