Dosar 100/86/2005 din 25.11.2005

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 100/86/2005
Data dosar:
25.11.2005
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.10.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Legea 64/1995 privind procedura reorganizării şi falimentului

    Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să definitiveze operaţiunile de valorificare a activelor debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună o informare privind stadiul vânzării. Faţă de dispoziţiile art. 255 alin. 1 din Legea nr. 7/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2008 privind Codul civil, respectiv modificările aduse art. 35 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin art. 215 din aceeaşi lege, văzând şi Hotărârea nr. 61/28 septembrie 2011 a Colegiului de conducere a Tribunalul Suceava, va dispune transferul cauzei la Secţia civilă a Tribunalului Suceava.

  • Sedinta din data de 01.07.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să definitiveze operaţiunile de valorificare a activelor debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună o informare privind stadiul vânzării.

  • Sedinta din data de 19.04.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Faţă de înscrisurile depuse la dosar, va lua act de hotărârea comitetului creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al comitetului creditorilor nr. 277/18 aprilie 2011, prin care a fost aprobat în mod tacit raportul asupra fondurilor obţinute din lichidarea patrimoniului debitorului şi a cheltuielilor aferente procedurii. Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să definitiveze operaţiunile de valorificare a activelor debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună o informare privind stadiul vânzării.

  • Sedinta din data de 01.02.2011 la ora 9:00

    Complet: C-AT-2FF com
  • Amână cauza

    Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să definitiveze operaţiunile de valorificare a activelor debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună o informare privind stadiul vânzării.

  • Sedinta din data de 02.11.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să definitiveze operaţiunea de valorificare a activelor debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va da dispoziţie să depună o informare privind stadiul vânzării.

  • Sedinta din data de 07.09.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să definitiveze operaţiunea de valorificare a activelor debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.

  • Sedinta din data de 13.04.2010 la ora 9:00

    Complet: C5FF com
  • Amânat

    În vederea continuării procedurii de valorificare a activelor aparţinând debitoarei şi a întocmirii unui plan de distribuire a sumelor obţinute,

  • Sedinta din data de 02.03.2010 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    continuare procedura

  • Sedinta din data de 15.12.2009 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    În vederea continuării procedurii de valorificare a activelor aparţinând debitoarei;

  • Sedinta din data de 29.09.2009 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    în vederea continuării procedurii

  • Sedinta din data de 16.06.2009 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    Acordă termenul solicitat de lichidatorul judiciar în vederea valorificării bunurilor societăţii debitoarei şi pentru vânzarea acestora. Amână judecarea cauzei pentru data de 29 septembrie 2009 – ora 12,00, cu citare părţi.

  • Sedinta din data de 14.04.2009 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    continuare procedură de valorificare a bunurilor debitoarei

  • Sedinta din data de 24.02.2009 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    CONTINUARE PROCEDURĂ

  • Sedinta din data de 06.01.2009 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    continuare procedura

  • Sedinta din data de 18.11.2008 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    Motivat de faptul că domnul judecător sindic Temneanu Cătălin Gheorghe - desemnat să soluţioneze cauza ce face obiectul prezentului dosar – nu poate fi prezent, din motive obiective, va dispune amânarea judecării cauzei. Pentru aceste motive, În numele Legii, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei la data de 06 01 2009 ora 9,00 C1 FF

  • Sedinta din data de 23.09.2008 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    HOT: Admite cererea EON GAZ. Deschide procedura simplificată de faliment Desemneaza lichidator judiciar INSOLVENT IPURL Termen pentru continuarea procedurii 18.11.2008

  • Sedinta din data de 01.07.2008 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    HOT. Admite cererea formulata de debitoarea S.C. PORCELAIN FACTORY împotriva creditoarei S.C. HUMOR FOREST SA Gura Humorului pe calea ordonanţei preşedinţiale. Cu drept de recurs. TERMEN PENTRU CONTINUAREA PROCEDURII 23 SEPTEMBRIE 2008, ORA 9,00 C 1 FF.

  • Sedinta din data de 27.05.2008 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    INCH. ADRESA LICHIDATOR SA DEPUNA RAPORT CU PRIVIRE LA DESFASURAREA PLANULUI DE REORGANIU'ZARE SA DETALIEZE INCIDENTA DISP.ART. 107 ALIN. 1 LIT. C DIN LG.85/2006, SA CONV. ADUN. CREDITORIOLOR SI SA-L SUPUNA APROBARII COMITETULUI CREDITORILOR PROROGA PT. TERMENUL URMATOR, SOLICITAREA CREDITORUILUI EON GAZ DE INTRARE IN PROCEDURA SIMPLIFICATA T LA 01.05.2008

  • Sedinta din data de 18.03.2008 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    TERMEN PENTRU CONTINUARE PROCEDURA

  • Sedinta din data de 05.02.2008 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    INCH. IN VEDEREA RESPECTARII PLANULUI DE REORGANIZARE PENTRU CONTINUAREA PROCEDURII

  • Sedinta din data de 11.12.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    DOSAR NR 258/F/2005 legea privind procedura insolvenţei (100/86/2005) R O M Â N I A TRIBUNALUL SUCEAVA SECŢIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCALĂ I N C H E I E R E ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 11 decembrie 2007 JUDECĂTOR SINDIC TEMNEANU CĂTĂLIN GHEORGHE GREFIER ROTARU MIHAELA GABRIELA Pe rol, derularea cererii având ca obiect Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, formulată de creditoarele DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE SUCEAVA A JUDEŢULUI SUCEAVA, S.C. PORŢELANUL SA DOROHOI, în contradictoriu cu debitoarea SC PORCELAIN FACTORY S.R.L. GURA HUMORULUI, lichidator judiciar fiind S.C. INSOLVENT SRL Suceava. La apelul nominal, au răspuns consilier juridic Nica Nicoleta pentru creditoarea D.G.F.P. Suceava, consilier juridic Balaban Vasile pentru creditoarea E-on Gaz România, adm. Axente Liliana pentru lichidatorul judiciar. Procedura completă. S-a făcut referatul cauzei, după care, grefierul de şedinţă, învederează judecătorului sindic că la dosar s-a depus dovada privind citarea prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă 3010/28.11.2007. Reprezentanta lichidatorului judiciar precizează că programul de plată este respectat de debitoare, s-au efectuat plăţi conform graficului, sens în care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru continuarea procedurii de reorganizare. Reprezentanţii creditorilor prezenţi sunt de acord cu amânarea cauzei. JUDECĂTORUL SINDIC, Faţă de susţinerile reprezentantei lichidatorului judiciar; Pentru continuarea procedurii de reorganizare; D I S P U NE : Acordă termenul solicitat. AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI LA 05 FEBRUARIE 2008, ORA 9,00 C1 FF pentru când se va proceda la citare prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă conform art. 7 (1) din Legea nr.85/2006. Dată în şedinţa publică din 11 decembrie 2007. JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER

  • Sedinta din data de 08.11.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Încheiere

    RESPINGE SOLICITAREA DE INLOCUIRE A LICHIDATORULUI JUDICIAR INSOLVENT IPURL SUCEAVA. CU DREPT DE RECURS.

  • Sedinta din data de 30.10.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    INCH. CONFIRMA PLANUL DE REORGANIZARE ASA CUM A FOAT APROBAT DE ADUNAREA CREDITORILOR. TERMEN PENTRU CONTINUAREA PROCEDURII. LA 11 DECEMBRIE 2007 STABILESTE PENTRU DATA DE 8 NOIEMBRIE 2007, ORA 10,00 LA BIROUL JUDECATORULUI SINDIC, 243, IN CAMERA DE CONSILIU, PUNEREA IN DISCUTIE A ADRESEI NR.83/23.10.2007 PRIVIND STAREA DE INCOMPATIBILITATE SAU DE INTERDICTIE IN EXERTCITAREA PROFESIEI DE PRACTICIAN IN INSOLVENTA PENTRU MEMBRII FILIALEI U.N.I.P.I.R. FILIALA SUCEAVA.

  • Sedinta din data de 29.10.2007 la ora 11:00

    Complet: C1F com (VN)
  • Soluţionare

    INCH. INDREAPTA EROAREA MATERIALA STRECURATA IN PRACTICAUA INCHEIERII DIN 2 OCTOMBRIE 2007, IN SENSUL CA SE VA TRECE " SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 2 OCTOMBRIE 2007".

  • Sedinta din data de 02.10.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    continuare procedură

  • Sedinta din data de 19.06.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    Inch: In temeiul art. 98 alin.3 , art. 99 şi urm. din Lg. 85/2006 aprobă planul de reorganizare deous de adm. judiciat al debitoarei şi dă dispoziţie acestuia să convocare Adunarea Generală a Creditorilor în vederea punerii în discuţie a acestuia. Numeste comitetul creditorilor format din DGFP, EON GAZ ROMANIA SA TG MURES SI SC COMINEX NEMETALIFERE termen pt. cont. proc. 02.10.2007

  • Sedinta din data de 08.05.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    Continuare procedură

  • Sedinta din data de 13.03.2007 la ora 12:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

    CONTINUARE PROCEDURĂ.

  • Sedinta din data de 30.01.2007 la ora 9:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat
  • Sedinta din data de 28.11.2006 la ora 10:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat
  • Sedinta din data de 03.10.2006 la ora 10:00

    Complet: C1FF com
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD