Dosar 1929/40/2005 din 17.03.2005

Art. 174, 175 Cp


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1929/40/2005
Data dosar:
17.03.2005
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia penală
Obiect:
Art. 174, 175 Cp
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.11.2005 la ora 22:00

    Complet: GC
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul O***** A*** C*********, fiul lui Constantin şi Dorica, născut la data de 29 aprilie 1986, în Miercurea Ciuc, jud. Harghita, cu domiciliul în com. Vorniceni, jud. Botoşani, C.N.P. *********0459, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 174, 175 lit. i Cod penal la pedeapsa de 16 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 5 ani. În temeiul art. 7 Legea 543/2002, revocă beneficiul graţierii condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 329 din 22 septembrie 2004 a Judecătoriei Săveni, pe care o adiţionează la pedepsele pronunţate prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute rezultanta de 16 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 5 ani. Face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 71, 64 Cod penal. Menţine starea de arest a inculpatului. Deduce arestarea preventivă a inculpatului de la 26 noiembrie 2004, la zi. Condamnă pe inculpatul D********* C*********, fiul lui Gheorghe şi Elena, născut la data de 20 septembrie 1981 în Săveni, jud. Botoşani, cu domiciliul în com. Vorniceni, jud. Botoşani, C.N.P. *********1964, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 174, 175 lit. i Cod penal la pedeapsa de 16 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 5 ani. Face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 71, 64 Cod penal. Menţine starea de arest a inculpatului. Deduce arestarea preventivă a inculpatului de la 26 noiembrie 2004, la zi. Dispune confiscarea corpurilor delicte existente la camera de corpuri delicte a instanţei şi înregistrate la poziţia 25/2005. Admite, în parte, acţiunea civilă a cauzei. Obligă inculpaţii să plătească, în solidar, părţii civile J**** M**** suma de 35.000 RON cu titlu de daune, din care 5.000 RON daune materiale şi 30.000 RON daune morale. Obligă inculpaţii, în solidar, să plătească aceleiaşi părţi civile cu titlu de contribuţie la întreţinerea minorilor Jijie Bogdan Petruţ, născut la 14 ianuarie 1993; J**** M**** Alexandra, născută la 8 iulie 1994 şi Jijie Iulian Stelică, născut la 20 iulie 2001, câte 100 RON, lunar, pentru fiecare dintre minori, începând cu data de 24 noiembrie 2004 şi până la majoratul fiecăruia. Obligă inculpaţii să plătească fiecare statului câte 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare, din care, câte 80 RON, onorarii avocaţi oficiu se vor achita Baroului de Avocaţi Botoşani din fondul Ministerului Justiţiei. Suma de 433,15 RON contravaloarea expertizei medico-legale, se va achita Spitalului Judeţean Botoşani, în contul deschis la Trezoreria Botoşani sub nr. 50414557951, iar părţii civile să-i plătească câte 200 RON cu acelaşi titlu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpaţi şi de la pronunţare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 10 noiembrie 2005.

  • Sedinta din data de 13.10.2005 la ora 22:00

    Complet: GC
  • Amânat

    Se amână cauza în vederea obţinerii unor noi informaţii.

  • Sedinta din data de 15.09.2005 la ora 22:00

    Complet: GC
  • Amânat

    Se amână cauza pentru a putea fi audiaţi alţi martori.

  • Sedinta din data de 04.08.2005 la ora 22:00

    Complet: GC
  • Amânat

    Faţă de lipsa martorilor din lucrări, se acordă un nou termen. Se menţine starea de arest a inculpaţilor.

  • Sedinta din data de 16.06.2005 la ora 22:00

    Complet: GC
  • Amânat

    Se amână cauza datorită lipsei martorilor.

  • Sedinta din data de 19.05.2005 la ora 22:00

    Complet: GC
  • Amânat

    Se amână cauza datorită lipsei unor martori.

  • Sedinta din data de 21.04.2005 la ora 8:30

  • Amânat

    Având în vedere faptul că prezenta cauză se află la primul termen, precum şi complexitatea acesteia, se admite cererea de amânarea a cauzei formulată de către avocatul inculpaţilor în vederea pregătirii apărării.

  • Sedinta din data de 18.03.2005 la ora 8:30

  • Încheiere

    Fiinf sesizată instanţa cu rechizitor, instanţa urmează a se pronunţa cu privire la verificarea legalităţii măsurii arestării preventive a inculpaţilor. Procurorul solicită menţinerea arestării preventive până la primul termen de judecată. Inculpaţii personal şi prin apărător lasă la aprecierea instanţei.

Flux dosar


Actualizare GRPD