S***** F********* D******
Parte vătămatăU******** C*******
FăptuitorN****** C*****
Făptuitorsentinţa penală nr. 1071/29.03.2006 - încetează procesul penal Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Cosmin Grancea. Pe rol soluţionarea plângerii penale privind pe partea vătămată STOICA FLORENTINA-DANIELA şi pe inculpatul U******** C*******, având ca obiect infracţiunile prev. de art.180 alin.2, 193 şi 205 C.p. La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că este al doilea termen consecutiv de judecată la care partea vătămată lipseşte nejustificat. Faţă de acest aspect, instanţa constată cauza în stare de judecată, şi acordă cuvântul pe fond. Reprezentantul Ministerului Public solicită încetarea procesului penal în baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.h C.p.p. şi art.284/1 C.p.p., şi obligarea părţii vătămate la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în baza art.192 pct. 2 lit.c C.p.p. I N S T A N Ţ A Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele: Prin rezoluţia nr.1810/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost trimisă instanţei spre competentă soluţionare plângerea penală prealabilă formulată de partea vătămată Stoica Florentina-Daniela sub aspectul infracţiunilor prev. de art.180 alin.2, 193 şi 205 C.p. În motivarea plângerii partea vătămată a arătat că la data de 22.02.2005 a fost lovită, ameninţată şi insultată de inculpatul U******** C******* şi de către prietenul acestuia, pe motiv că i-ar fi atras atenţia lui U******** C******* să nu mai circule cu viteză cu autoturismul pe alee. Organele de poliţie au stabilit că cel de-al doilea participant la săvârşirea faptelor este N****** C*****. Având în vedere că partea vătămată a învederat în faţa instanţei că N****** C***** nu este cel care a participat la săvârşirea faptelor, prin sentinţa penală nr.1701/17.05.2005, instanţa a dispus trimiterea cauzei la organul de cercetare penală competent în vederea identificării celui de-al doilea făptuitor care a participat la săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi insultă alături de numitul U******** C*******, în baza art.279 alin.2 lit.a teza a II-a C.p. În urma efectuării cercetărilor, a fost identificat făptuitorul, N****** C*****, faţă de care prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti nr.9034/P/2005 din 17.11.2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunilor prev. de art.180 alin.2, 193 şi 205 C.p., întrucât partea vătămată şi-a retras plângerea prealabilă formulată împotriva sa. Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare instanţei, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul U******** C*******. La termenele consecutive de judecată din 08.03.2006 şi 29.03.2006, partea vătămată, deşi avea termen în cunoştinţă, nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi susţine plângerea, lipsind nejustificat şi neefectuând nici un demers către instanţă pentru a-şi motiva lipsa. Potrivit art.2841 C.p.p., în cazul infracţiunilor arătate în art.279 alin.2 lit.a), lipsa nejustificată a părţii vătămate la două termene consecutive în faţa primei instanţe este considerată drept retragere a plângerii prealabile. Faţă de acest aspect, instanţa va aprecia atitudinea părţii vătămate, care a lipsit la două termene consecutive, ca fiind dezinteres pentru judecarea cauzei, iar ca act de voinţă cu implicaţii procedurale ca o implicită retragere a plângerii penale, şi în consecinţă, în baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.h C.p.p. şi art.2841 C.p.p. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului. În baza art.192 alin.1 pct.2 lit.c C.p.p. instanţa va obliga partea vătămată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE: În baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.h C.p.p. coroborat cu art. 2841 C.p.p., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului U******** C*******, fiul lui Nicolae şi Ioana, născut la 25.12.1970 în com.Adunaţii Copăceni, jud.Giurgiu, domiciliat în Bucureşti, str.Cetatea Veche, nr.1, bl.37, sc.2, ap.24, sector 4, pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe prev. de art.180 alin.2 C.p., ameninţare prev. de art.193 C.p. şi insultă prev. de art.205 C.p., la plângerea formulată de partea vătămată STOICA FLORENTINA-DANIELA, domiciliată în Bucureşti, şos.Iancului, nr.59, bl.101A, sc.B, ap.64, sector 2, şi fără forme legale în Bucureşti, Aleea Crevedia, nr.1, bl.17, ap.51, sector 4. În baza art.192 alin.1 pct.2 lit.c C.p.p. obligă partea vătămată la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (se vor achita în contul IBAN RO86TREZ7035032XXX005228, cod fiscal 434063315 deschis la Trezoreria Sectorului 3, beneficiar Judecătoria Sectorului 4). Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public, şi de la comunicare pentru partea vătămată şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.03.2006.