S**** A*****
Apelant InculpatA******** U************* D* A** P***** I******* M******* - C*****
Parte civilă Parte civilăRespinge apelul declarat de inculpatul S**** A***** împotriva sentinţei penale nr . 352 din 04.07.2005, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.1414/2005, cu obligarea la 150 lei RON, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei va fi avansată din fondul M.J. către B.Av. Craiova. Cu recurs
Lipsă de procedură cu părţile deoarece nu s-au restituit dovezile procedurii de citare.
procedura viciată cu partea civilă deoarece nu s-a aplicat ştampila societăţii pe dovada procedurii de citare şi pentru ca reprezentantul parchetului să observe motivele de apel depuse în şedinţă de apărătorul inculpatului.
Termen pentru ca apărătorul desemnat din oficiu să depună motivele de apel şi pentru a se îndeplini procedura cu partea civilă-.
Av. Olteanu Cornelia solicită amânarea cauzei pentru a depune motivele de casare şi pentru a se îndeplini procedura cu partea civilă.