M*** I**
PetentP******* S*********
IntimatAdmite actiunea precizata. Declara mort pe numitul Manu Dumitru nascut la 10.01.1871 având ca parinti pe Costică Manu si Manda Manu, nastere inregistrata sub nr. 42/10.01.1871 in Registrul Starii Civile al com Stefanesti.Stabileste ca data a mortii ( a defunctului de mai sus) ziua de 11.11.1919.
Admite acţiunea precizată formulată de petentul MANU IOAN, domiciliat în Ştefăneşti, jud. Argeş, intimaţi fiind: PRIMĂRIA ORAŞULUI ŞTEFĂNEŞTI, cu sediul în oraşul Ştefăneşti, jud. Argeş şi MANU DUMITRU cu ultimul domiciliu în Ştefăneşti, jud. Argeş. Declară mort pe numitul Manu Dumitru, născut la data de 10.01.1871, având ca părinţi pe Costică Manu şi Manda Manu, naştere înregistrată sub nr. 42/10.01.1871 în Registrul Stării Civile al com. Ştefăneşti. Stabileşte ca dată a morţii (a defunctului de mai sus), ziua de 11.11.1919. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iunie 2006.
Admite cererea de conexare a dosarului 1752/2006 la dosar nr. 13348/2005 Amână pronunţarea la data de 31.05.2006. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Mai 2006.
Se citează pârâtii. Amână judecarea cauzei la 24.05.2006 pentru a se depune precizarea cererii. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 aprilie 2006.
Pune in vedere reclamantului sa precizeze in scris paratii. Se revine cu adrese catre Arhivele Nationale ale Statului, catre Politia Stefanesti si catre P******* S********* pentru a respecta dispozitiile date de instanta la termenul anterior. Dispune afisarea cererii, prin agent procedural, la ultimul domiciliul cunoscut al presupusului defunct, cu invitatia ca toate persoanele care ar putea da informatii pentru soloutionarea cererii sa le comunice instantei. Pune in vedere martorilor sa se prezinte necitati in vederea audierii la următorul termen de judecata. Se emite adresa catre P******* S********* pentru a se desemna un curator pentru Manu Dumitru. Se citeaza pârâtii. Amână judecarea cauzei la 12.04.2006. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Martie 2006
Admite probele solicitate de reclamant. Se emit adrese catre Arhivele Nationale ale Statului si Politia Stefanesti conform celor precizate in considerente. Se dispune afisarea cererii reclamantului la sediul instentei si la P******* S*********. Se citeaza intimata. Amână judecarea cauzei la 08.03.2006. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Februarie 2006