I******** V******
Apelant InculpatC***** V**** I******
Intimat Parte civilăRespinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul I******** V******, fiul lui Vasile şi Calerita, născut la data de 10.07.1946 în com. Valea Iaşului, jud. Argeş, cu acelaşi domiciliu, CNP *********3099 împotriva sentinţei penale nr. 47 din data de 21.01.2005 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. 3320/2004, intimat-parte civilă fiind C***** V**** I******. Obligă pe apelant la 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei onorariu de avocat din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinşă publică azi, 24.03.2005, la Tribunalul Argeş - Secţia Penală.