C***** S****** I*****
PârâtC******** S****** L** M******
Reclamantadmite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti. declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti- Secţia a VII- a Civilă. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare
având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de către domnul lichidator judiciar în vederea efectuării şi depunerii la dosar a operaţiunilor tehnice de lichidare judiciară, urmează a o încuviinţa, Pentru ca domnul lichidator judiciar Grigorescu Nicolae, să efectueze opreţiunile tehnice de lichidare, conform art.61 din O.G. 26/2000, respectiv: - bilanţul de lichidare a Asociaţiei, avizat de cenzor, - registrul jurnal de încasări şi plăţi al asociaţiei, - memorandumul vizând activitatea financiar-contabilă a asociaţiei, -pentru a se depune o declaraţie notarială privind finalizarea lucrării şi asumarea responsabilităţii cu privire la asumarea responsabilităţii cu privire la operaţiunile de lichidare. Pentru a se preciza de către domnul lichidator dacă petenta a desfăşurat activităţi economice precum şi dacă în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii 85/2006, privind procedura insolvenţei
Pentru a se reveni cu adresă către domnul lichidator Grigorescu Nicolae, în vederea efectuării procedurii tehnice de lichidare, conform art.61 din O.G. 26/2000, respectiv: - bilanţul de lichidare a Asociaţiei, avizat de cenzor, - registrul jurnal de încasări şi plăţi al asociaţiei, - memorandumul vizând activitatea financiar-contabilă a asociaţiei, -pentru a se depune o declaraţie notarială privind finalizarea lucrării şi asumarea responsabilităţii cu privire la asumarea responsabilităţii cu privire la operaţiunile de lichidare. Pentru a se preciza de către domnul lichidator dacă petenta a desfăşurat activităţi economice precum şi dacă în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii 85/2006, privind procedura insolvenţei

Având în vedere cererea de amânare acauzei formulată de către domnul lichidor Grigorescu Nicolae înn vederea efectuării procedurii tehnice de lichidare a Asociaţia C***** S****** I*****, urmează a o încuviinţa
Rectifică încheierea din data de 12.06.2007 în sensul că domnul Grigorescu Nicolae este asociat unic al societăţii profesionale LOGICONTA IPURL, societate ce va efectua lichidarea Asociaţiei C***** S****** I*****. Pune în vedere reclamantei să facă dovada achitării onorariului pentru efectuarea lichidării. Amână judecata şi acordă termen la 25.09.2007, complet 2 PJ, ora 08.30, pentru când se va cita pârâtul potrivit disp. art.94 coroborat cu disp. art.95 Cod Procedură Civilă, respectiv prin afişare la uşa instanţei.
Admite cererea. Constată dizolvată Asociaţia Clubul Sportv IMPALA. Numeşte lichidator pe domnul Grigorescu Nicolae. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei în sracina rreclamantei. Seva emite adresă către domnul lichidator desemnat, cu menţiunea efectuării şi depunerii la dosar a operaţiunilor tehnice de lichidare. La data pronunţării prezentei încheierii, asociaţia intră în lichidare, iar mandatul Consiliului Director încetează. Acordă termen la 31.07.2007, c2, pentru depunerea documentaţiei de lichidare. Prezenta încheiere se va comunica părţilor şi Ministerul Public.
În baza art 155 indice 1 Cpc suspendă judecata cauzei . Cu recurs .
suspendat conform art 242 CPC.Cu recurs .