S* R**** A**** S** P******
ReclamantG******** F******
PârâtDosar nr. 12429/2005 R O M Â N I A JUDECĂTORIA PITEŞTI SENTINŢĂ COMERCIALĂ Nr. 1424 Şedinţa publică de la 31 Martie 2006 Completul compus din: PREŞEDINTE Mihaela Dumitrascu Grefier Stana Bădescu Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe reclamant S* R**** A**** S** P****** şi pe pârât G******** F******, având ca obiect - somaţie de plată ( OG 5/2001). La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns: reclamanta S* R**** A**** S** P****** prin avocat Simion Ion, lipsind pârâta G******** F******. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: Apărătorul reclamantei solicită instanţei să facă aplicarea disp.art.225 Cod procedură civilă, precizând că nu mai are alte cereri de formulat în cauză. În raport de actele şi lucrările dosarului, instanţa apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond. Apărătorul reclamantei solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată, cu cheltuieli de judecată. INSTANŢA Asupra acţiunii civile de faţă: Prin cererea înregistrată la data de 28.11.2005, reclamanta SC Ralco Activ SRL Piteşti a chemat în judecată pe G******** F******, solicitând obligarea acesteia, pe calea somaţiei reglementate de dispoziţiile OG nr.5/2001, la plata sumei de 43.844.000 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate de creditoare şi neachitate de către pârâtă până la data promovării prezentei cereri. În motivare, reclamanta a arătat că, în baza relaţiilor comerciale derulate între părţi, a livrat marfă către pârâtă şi a emis, în acest sens, facturile fiscale nr.2722081/07.12.2004, nr.2722082/08.12.2004 şi nr.2722083/08.12.2004, care însumează valoarea de 57.344.000 lei şi din care s-a efectuat o plată parţială de 13.500.000 lei. La termenul de judecată din data de 03.03.2005, reclamanta a precizat câtimea pretenţiilor, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 33.309.000 lei, având în vedere că în calculul iniţial s-a raportat la o factură fiscală care nu priveşte pârâta, ci o altă persoană - în speţă factura fiscală nr.2722081/07.12.2004. În dovedirea cererii, s-au solicitat probele cu înscrisuri şi cu interogatoriul pârâtei, care s-au administrat la termenele ulterioare şi în raport de care instanţa constată următoarele: Între părţile cauzei s-au desfăşurat raporturi comerciale obiectivate în facturile fiscale numerele 2722082/08.12.2004 şi nr.2722083/08.12.2004. Aceste documente însumează 47.409.000 lei şi sunt emise pe numele pârâtei G******** F******, care figurează şi în calitate de delegat ce a ridicat marfa, semnând personal pentru aceasta. Chemată la interogatoriu, pârâta nu s-a prezentat în şedinţă în scopul administrării acestei probe, astfel că instanţa va face aplicarea disp.art.225 C.pr.civ. De altfel, prin achitarea parţială a debitului – conform chitanţelor aflate la filele 15 şi 16 dosar – pârâta a procedat la o recunoaştere indirectă a creanţei creditoarei. Având în vedere că suma solicitată de reclamantă reprezintă o creanţă certă, reieşind dintr-un înscris asumat de debitoare prin semnătură şi necontestat, lichidă, având cuantumul determinat şi exprimat în lei, şi exigibilă, cel mai târziu la împlinirea termenului de 30 zile de la emiterea facturii fiscale, în baza art.1 din OG nr.5/2001, instanţa va aprecia cererea reclamantei ca întemeiată. În împrejurarea în care pârâta a efectuat o plată parţială a debitului iniţial şi reclamanta şi-a precizat pretenţiile la suma de 33.309.000 lei (ce rezultă ţinând cont de această plată şi de îndepărtarea facturii fiscale nr.2722081/07.12.20049), instanţa va admite cererea precizată şi va soma pârâta ca, în termen de 20 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, să plătească reclamantei suma de 33.309.000 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate de creditoare şi neachitate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite cererea precizată, formulată de reclamanta SC Ralco Activ SRL Piteşti, cu sediul în Piteşti, str. Calea Bucureşti, bl. U1, parter, jud. Argeş, în contradictoriu cu pârâta G******** F******, domiciliată în Piteşti, Cartier Războieni, bl. C5, sc. A, ap. 16, jud. Argeş. Somează pârâta ca, în termen de 20 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, să plătească reclamantei suma de 33.309.000 lei ROL / 3.330.90 lei RON, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate de creditoare şi neachitate. Cu acţiune în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Martie 2006 Preşedinte, Mihaela Dumitrascu Grefier, Stana Bădescu S.B. 03 Aprilie 2006
Se citează pârâta cu copia precizării la acţiunea iniţial formulată şi cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la 31.03.2006. Cu acţiune în anulare odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Martie 2006
Se citează pârâta cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la 03.03.2006. Cu acţiune în anulare, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Februarie 2006
Acordă termen cererea reclamantei prin apărător, pentru a depune la dosar facturi din care rezultă achitarea de către pârâtă a sumei de 13.500.000 lei. Amână judecarea cauzei la 03.02.2006, pentru când se reia procedura de citare cu pârâta. Cu cerere în anulare odată cu fondul.