S***** S*****
ReclamantS***** S***** ( M****** S******
ReclamantP*** I**** P*****
PârâtS.C. 1800/21.03.2006 Admite acţiunea în parte, formulată de reclamantul Ştefan Ştefan în contradictoriu cu pârâtul Puiu Ionuţ Petruş. Constată intervenită vânzarea cumpărarea autoturismului Seat Ronda serie saşiu VSS022A0009039327, serie motor 9004008 înmatriculat sub nr. B-08-PLD, carte de identitate nr. A 0922211între reclamant în calitate de vânzător şi pârât în calitate de cumpărător. Respinge cererea privind radierea autoturismului. Cu drept de apel. JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 – BUCUREŞTI Sentinţa Civilă nr. 1800 Şedinţa publică de la 21.03.2006 Instanţa compusă din: PREŞEDINTE – ELENA CORNELIAC GREFIER – CLAUDIA NEACŞU Pe rol soluţionarea cauzei civile privind reclamantul ŞTEFAN ŞTEFAN, în contradictoriu cu pârâtul PUIU IONUŢ PETRUŞ, ce are ca obiect „acţiune în constatare”. La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamantul prin avocat cu împuternicire avocaţială nr. 291637 eliberată în baza contractului de asistenţă juridică nr. 291573/2005 – fila 2, lipsind pârâtul. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de şedinţă care învederează instanţei că la data de 17.03.2006 Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nr. 104999/ 07.03.2006 a depus prin serviciul Registratură adresa răspuns prin care se arată că nr.B08PLD este atribuit din data de 19.04.1995 unui autoturism marca Seat Ronda, serie şasiu VSS022A0009039327, serie motor 9004008, înmatriculat pe numele lui Ştefan Ştefan, din localitatea Bucureşti, şos. Pantelimon, nr. 245, bl. 51, ap. 139. I N S T A N Ţ A , Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13.12.2005, sub nr. 13448/4/2005, reclamantul ŞTEFAN ŞTEFAN, a chemat în judecată pe pârâtul PUIU IONUŢ PETRUŞ solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate încheierea contractului de vânzare-cumpărare din data de 16.11.1999 între ŞTEFAN ŞTEFAN în calitate de vânzător şi PUIU IONUŢ PETRUŞ, în calitate de cumpărător, precum şi transferul dreptului de proprietate al vehiculului în patrimoniul cumpărătorului şi să dispună radierea vehiculului marca SEAT, tipul RONDA 1,7, având număr de identificare VSS022A0009039327, serie motor 9004008, carte de identitate A 0922211 şi înmatriculat cu numărul B-08-PLD de pe numele vânzătorului. În motivarea acţiunii, reclamantul arată că la data de 16.11.1999, în Bucureşti, sector 4 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, act sub semnătură privată, între reclamant în calitate de vânzător şi pârâtul, în calitate de cumpărător, obiectul contractului constituindu-l vehiculul marca SEAT, tipul RONDA 1,7, având număr de identificare VSS022A0009039327, serie motor 9004008, carte de identitate A 0922211 şi înmatriculat cu numărul B-08-PLD. Vânzătorul declară că a predat cumpărătorului vehiculul, cheile, fişa de înmatriculare şi cartea de identitate a vehiculului, primind de la acesta preţul de 30.000.000 lei, iar cumpărătorul că a primit de la vânzător, respectiv ŞTEFAN ŞTEFAN, vehiculul, cheile, fişa de înmatriculare şi cartea de identitate a vehiculului, achitând vânzătorului preţul menţionat. Potrivit contractului, cumpărătorul trebuia să se prezinte la serviciul circulaţie unde era înmatriculat vehiculul marca SEAT, cu numărul B-08-PLD, pentru ca poliţia să procedeze la radierea acestuia. Prin urmare, contractul a fost executat parţial, iar potrivit art. 10 alin. 1 pct. 1 Cod Procedură Civilă, în afară de instanţa domiciliului pârâtului, „în cererile privitoare la executarea, anularea , rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligaţiunii”, în speţă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Mai mult, contractul de vânzare-cumpărare, fiind un act sub semnătură privată, produce efecte între părţi, în speţă între vânzătorul ŞTEFAN ŞTEFAN şi cumpărătorul PUIU IONUŢ PETRUŞ, dar este ineficace faţă de terţ, ceea ce înseamnă că părţile se văd în imposibilitatea de a se putea prevala de drepturile izvorâte din acel act faţă de terţi. Astfel fiind, reclamantul este în continuare înregistrat în evidenţa organului financiar ca proprietar şi obligat la plata impozitului pentru autoturismul sus-menţionat. În drept, reclamantul îşi întemeiază cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 10, art. 112 Cod procedură civilă, art. 1294 – 1370, art. 1075, art. 1077, art. 1176 Cod civil, art. 18 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 195/2002, art. 5-8, art. 11-12 din Instrucţiuni nr. 290/1993 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 690/1992 privind cartea de identitate a vehiculului. La dosar s-au depus : copie contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 16.11.1999; copie C.I. seria RD nr. 250977, pe numele ŞTEFAN Ştefan ; Ordonanţa de Urgenţă nr. 195/2002 ; Instrucţiuni nr. 290/ 1993 din 03.05.1993 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 610/1992 privind cartea de identitate a vehiculului. Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele: La data de16.11.1999, reclamantul a vândut pârâtului autovehiculul marca SEAT, tipul RONDA 1,7, având număr de identificare VSS022A0009039327, serie motor 9004008, carte de identitate A 0922211 şi înmatriculat sub numărul B-08-PLD, pentru suma de 30.000.000 lei, urmând ca pârâtul să se prezinte la serviciul circulaţie unde era înmatriculat autovehiculul, pentru ca poliţia să procedeze la radierea acestuia. Contractul încheiat între părţi s-a constatat prin înscris sub semnătură privată (fila 6 dosar). Potrivit art. 1295 C.civ., contractul de vânzare-cumpărare are un caracter consensual, fiind încheiat prin simplul acord de voinţă a părţilor, indiferent de executarea obligaţiilor de plată a preţului şi de predare a bunului, sau de forma în care s-a consemnat acordul de voinţă. În consecinţă, în lipsa unei acţiuni în realizare, acţiunea în constatare formulată de reclamant este admisibilă, în temeiul art. 111 C.pr.civ., întrucât reclamantul are interesul de a obţine radierea autoturismului de pe numele său, şi înscrierea sa pe numele cumpărătorului. În momentul de faţă, reclamantul este ţinut să plătească taxe pe care nu le datorează, şi care revin pârâtului, în calitate de proprietar. În temeiul art. 111 C.pr.civ., art. 1295 şi art. 1073 C.civ., instanţa va admite acţiunea şi va constata intervenită vânzarea-cumpărarea autoturismului Seat Ronda serie şasiu VSS022A0009039327, serie motor 9004008 înmatriculat sub nr. B- 08 -PLD, carte de identitate nr. A 0922211, între reclamant în calitate de vânzător şi pârât în calitate de cumpărător. In ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la radierea autoturismului din evidentele Politie Capitalei si a Direcţiei de Taxe si Impozite a Primăriei Sector 4 Bucureşti instanţa o apreciază ca neîntemeiată, având în vedere ca radierea ca si înmatricularea în circulaţie a autovehiculelor de către organele de politie si financiare se face în condiţiile prevăzute de HG nr.610/1992 privind cartea de identitate a vehiculului si instrucţiunile Ministerului de Interne Finanţelor si Transporturilor nr.290/2802/1189 de aplicare a HG 610/1992 raportat la art.47 alin.1 lit. a din HG 85/2003, urmând ca după obţinerea sentinţei reclamantul, personal, sa se ocupe de aceste aspecte. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE: Admite acţiunea în parte, formulată de reclamantul ŞTEFAN ŞTEFAN, domiciliat în Bucureşti, Şos. Pantelimon, nr. 245, bl. 51, sc. B, et. 9, ap. 139, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul PUIU IONUŢ PETRUŞ, domiciliat în comuna Suhaia, jud.Teleorman. Constată intervenită vânzarea-cumpărarea autoturismului Seat Ronda serie şasiu VSS022A0009039327, serie motor 9004008 înmatriculat sub nr. B 08 PLD carte de identitate nr. A 0922211 între reclamant în calitate de vânzător şi pârât în calitate de cumpărător. Respinge cererea privind radierea autoturismului. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 martie 2006.