M***** T*****
ContestatorC*** J******** D* P*****
IntimatM***** A*****
ContestatorÎn temeiul dispoziţiilor art.246 Cod procedură civilă instanţa ia act de renunţarea la judecata cauzei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână judecarea cauzei la 26.09.2005 pentru a se reveni cu adresă la contestator pentru a comunica punctul de vedere faţă de precizările la întâmpinare formulate de intimata Casa Judeţeană de pensii Botoşani
Consilier juridic Ciudin Bogdan depune la dosar precizări la întâmpinare în dublu exemplar şi având cuvântul arată că, petentului i se recunoaşte perioada 1.07.1997 – 31.01.2001 ca fiind lucrată în grupa II a de muncă neputându-se însă acorda reducerea vârstei standard de pensionare şi nici sporul aferent grupei deoarece conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 19/2000 stagiul de cotizare este de minim 6 ani. Referitor la sporurile de condiţii deosebite şi sporurile de noapte din perioada 1.04.1992 – 1.04.1994, reprezentantul intimatei precizează că nu au putut fi calculate întrucât pentru sumele evidenţiate în adeverinţa nr. 7475 din 11 mai 2005 eliberată de Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani nu a fost virată contribuţia pentru pensia suplimentară.
În temeiul dispoziţiilor art. 246 Cod procedură civilă instanţa ia act de renunţarea la judecată a contestatoarei M***** A*****, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Botoşani. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Amână judecarea cauzei la data de 18 mai 2005 pentru când părţile au termen în cunoştinţă, urmând a se face adresă către Spitalul Judeţean Botoşani pentru a ne comunica în ce perioadă a fost încadrat la această unitate contestatorul temeiul juridic al încadrării acestuia în grupa a II a de muncă.. Pronunţată în şedinţă publică din 25 aprilie 2005.