Dosar 12927/4/2005 din 30.11.2005

Somaţie de plată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12927/4/2005
Data dosar:
30.11.2005
Instanta:
Judecătoria Sectorul 4 București
Departament:
....
Obiect:
Somaţie de plată
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.12.2005 la ora 13:00

    Complet: C9-civil,executări (fost minori şi familie)
  • Soluţionare

    sentinta civila nr.7395/15.12.2005 DOSAR NR.12778/2005 JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI SENTINŢA CIVILĂ NR.7395 SEDINŢA PUBLICĂ DIN 15.12.2005 INSTANŢA COMPUSĂ DIN: PREŞEDINTE – RALUCA MARINESCU GREFIER – CRISTINA DUMITRESCU Pe rol soluţionarea cauzei civile având ca obiect somaţie de plată formulată de creditoarea SC D.G.N. Distrigaz Sud S.A. împotriva debitorului Petrea Stan La apelul nominal făcut în şedinţă publică s-a prezentat reclamanta, prin consilier juridic cu delegatie la dosar , lipsa fiind parata. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de grefier după care: Reprezentantul creditoarei depune la dosar chitanta nr.1643016/1/10.11.2005 privind achitarea taxei de timbru în cuantum de 366.000 lei şi timbrul judiciar de 3.000 lei. Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanta considera cauza in stare de judecata si acorda partilor cuvantul pe fond. Reclamanta, prin consilier juridic solicita admiterea cereii asa cum a fost formulat si obligarea paratului la plata de 478,82 RON, reprezentând 305,74RONdebit neachitat si 173,08 penalitati de intarziere cu cheltuieli de judecata. I N S T A N Ţ A, Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată urmatoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.12778/30.11.05, creditoarea SC D.G.N. Distrigaz Sud S.A. a chemat în judecată pe debitorul Petrea Stan solicitând instantei ca prin hotărarea pe care o va pronunţa să il oblige la plata sumei de 478,82 RON, reprezentând 305,74RON debit neachitat si 173,08 penalitati pentru neplata la timp a debitului, calculate pentru perioada 28.02.2003 – 31.10.2005, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, creditoarea a arătat că in perioada 05.02.2003 – 05.12..2003, a livrat gaze naturale debitorului care nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale emise de catre creditoare in valoare totala de 478,82 RON. În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar, în copie, contractul de furnizare a gazelor naturale, facturi, înştiinţare de plată, modul de calcul al penalitatilor . În drept, creditoarea şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile O.G.nr.5/2001 si art.274 Cod proc. Civ.Cererea a fost legal timbrata, conform chitantei nr.1643016/1 emisa de C.E.C.- Agentia Victoria. Analizând probele administrate in cauză, instanta constata in fapt că: Intre părţi s-a încheiat, in urma cerereii de abonament pentru furnizare de gaze naturale formulata de catre debitor, contractul de furnizare de gaze naturale in baza căruia creditoarea se obliga sa furnizeze gaze naturale, obligaţia corelativă a acestuia fiind achitarea preţului conform facturilor emise de catre creditoare.In temeiul acestui contract creditoarea a emis facturile fiscale aflate la filele 8,9,10,11,12,13,14 reprezentand debit neachitat în valoare de 305,74 RON care nu au fost achitate de catre debitor deşi, conform înscrisurilor depuse în copie la dosar, acesta a beneficiat de serviciile furnizate de creditoare. Debitorul nu s-a prezentat pentru a face dovada achitării facturii în termenul convenit şi nu a contestat suma de 478,82 RON pretinsă de către creditoare. Cererea prin care se declanşează procedura somaţiei de plată, reglementată de O.G. nr.5/2001, cu modificările ulterioare, trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de această lege specială, respectiv de art.1 al.1. Astfel, în primul rând, creditorul trebuie să aibă o creanţă a cărei obligaţie corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, fără a prezenta relevanţă, în principiu, izvorul acestei obligaţii, fiind însă necesar ca această obligaţie să fie asumată prin contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege. În al doilea rând, creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă, respectiv existenţa ei să fie neîndoielnică, să rezulte din chiar înscrisul constatator al creanţei, conform art.379 al.3 C.pr.civ., cuantumul acesteia să fie determinat prin înscrisul care o constată sau, cel puţin, să fie determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului, conform art.379 al.4 C.pr.civ. Instanta apreciaza ca actiunea formulata de catre creditoarea SC D.G.N. Distrigaz Sud S.A. pentru pronuntarea unei ordonante care sa contina somatia de plata este intemeiata, avand in vedere ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art.1 alin.1 – OG 5/2001. Creanta este certa in sensul art. 379 alin.3 – C.pr.civ., intrucat existenta creantei privind contravaloarea facturilor neachitate rezulta din contractul incheiat intre parti, coroborat cu facturile emise in baza acestuia. Creanta este lichida, potrivit art. 379 alin.4 – C.pr.civ., deoarece cuantumul acesteia este determinat prin facturile emise de creditoarea SC D.G.N. Distrigaz Sud S.A., facturi necontestate de catre debitor. Creanta este, de asemenea, exigibila, scadenta obligatiei de plata a pretului fiind stabilita expres de catre parti in contract Din analiza facturilor emise de catre creditoare rezulta ca se implinise termenul scadent pentru acestea. Sub aspectul penalităţilor de întârziere, instanţa constată că părţile au inserat in contract o clauza care ii da posibilitatea creditoarei de a percepe penalitati de intarziere. Pentru aceste considerente, avand in vedere ca debitoarea nu a achitat contravaloarea serviciilor prestate de catre creditoare, instanta va admite cererea in baza art.1 alin.1 – OG 5 /2001 raportat la art.942, 969 – C.civ. si va soma debitoarea să plătească în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri suma de 478,82 RON către creditoare, reprezentând debit restant actualizat si penalitati de intarziere. Avand in vedere dispozitiile art.274 C.pr.civ., debitoarea va fi obligată la plata sumei de 3,7 lei către creditoare reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru conform chitanţei depuse la dosar şi timbru judiciar. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE: Admite cererea formulata de creditoarea SC DISTRIGAZ SUD SA, cu sediul în Bucureşti, bd.Mărăşeşti, nr.4-6, sector 4 în contradictoriu cu debitorul PETREA STAN, Calea Şerban Vodă, nr.54, ap.2, sector 4, Bucureşti. Someaza debitorul să plătească în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri suma de suma de 478,82 lei către creditoare, din care 305,74 lei c/val facturi de gaze naturale furnizate şi neachitate şi 173,08 lei penalizări calculate pentru perioada 28.02.2003-31.10.2005. Obligă debitoarea la plata sumei de 37,3 lei către creditoare reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare în 10 zile de la comunicare. Pronuntata de sedinta publica, azi 15.12.2005. PRESEDINTE GREFIER Red.R.M./Dact.C.D./4ex/13.01.2006.

Flux dosar


Actualizare GRPD