T*** G*******
Parte vătămatăA****** O*******
InculpatS**** R*****
InculpatDOSAR NR.22372/2005 JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI Sentinţa penală nr.2863 Şedinţa publică de la 14.11.2005 Instanţa compusă din: PREŞEDINTE – CONSTANTINESCU MARIANA GREFIER – DIACONU FLORENTINA MARIA Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost reprezentat de d-na procuror Lupu Florentina. Pe rol fiind soluţionarea cauzei penale privind plângerea prealabilă formulată de partea vătămată T*** G******* împotriva inculpatelor A****** O******* şi S**** R***** pentru săvârşirea infr. prev. de art.213 C.pen. La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns partea vătămată personal aflată în stare de arest şi inculpatele A****** O******* şi S**** R***** personal şi asistaţi de avocat din oficiu Dinu Tudor cu delegaţia nr.045959/31.10.2005 (fila 8). Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care: Partea vătămată, personal, arată că îşi menţine plângerea formulată împotriva inculpatelor şi solicită instanţei acordarea unui nou termen pentru angajarea unui apărător. Instanţa, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de partea vătămată pentru angajarea unui apărător, având în vedere că în cauză au fost acordate două termene de judecată partea vătămată având timp suficient pentru angajarea unui apărător. Instanţa, procedează la audierea părţii vătămate, declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei. Reprezentantul Ministerului Public, faţă de declaraţia părţii vătămate, solicită instanţei să constate că plângerea a fost formulată cu depăşirea termenului de 2 luni prev. de art.284 C.pr.pen., respectiv în luna septembrie 2005 motiv pentru care solicită admiterea excepţiei tardivităţii introducerii plângerii şi să se dispună încetarea procesului penal în temeiul art.11 pct.2 lit.b C.pr.pen. rap. la art.10 lit.f C.pr.pen. Apărătorul inculpatelor, solicită instanţei admiterea excepţiei tardivităţii introducerii plângerii şi să se dispună încetarea procesului penal. Partea vătămată, personal, arată că lasă la aprecierea instanţei. I N S T A N Ţ A Prin plângerea înregistrată la data de 26.09.2005, partea vătămată T*** G******* au formulat plângere penală împotriva inculpatelor A****** O******* şi S**** R*****, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.213 C.pen. În motivarea plângerii partea vătămată a arătat că, la data de 14.05.2004 inculpatele au venit la domiciliul său cu rugămintea de a le împrumuta cu suma de 200 de dolari şi fiind prietenă cu mama acestora, a acceptat să le ajute dându-le cu împrumut suma solicitată, urmând să îi fie restituită în termen de 2 luni de zile. Mai arată partea vătămată că la sfârşitul termenului acordat s-a dus la inculpata A****** O******* pentru a-şi recupera banii împrumutaţi, însă nu a găsit-o acasă, pe drum întâlnindu-se cu o prietenă care locuia vis-a-vis de curtea inculpatei S**** R***** şi care i-a spus că aceasta s-a certat cu familia ei şi a plecat de acasă împreună cu cealaltă inculpată. Menţionează partea vătămată faptul că a le-a mai căutat pe inculpate până în ziua când a fost arestată, iar în incinta Penitenciarului Rahova s-a întâlnit cu acestea şi le-a solicitat înapoierea banilor, însă acestea când au auzit că vrea banii au devenit foarte vulgare, spunându-i că nu va mai vedea nici un ban de la ele. În cursul judecăţii a fost audiată partea vătămată. Analizând actele dosarului sub aspectul cererii de încetare a procesului penal formulată de reprezentantul Ministerului Public, instanţa a reţinut că plângerea prealabilă a fost formulată de partea vătămată la data de 21.09.2005 aspect care rezultă din ştampila aplicată pe plicul prin care a fost expediată plângerea către instanţă. Din cuprinsul declaraţiei părţii vătămate T*** G*******, instanţa a reţinut din declaraţia părţii vătămate, că suma de bani a fost predată inculpatelor la data de 14.05.2004, urmând să îi restituie în luna decembrie 2004, iar în luna decembrie inculpatele au afirmat că îi vor restitui suma de bani în luna ianuarie. În luna ianuarie când s-a întâlnit cu acestea nu i-au restituit suma de bani, moment la care i-a fost evident refuzul inculpatelor de a îi restitui banii, aspect declarat expres de partea vătămată în declaraţia dată în faţa instanţei. Conform art. 284 al.1 CPP, „în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul”. În speţă, instanţa reţine că plângerea a fost introdusă la data de 26.09.2005, deşi pretinsa faptă a fost săvârşită de către inculpate în anul 2004 şi tot în acest moment partea vătămată le-a cunoscut pe inculpate, fiind prietene cu acestea, aspect ce rezultă explicit din declaraţia părţii vătămate, aşadar după termenul de 2 luni prevăzut de dispoziţiile legale invocate. În consecinţă, reţinând că, deşi partea vătămată le cunoştea pe făptuitoare, a introdus plângerea prealabilă la data de 21.09.2005, conform vizei oficiului poştal indicată pe plicul de trimitere a plângerii, cu mult peste termenul de 2 luni prevăzut de art.284 C.pr.pen. şi va dispune în baza art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 lit.f C.p.p. încetarea procesului penal, reţinând că o plângere tardiv introdusă echivalează în fapt cu lipsa plângerii. În baza art.192 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE: În baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.f C.pr.pen. cu aplic. art.284 C.pr.pen. încetează procesul penal la plângerea părţii vătămate T*** G*******, fiica lui Marin şi Ioana, născută la data de 24.03.1956, în prezent aflată în stare de arest la Penitenciarul Rahova, împotriva inculpatelor APOSTOL ORETENSIA, fiica lui Ferent şi Viorica, născută la data de 12.07.1978, în prezent aflată în stare de arest la Penitenciarul Rahova şi S**** R*****, fiica lui Natural şi Florica, născută la data de 13.04.1974, în prezent aflată în stare de arest la Penitenciarul Rahova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.213 C.pen. În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.11.2005. PREŞEDINTE, GREFIER, Red.M.C./dact.F.M.D. 5 ex./7.12.2005