A****** M*****
CreditorS*** E***** I************ G*** W**** S*****
DebitorR O M Â N I A DOSAR NR. 21715/2005 JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI Sentinţa civilă nr. 10490 Sedinţa publică de la 25.10.2005 Instanţa compusă din : Preşedinte CRISTINA NICA Grefier LUCICA CÎRNARU Pe rol soluţionarea cauzei civile privind creditorul A****** M***** în contradictoriu cu debitoarea S*** E***** I************ G*** W**** S*****, având ca obiect „somaţie de plată”. La apelul nominal făcut în şedinţă publică, au lipsit părţile. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, Instanţa, constatnd ca s-a solicitat de catre creditor judecarea cauzei si in lipsa, reţine cererea spre soluţionare. I N S T A N Ţ A Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 21715/15.09.2005 creditorul A****** M***** a chemat în judecată pe debitoarea S*** E***** I************ G*** W**** S*****, solicitând instanţei emiterea unei somaţii de plată prin care să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 100.000.000 ROL reprezentând contravaloarea unei mese mini-dice. În motivarea cererii sale, creditorul a arătat că la data de 24.03.2005 a cumpărat de la pârâtă o masă de mini-dice, convenind asupra preţului de 100.000.000 ROL iar conform chitanţei nr. 5793116/24.03.2005 şi facturii fiscale nr. 8539803/24.03.2005 s-a achitat suma de 100.000.000 ROL, urmând ca a doua zi societatea pârâtă să-i pună la dispoziţie bunul achiziţionat. Deşi convenţia de vânzare este valid incheiată, părţile convenind asupra preţului şi asupra bunului, debitoarea refuzând să-i pună la dispoziţie bunul achiziţionat. Culpa pârâtei constând în nerespectarea obligaţiei asumate în momentul încheierii convenţiei, este evidentă. Creditorii au mai arătat că este în posesia unei creanţe certe, lichide şi exigibile. În drept, au fost invocate disp. OG nr. 5/2001, art. 969 C.civ. În dovedirea cererii sale, creditorul a depus la dosar în cadrul probei cu înscrisuri în fotocopie: factura fiscală nr. 8539803/24.03.2005, chitanţa nr. 5793116/24.03.2005 şi o adresă din 30.08.2005 cu confirmare de primire. Deşi legal citată, debitoarea nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a formulat întâmpinare. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: Pe langa conditiile generale ale exercitarii oricarui mijloc procedural, trebuie indeplinite, potrivit art. 1 din OG nr. 5/2001 si anumite conditii speciale de admisibilitate a cererii prin care se declanseaza procedura somatiei de plata: creditorul trebuie sa aiba o creanta a carei obligatie corelativa consta in indatorirea debitorului de a plati o suma de bani, creanta trebuia sa fie certa, lichida si exigibila, iar mijloacele de proba prin care s-ar putea face dovada creantei pretinse de creditor sunt numai inscrisurile. In fapt, intre creditorul A****** M***** si debitoarea S*** E***** I************ G*** W**** S***** s-a incheiat un contract de vanzare-cumparare a unei mese zaruri mini dice, in valoare de 100.000.000 lei, astfel cum rezulta din factura nr. 8539803/24.03.2005. La aceeasi data creditorul a achitat pretul cu chitanta nr.5793116. Din inscrisurile prezentate rezulta insa numai obligatia de plata de catre cumparator a pretului convenit, nu si obligatia de restituire a pretului de catre vanzator. Aceasta din urma obligatie isi are izvorul nu in contractul probat prin factura depusa la dosar, ci in faptul neexecutarii culpabile de catre vanzatoare a obligatiei de predare a bunului, care ar conduce la angajarea raspunderii sale civile contractuale, intervenind sanctiunea rezolutiunii actului incheiat de parti in conditiile art. 1020 Cod civ si repunerea lor in situatia anterioara. Or, faptul neexecutarii culpabile din care s-ar naste obligatia debitoarei nu este constatat printr-un asemenea inscris insusit de catre aceasta, astfel ca nu este indeplinta cea de-a doua conditie de admisibilitate prevazuta de OG nr. 5/2001. Fata de aceste considerente, instanta urmeaza sa respinga cererea ca inadmisibila. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Respinge cererea formulată de creditorul A****** M*****, cu domiciliul în Bucureşti, Şos. Pantelimon nr.255, bl. 43, sc. E, ap. 197, sect. 2, în contradictoriu cu debitoarea S*** E***** I************ G*** W**** S*****, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Montreal nr. 10, parter, clădirea principală, ca inadmisibilă. Irevocabila. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.10.2005. PREŞEDINTE, GREFIER, Red. C.N./Dact. L.C. 4 ex./25.11.2005