C****** L***** D* F*** F****** C*******
ApelantS*********** M****
IntimatC****** J******** A**** P***** A******** L**** F******* F******
IntimatRespinge apelul declarat de intimata Comisia Locală de Fond Funciar Căteasca, împotriva sentinţei civile nr.621 din data de 15.10.2003, pronunţată de Judecătoria Topoloveni, în dosarul nr.1183/2003, intimati fiind petentul Stănciulescu Marin, domiciliat în comuna Căteasca, sat.Cătane, judeţul Argeş şi intimata Comisia Judeţeană Argeş de aplicarea Legii Fondului Funciar, cu sediul în Mun.Piteşti, str.Piaţa Vasile Milea, nr.1, judeţul Argeş, ca nefondat. Obligă pe apelantă la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul Stănciulescu Marin. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.
Amînă pronunţarea în cauză la data de 16 iunie 2005. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 iunie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.
Incuviinţează cererea formulată de apelanta-intimată, prin reprezentant, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întîmpinării formulată şi depusă la dosar de intimatul-petent. Amână judecarea cauzei la data de 09 iunie 2005, pentru ca apelanta-intimată să ia cunoştinţă de conţinutul întîmpinării formulată şi depusă la dosar de intimatul-petent. Se va cita intimata Comisia Judeţeană Argeş de Fond Funciar, prin agentul procedural al instanţei, cu copia motivelor de apel. Apelanta-intimată şi intimatul-petent au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa publică, azi 19 Mai 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.
Amână judecarea cauzei la data de 19 mai 2005, pentru soluţionarea cererii de abţinere din partea unuia dintre magistraţii care s-au mai pronunţat în cauză. Se va cita intimata C****** J******** A**** P***** A******** L**** F******* F******. Apelanta C****** L***** D* F*** F****** C******* şi intimatul-petent S*********** M**** au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 21 Aprilie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.
Amână judecarea cauzei la 21 aprilie 2005, pentru când se citează intimata cu copia motivelor de apel şi cu menţiunea de a formula întâmpinare. Cu recurs.Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Martie 2005, la Tribunalul Argeş Secţia Civilă
Amână judecarea cauzei la data de 17 martie 2005, pentru lipsă de procedură cu apelanta-intimată Comisia Locală de Fond Funciar Căteasca, pentru care nu s-a restituit dovada de citare. Se va cita apelanta-intimată Comisia Locală de Fond Funciar Căteasca, cu menţiunea de a formula şi de a depune la dosar motivele de apel. Se va cita intimata Comisia Judeţeană Argeş de aplicarea Legii Fondului Funciar. Intimatul-petent Stănciulescu Marin, are termen în cunoştinţă. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică, azi 24 Februarie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.