P******** D* P* L**** J*** P******
ApelantS****** F******
Intimat InculpatP****** M****
Intimat InculpatO***** S***** P***** L******
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA PITEŞTI, desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 2597 din data de 25.11.2004, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. 4122/2004 în sensul că înlătură achitarea celor doi inculpaţi şi aplicarea disp. art. 18/1 alin. 3 Cod penal şi art. 91 Cod penal cu toate consecinţele. Condamnă pe inculpatul S****** F******, fiul lui Dumitru şi Valeria, născut la data de 01.11.1972 în Piteşti, jud. Argeş, domiciliat în comuna Moşoaia, sat Bătrâni, jud. Argeş, CNP *********5001, la câte: - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 98 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 26/1996 modificată prin Legea nr. 75/2005: - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 97 alin. 3 , 4 litera a din Legea nr. 26/1996 modificată prin Legea 75/2002. În baza disp. art. 33 litera a şi 34 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. Condamnă pe inculpatul P****** M**** , fiul lui Ştefan şi Ioana, născut la data de 02.06.1944 în comuna Moşoaia , jud. Argeş, domiciliat în comuna Moşoaia, sat Bătrâni, jud. Argeş, CNP *********4998, la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 98 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 26/1996 modificată prin Legea nr. 75/2002. În temeiul dispoziţiilor art. 86/1 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pentru ambii inculpaţi şi fixează termen de încercare pentru fiecare de 5 ani, intimat-parte civilă fiind OCOLUL SILVIC POIANA LACULUI, cu sediul în comuna Poiana Lacului, jud. Argeş . Obligă pe fiecare inculpat să se prezinte la Serviciul de Reintegrare Socială la datele fixate şi să respecte dispoziţiile art. 86/3 alin. 1 lit. b,d Cod penal. Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86/4 Cod penal . Obligă pe fiecare inculpat , la câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat pentru prima instanţă, din care 400.000 lei onorariu de avocat . Menţine în rest sentinţa. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru parchet şi apelanţii-inculpaţi şi de la comunicare pentru intimatul-parte civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 Martie 2005, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.