Dosar 18382/54/2005 din 25.11.2005

Art.174 CP


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 18382/54/2005
Data dosar:
25.11.2005
Instanta:
Curtea de Apel Craiova
Departament:
Secţia Penală şi pentru Cauze cu minori
Obiect:
Art.174 CP
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.11.2006 la ora 10:00

    Complet: CA12 - penal
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la 08 decembrie 2006. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva S.P. 30 din 31 ia uarie 2006, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul 4962/2004. Desfiinţează sentinţa. În baza art- 20 rap. la art- 174,175 lit. i cu art. 74,76 C.pen., condamnă pe inculpatul O****** M***** M***** la pedeapsa principală de 3 ( trei) ani închisoare. Pe durata prev. de art. 71 C.pen., inculpatului îi vor fi interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a şi b C.pen. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la 20 august 2000 - 28 octombrie 2000. Se ia act că p.vătămată nu s-a constituit parte civilă. Obligă pe inculpat la 8.725.414 lei vechi, ch.de spitalizare, cu dobânzile loegale aferente, până la achitare, către Spitalul Cl.nr. 1 Craiova şi la 400 lei RON ch.judiciare . Cu recurs. pronunţată în şedinţa publică.

  • Sedinta din data de 09.11.2006 la ora 10:00

    Complet: CA12 - penal
  • Amânat

    lipsă de procedură cu inculpatul O****** M***** M***** deoarece nu s-a aplicat ştampila Consiliului Local Drăgoteşti, pe dovada procedurii de citare.

  • Sedinta din data de 19.10.2006 la ora 10:00

    Complet: CA12 - penal
  • Amânat

    lipsă de procedură cu inculpatul O****** M***** M*****, deoarece nu s-a aplicat ştampila Consiliului Local Drăgoteşti pe dovada procedurii de citare şi pentru a se cita în cauză furnizorul de servicii medicale Spitalul nr. 1 Craiova.

  • Sedinta din data de 28.09.2006 la ora 10:00

    Complet: CA12 - penal
  • Amânat

    lipsă de procedură cu inculpatul O****** M***** M*****, deoarece pe dovada procedurii de citare de la Consiliul Local Drăgoteşti, nu s-a aplicat ştapila.

  • Sedinta din data de 07.09.2006 la ora 10:00

    Complet: CA12 - penal
  • Amânat

    Termen pentru a se interveni cu adresă la Oficiul Poştal al comunei Drăgoteşti în sensul de a aplica ştampila pe dovada procedurii de citare.

  • Sedinta din data de 06.07.2006 la ora 10:00

    Complet: CA12 - penal
  • Amânat

    Termen pentru lipsa martorilor , urmând a se emite mandate de aducere pentru aceştia.

  • Sedinta din data de 15.06.2006 la ora 10:00

    Complet: CA12 - penal
  • Amânat

    ternen pentru lipsa de apărare a inculpatului O****** M***** M***** , pentru lipsa de procedură cu acelaşi inculpat, precum şi pentru lipsa martorilor.

  • Sedinta din data de 25.05.2006 la ora 10:00

    Complet: CA12 - penal
  • Amânat

    Pentru lipsa de procedură cu inculpatul O****** M***** M***** , deoarece nu s-a afişat dovada de îndeplinire a procedurii la uşa Consiliului Local Drăgoteşti.

  • Sedinta din data de 02.05.2006 la ora 09:00

    Complet: CA12 - penal
  • Amânat

    Pentru a se cita martorii lipsă

  • Sedinta din data de 04.04.2006 la ora 09:00

    Complet: CA12 - penal
  • Amânat

    Pentru a se cita martorii C**** E**** şi Pîrvu Mihai.

  • Sedinta din data de 14.03.2006 la ora 09:00

    Complet: CA12 - penal
  • Amânat

    pentru lipsă de procedură cu inculpatul

  • Sedinta din data de 21.02.2006 la ora 09:00

    Complet: CA12 - penal
  • Amânat

    Pentru a se cita partea vătămată ,iarinculpatul se va cita la locul săvârşirii faptei potrivit art. 177 alin.4 C.pr.penală.

  • Sedinta din data de 31.01.2006 la ora 09:00

    Complet: CA12 - penal
  • Amânat

    Avocat Bercea Adrian, depune motivele scrise de recurs. Reprezentantul parchetului solicită termen pentru a studia motivele depuse în instanţă

  • Sedinta din data de 10.01.2006 la ora 09:00

    Complet: CA12 - penal
  • Amânat

    Pentru lipsă de procedură inculpatul O****** M***** M*****.

  • Sedinta din data de 15.12.2005 la ora 10:00

    Complet: CA12 - penal
  • Amânat

    Av. Bercea Adrian solicită amânarea cauzei pentru a depune motivele de apel.

Flux dosar


Actualizare GRPD