S* R**** S*** S* P*** A************ J******* S* P** S******* P*** S**
ReclamantS***** I**
PârâtS* R**** S*** S*
Reclamant- Admite acţiunea formulată de de reclamanta S* R**** S*** S* cu sediul in Mioveni, Dacia, Bl.V2a, jud. Argeş în contradictoriu cu pârâtul SFÎREA ION, domiciliat în comuna Coşeşti, jud. Argeş. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.628.139 lei reprezentând indemnizaţie concediu de odihnă aferentă anului 2003. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare Pronunţată în sedinţă publică azi, 12.04.2005 la Tribunalul Argeş -Secţia civilă.
Respinge excepţia privind suspendarea cauzei. Repune cauza pe rol. Se vor cita părţile, inclusiv administratorul judiciar S.C. PRO SOLVENTA PLUS S.R.L. Piteşti. Fixează termen de judecată la data de 12 aprilie 2005. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 martie 2005, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 16 martie 2005.