R******** I****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtRespinge contestaţia formulată de RĂDULESCU IOANA, domiciliată în Piteşti, strada Exerciţiu, bloc A 4, sc. B, et. L, ap. 7, judeţul Argeş, împotriva deciziei nr. 273125 din 06.01.2005, emisă de intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII ARGEŞ, cu sediul în Piteşti, strada I.C. Brătianu, nr. 38, judeţul Argeş, ca rămasă fără obiect. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 mai 2005, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.
Incuviinţează cererea formulată de contestatoare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării formulată de intimată şi al actelor ce o însoţesc, comunicate astăzi în şedinţă publică. Amână judecarea cauzei la data de 17 mai 2005. Părţile cunosc termenul de judecată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 aprilie 2005, la Tribunalul Argeş,
Incuviinţează cererea formulată de reprezentanta intimatei privind formularea apărării, având în vedere că prin adresa nr. 100728/J/03.03.2005, Casa de Pensii a înaintat la C.N.P.A.S. dosarul de pensie al contestatoarei, în vederea verificării acestuia. La cererea reprezentantei intimatei, amână judecarea cauzei la data de 26 aprilie 2005. Se reia procedura de citare cu contestatoarea, potrivit dispoz. art. 85 şi urm. cod pr. civilă, cu copie de pe cererea formulată de reprezentanta intimatei. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 martie 2005, la Tribunalul Argeş,