L****** A*****
Parte vătămatăS******** C*****
FăptuitorDOSAR Nr. 13275/4/2005 ( fost 13121/2005) JUDECĂTORIA SECTOR 4 BUCUREŞTI SENTINŢA PENALĂ Nr. 1269 ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 13.04.2006 INSTANŢA COMPUSĂ DIN: PREŞEDINTE: DANIEL CONSTANTIN MOTOI GREFIER: TANŢA IVAN Ministerul Public a fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti – Sandu Iordache. Pe rol soluţionarea cauzei penale de faţă privind pe partea vătămată L****** A***** şi pe inculpatul S******** C***** având ca obiect art. 213 C. pen. La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns inculpatul personal şi asistat de apărător ales Capisizu Sergiu Marin, lipsă fiind partea vătămată.. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei lipsa nejustificată la două termene consecutive a părţii vătămate. Inculpatul prin apărător ales solicită încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h si 284/1 C.p.p. faţă de lipsa nejustificată a părţii vătămate la două termene consecutive şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată conform onorariul depus la dosarul cauzei fila 26. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h si 284/1 C.p.p. faţă de lipsa nejustificată a părţii vătămate la două termene consecutive şi obligarea părţii vătămate la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat conform art. 192 pct. 2 lit. c C.p.p. I N S T A N Ţ A, Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele: Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti din data de 07.12.2005 s-a trimis spre competentă soluţionare la Judecătoria Sector 4 Bucureşti plângerea formulată de partea vătămata L****** A***** şi pe inculpatul S******** C***** sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 213 C. pen. Prin aceiaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 215 C. pen. În motivarea plângerii prealabile, partea vătămata a declarat că a dat inculpatului suma de 12.000 Euro, inculpatul având obligaţia ca la termenul pe care l-au prevăzut să îi dea acestuia un autoturism reparat, partea vătămată mai trebuind să îi dea o diferenţă de 1.000 Euro. Partea vătămată a mai arătat că nici până în prezent inculpatul nu i-a dat autoturismul deşi i-a plătit acestuia suma de 12.000 Euro. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că la termenele consecutive de judecată din 23.03.2006 şi 13.04.2006, partea vătămată, deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi susţine plângerea, lipsind nejustificat şi neefectuând nici un demers către instanţă pentru a-şi motiva lipsa. Potrivit art. 284/1 C.p.p., în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, lipsa nejustificată a părţii vătămate la două termene consecutive în faţa primei instanţe este considerată drept retragere a plângerii prealabile. Fată de acest aspect, instanţa va aprecia atitudinea părţii vătămate, care a lipsit nejustificat la două termene consecutive, ca fiind dezinteres pentru judecarea cauzei, iar ca act de voinţă cu implicaţii procedurale, ca o implicită retragere a plângerii penale şi în consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h C.p.p. cu aplic. art. 284/1 C.p.p., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului. În baza art. 14 rap. la art. 346 alin. 1 C.p.p. instanţa va lua act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, iar în temeiul art. 192 pct. 2 lit. c C.p.p. va obliga partea vătămată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. De asemenea instanţa în baza art. 193 alin. 6 C.p.p. rap. la art. 274 C.p.c. va dispune obligarea părţii vătămate la plata sumei de 1.000 RON către inculpat reprezentând cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător ales conform chitanţei depuse la dosarul cauzei fila 26, având în vedere că partea vătămată a căzut în pretenţii faţă de inculpat prin declanşarea procesului penal şi mai apoi prin neprezentarea la termenele de judecată şi încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE: În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h şi art. 284/1 C.p.p., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului S******** C*****, fiul lui Gheorghe şi Rada, născut la data de 04.09.1955, în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, Aleea Slătioara nr. 3 A, bl. C 1, ap. 19, sector 2, CNP *********0269 la plângerea prealabilă a părţii vătămate L****** A*****, domiciliat în Bucureşti, str. Dealul Ţugulea nr. 38-40, bl. 13, sc. 1, et. 2, ap. 9, sector 6 pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen. ca urmare a lipsei nejustificate la două termene consecutive a părţii vătămate. În baza art. 14 rap. la art. 346 alin. 1 C.p.p. ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 192 pct. 2 lit. c C.p.p., obligă partea vătămată la plata sumei de 10 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce va fi virată în cont IBAN: RO86TREZ7035032XXX005228, cod fiscal. 434063315 deschis la Trezoreria sectorului 3, beneficiar Judecătoria sectorului 4 Bucureşti. În baza art. 193 alin. 6 C.p.p. rap. la art. 274 C.p.c. obligă partea vătămată la plata către inculpat a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător ales. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi inculpat şi de la comunicare pentru partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.04.2006. PREŞEDINTE, GREFIER, Red.dact./jud. D.M./5ex./02.05.2006