S**** T* D******
Recurent PârâtS* Q***** I***** E***** S**
Intimat ReclamantRespinge recursul declarat de pârâtul SANDU DUMITRU, domiciliat în Piteşti, str. Războieni, nr. 33A, judeţul Argeş împotriva sentinţei civile nr. 185 din 17 ianuarie 2005, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 11941/2004, intimată fiind reclamanta S* Q***** I***** E***** S**, cu sediul în Mun.Piteşti, str.Războieni, nr.33, judeţul Argeş, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.
Admite cererile formulate de apărătorii ambelor părţi, respectiv imposibilitatea prezentării apărătorului recurentului şi cererea de amânare formulată de apărătorul intimatului în sensul luării la cunoştinţă de motivele de recurs.Amână judecarea cauzei la 14 aprilie 2005, pentru motivele mai sus arătate precum şi pentru citarea recurentului cu menţiunea de a timbra recursul cu taxă de timbru în valoare de 42.500 lei şi timbru judiciar în valoare de 1.500 lei, sub sancţiunea anulării recursului. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Martie 2005, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă