M** M**** T******
ReclamantC******** F*****
PârâtConstată perimată acţiunea formulată de către reclamanta Miu Maria-Tatiana, domiciliată în Ştefăneşti, sat Valea Mare, cătun Zăvoi, jud Argeş în contradictoriu cu pârâtul Căldăraru Florin, domiciliat în com Căteasca, sat Gruiu, jud Argeş. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Ianuarie 2007.
Suspendă judecarea cauzei conform dispoz. art.242 pct.2 Cod proc. Civilă, până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu drept de recurs cât timp durează suspendarea. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Septembrie 2005.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant M** M**** T****** şi pe pârât C******** F*****, având ca obiect Stabilire paternitate (art. 59 c. fam.). La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns părtile personal. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care : Părtile solicită acordarea unui nou termen de judecată întrucât doreşte să recunoască pe minor, însă nu detine la acest moment acte de identitate, respectiv buletin de identitate, astfel că nu se poate prezenta la serviciul stării civile. INSTANŢA Constată necesar a se acorda un nou termen de judecată, având în vedere cele sustinute de părti. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Acordă termen pentru ca părtile să efectueze demersurile necesare şi a se prezenta la serviciul stării civile în vederea recunoasterii minorului. Amână cauza la data de 01.09.2005. Cu drept cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iunie 2005
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant M** M**** T****** şi pe pârât C******** F*****, având ca obiect Stabilire paternitate (art. 59 c. fam.) La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns părtile personal. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care: Pârâtul personal arată că întelege să recunoască pe minor şi că se va prezenta la Oficiul de stare civilă pentru a da declaratie în acest sens, solicitând acordarea unui nou termen de judecată în vederea solutionării pe cale amiabilă a litigiului. INSTANŢA Constată necesar a se acorda un nou termen de judecată în vederea solutionării litigiului pe cale amiabilă, având în vedere cele sustinute de către pârât. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Acordă termen în vederea solutionării litigiului pe cale amiabilă. Amână cauza la data de 09.06.2005. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Mai 2005
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M** M**** T****** şi pe pârât C******** F*****, având ca obiect stabilire paternitate (art. 59 c. fam.). La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu au răspuns părtile. Procedura nelegal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care: INSTANŢA Constată că la acest termen nu sunt îndeplinite disp.art.85 c.pr.civ. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citează părtile cf.disp.art.85 c.pr.civ. Amână cauza la data de 12.05.2005. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Aprilie 2005