E***** M*****
Apelant PârâtE***** P*********
Apelant - ReclamantAdmite apelul declarat de pârâtul E***** M***** domiciliat în comuna Poienarii de Muscel, judeţul Argeş împotriva Sentinţei Civile nr. 2470 din 9 decembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul nr. 3128/2004, intimată fiind reclamanta E***** P*********, cu acelaşi domiciliu. Schimbă sentinţa în sensul că respinge acţiunea. Respinge apelul declarat de reclamantă , ca fiind tardiv formulat. Obligă pe reclamantă să plătească pârâtului suma de 6.315.000 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2005 la Tribunalul Argeş -Secţia Civilă.
Se emite adresă expertului desemnat în cauză respectiv Bascacov Grigore, în vederea efectării raportului de expertiză cu obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 14.03.2005. Se emite adresă apelantului-pârât E***** M***** pentru a face dovada achitării onorariului provizoriu pentru expert în cuantum de 2.500.000 lei stabilit în sarcina acestuia, sub sancţiunea decăderii din proba cu expertiză tehnică în conformiatate cu disp.art. 170 cod procedură civilă. Se reia procedura de citare cu apelantul-reclamant Enache Paraschia, potrivit disp.art. 85 şi urm. Cod procedură civilă. Amână cauza la data 16.05.2005. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.04. 2005, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Admite proba cu expertiză solicitată de apărătorul apelantului-pârât E***** M***** şi dispune efectuarea unei expertize în care expertul să răspundă la următoerele obiective: - expertul să transpună în teren titlul de proprietate necorectat, actul de partaj voluntar, memoriul cadastral, contractul de întreţinere; -să stabilească pe schiţă anexă ce suprafaţă ocupă fiecare parte; -să stabilească dacă terenul în suprafaţă de 6.200 mp din actul de partaj voluntar în punctual”Valea Îndărăt” este unul şi acelaşi cu cel menţionat în titlul de proprietate în punctual “acasă”;să stabilească dacă pârâtul ocupă din terenul reclamantului şi ce suprafaţă; -dacă s-au edificat construcţii pe terenul reclamantului,cine le-a edificat, în caz afirmativ ce construcţii şi să le identifice pe schiţă anexă; -să verifice dacă există autorizaţii pentru construcţiile existente. Respinge proba testimonială solicitată de apărătorul apelantului-pârât. Se emite adresă expertului desemnat prin tragere la sorţi, respectiv Bascacov Grigore, în vederea efectării raportului de expertiză, cu menţiunea ca, în conformitate cu disp.art. 206 cod procedură civilă să se prezinte în camera de consiliu în vederea depunerii jurământului. Fixează onorariu provizoriu în cuantum de 2.500.000 lei în sarcina apelantului-pârât. Se emite adresă Biroului de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se comunica numirea în cauză a expertului Bascacov Grigore. Pune în vederea apărătorului apelantului-pârât să depună la dosarul cauzei contractul de întreţinere şi titlul de proprietate parţial necorectat Se reia procedura de citare cu apelantul-reclamant Enache Paraschia, potrivit disp.art. 85 şi urm. Cod procedură civilă. Amână cauza la data 11.04.2005 Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 martie 2005, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
D I S P U N E În baza art. 156 cod procedură civilă, admite cererea formulată de apelantul-pârât E***** M*****, de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare. Pune în vedere apelantul-pârât E***** M***** ca, până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru ăn cuantum de 156.000 lei şi timbru judiciar în valoare de 3.000 lei. Se reia procedura de citare cu apelanta-reclamantă E***** P*********, potrivit disp.art. 85 şi urm. cod procedură civilă, cu menţiunea ca, până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 156.000 lei şi timbru judiciar în valoare de 3.000 lei. Amână cauza la data 14.03.2005 Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 februarie 2005, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.