L**** A******** C******
ReclamantL**** C******
ReclamantS* F******** V*** S**
PârâtRespinge acţiunea, ca neîntemeiată. Obligă reclamanţii la plata către pârâtă a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Amână pronunţarea la 20.09.2006. Pronunţată în şedinţă publică.
Dosar nr. 10999/300/2005 (14475/2005) R O M Â N I A JUDECATORIA SECTORULUI II BUCURESTI I N C H E I E R E Sedinţa publică din 14 iunie 2006 Instanţa compusă din : Presedinte – Toma Florian Ciorgodă Grefier – Ioana Lungu Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect obligaţia de a face. La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reclamanţii L**** A******** C****** şi L**** C****** prin apărător, av. Sîrbu şi pârâta S* F******** V*** S** prin apărător, av. Popovici. Procedura este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, învederându-se depunerea raportului de expertiză tehnică construcţii, după care: Instanţa comunică fiecărei părţi câte o copie a raportului de expertiză. Reclamanţii prin apărător solicită a se acorda termen pentru a lua cunoştinţă de acesta. Pârâta prin apărător solicită termen pentru acelaşi motiv. I N S T A N Ţ A, Pentru a da posibilitate părţilor să ia cunoştinţă de raportul de expertiză, va acorda termen. D I S P U N E : Amână cauza la 13 septembrie 2006, în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.06.2006. Preşedinte, Grefier, Termen la 13 septembrie 2006 C.5 ora 13,00 Reclamanţi Ct. L**** A******** C****** Ct. L**** C****** Pârâtă Ct. S* F******** V*** S**
Dosar nr. 10999/300/2005 (14475/2005) R O M Â N I A JUDECATORIA SECTORULUI II BUCURESTI I N C H E I E R E Sedinţa publică din 10 mai 2006 Instanţa compusă din : Presedinte – Toma Florian Ciorgodă Grefier – Ioana Lungu Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect obligaţia de a face. La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reclamanţii L**** A******** C****** şi L**** C****** prin apărător, av. Sîrbu şi pârâta S* F******** V*** S** prin apărător, av. Popovici. Procedura este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, învederându-se lipsa raportului de expertiză tehnică construcţii, după care: Reclamanţii prin apărător solicită a se acorda termen pentru depunerea raportului de expertiză. Pârâta prin apărător solicită termen pentru acelaşi motiv. I N S T A N Ţ A, Având în vedere lipsa raportului de expertiză, va acorda termen. D I S P U N E : Amână cauza la 14 iunie 2006, în cunoştinţa părţilor. Se va reveni cu adresă la expertul desemnat. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.05.2006. Preşedinte, Grefier, Termen la 14 iunie 2006 C.5 ora 13,00 Reclamanţi Ct. L**** A******** C****** Ct. L**** C****** Pârâtă Ct. S* F******** V*** S** R O M Â N I A Judecătoria sectorului 2 Bucureşti Str. Stavropoleos nr.6 sector 3 Tel. 313.21.61 fax 313.29.55 Dosar nr. 10999/300/2005 (14475/2005) Termen la 14 iunie 2006 Către Expert TACU MIHAIL – Bucureşti, Bd. Dimitrie Cantemir nr.15 bl.9 sc.F et.8 ap.221 sector 4 Revenim la adresa noastră şi potrivit dispoziţiilor date de această instanţă prin încheierea din 10 mai 2006 în cauza privind pe reclamanţii L**** A******** C****** şi L**** C****** şi pârâta S* F******** V*** S**, având ca obiect pretenţii comerciale, vă facem cunoscut că urmează ca până la termenul din 14 iunie 2006 să convocaţi părţile, să efectuaţi expertiza şi să întocmiţi raportul, obiectivele lucrării fiind cele stabilite prin încheierea din 8.02.2006 – fila 78 dosar. Preşedinte, Grefier, Toma Florian CIORGODĂ Ioana LUNGU
Dosar nr. 10999/300/2005 (14475/2005) R O M Â N I A JUDECATORIA SECTORULUI II BUCURESTI I N C H E I E R E Sedinţa publică din 5 aprilie 2006 Instanţa compusă din : Presedinte – Toma Florian Ciorgodă Grefier – Ioana Lungu Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect obligaţia de a face. La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reclamanţii L**** A******** C****** şi L**** C****** prin apărător, av. Sîrbu şi pârâta S* F******** V*** S** prin apărător, av. Popovici. Procedura este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, învederându-se lipsa raportului de expertiză tehnică construcţii, după care: Reclamanţii prin apărător învederează că a luat legătura cu expertul, care i-a comunicat că a formulat şi depus cerere de înlocuire, aceasta fiind înregistrată la instanţă, dar nu a ajuns la dosar. Învederează că este de acord cu aceasta. Pârâta prin apărător arată că este de acord cu înlocuirea expertului desemnat. I N S T A N Ţ A, Deliberând asupra cererii de înlocuire formulată de expertul tehnic construcţii desemnat în cauză, considerând-o întemeiată, D I S P U N E : Admite cererea de înlocuire formulată de expertul tehnic constrzcţii Negrescu Ioan Costin. Desemnează prin tragere la sorţi expert tehnic construcţii pe Tacu Mihail, căruia i se face adresă pentru a i se comunica numirea, urmând a efectua lucrarea cu obiectivele stabilite anterior. Se va emite adresă şi la BLE. Amână cauza la 10 mai 2006, în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5.04.2006. Preşedinte, Grefier, Termen la 10 mai 2006 C.5 ora 13,00 Reclamanţi Ct. L**** A******** C****** Ct. L**** C****** Pârâtă Ct. S* F******** V*** S** R O M Â N I A Judecătoria sectorului 2 Bucureşti Str. Stavropoleos nr.6 sector 3 Tel. 313.21.61 fax 313.29.55 Dosar nr. 10999/300/2005 (14475/2005) Termen la 10 mai 2006 Către Expert TACU MIHAIL – Bucureşti, Bd. Dimitrie Cantemir nr.15 bl.9 sc.F et.8 ap.221 sector 4 Potrivit dispoziţiilor date de această instanţă prin încheierea din 5 aprilie 2006 în cauza privind pe reclamanţii L**** A******** C****** şi L**** C****** şi pârâta S* F******** V*** S**, având ca obiect pretenţii comerciale, vă facem cunoscut că aţi fost desemnat expert în cauză, urmând ca până la termenul din 10 mai 2006 să convocaţi părţile, să efectuaţi expertiza şi să întocmiţi raportul, obiectivele lucrării fiind cele stabilite prin încheierea din 8.02.2006 – fila 78 dosar. Preşedinte, Grefier, Toma Florian CIORGODĂ Ioana LUNGU