Dosar 23256/299/2005 din 28.09.2005

Somaţie de plată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 23256/299/2005
Data dosar:
28.09.2005
Instanta:
Judecătoria Sectorul 1 București
Departament:
.
Obiect:
Somaţie de plată
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.10.2005 la ora 8:30

    Complet: C10 - Civil
  • Soluţionare

    R O M Â N I A DOSAR NR. 22880/2005 JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI Sentinţa civilă nr. 9867 Sedinţa publică de la 11.10.2005 Instanţa compusă din : Preşedinte CRISTINA NICA Grefier LUCICA CÎRNARU Pe rol soluţionarea cauzei civile privind creditoarea BANCA TRANSILVANIA S.A. CLUJ – PRIN PUNCT DE LUCRU „CONSUMER FRANCE” BUCUREŞTI în contradictoriu cu debitorul E****** V*******, având ca obiect „somaţie de plată”. La apelul nominal făcut în şedinţă publică, au lipsit părţile. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, Instanţa, constatand ca s-a solicitat de catre creditoare judecarea cauzei si in lipsa, reţine cererea spre soluţionare. I N S T A N Ţ A Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 22880/28.09.2005, creditoarea BANCA TRANSILVANIA S.A. CLUJ prin punct de lucru „CONSUMER FINANCE” BUCUREŞTI a chemat în judecată pe debitorul E****** V*******, solicitând instanţei emiterea unei somaţii de plată prin care să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.451,80 lei, cu cheltuieli de judecata. In motivarea cererii sale, creditoarea a arătat că prin contractul de credit nr.712010110239, Credisson a acordat debitorului un credit de consum în valoare de 1.088,78 lei pentru achiziţionare de bunuri. Acest contract a fost cesionat in favoarea Băncii Transilvania potrivit contractului de cesionare nr. 3974/25.03.2004 incheiat de bancă cu S.A CREDISSON S.R.L. Debitorul nu a respectat clauzele contractului de credit sus menţionat, situaţie în care in conformitate cu clauzele contractuale, creditul a fost declarat scadent. In drept, au fost invocate dispozitiile OG nr. 5/2001. In dovedirea cererii sale, creditoarea a depus la dosar in cadrul probei cu inscrisuri, în fotocopie: contract de credit de consum nr. 712010110239/25.10.2004, contract de cesiune de creantă nr. 3974/25.03.2004 şi notificare cesiune nr. 81/10.02.2005. Deşi legal citat, intimatul nu s-a prezentat in instanţă şi nici nu a formulat intâmpinare. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: La data de 25.10.2004, intre SC Credisson International SRL si E****** V******* s-a incheiat un contract de credit de consum prin care Credisson a acordat imprumutatului un credit cu termen de 2 ani in suma de 22.298.000 lei, avand ca obiect exclusiv achizitionarea de bunuri de consum. La aceasta suma de adauga comisionul de administrare de 1.984.522 lei, rezultand in total un debit principal datorat de 9.998.000 lei. Totodata, la art. 3.1 s-a stabilit ca imprumutatul urmeaza sa plateasca o dobanda impreuna cu rata lunara a creditului, astfel ca in final suma de restituit este de 10.887.822 lei. Rambursarea creditului urma a fi facuta, potrivit art. 2.1, in rate lunare egale, denumite anuitati, ce reprezinta debitul principal si dobanda, calculate la nivelul de 378.860 lei. Potrivit art. 4.1.a, imprumutatul s-a obligat sa ramburseze creditul conform termenelor si conditiilor stabilite prin contract, iar la art. 6.8 imprumutatorul si-a rezervat dreptul ca, in caz de neexecutare, sa declare scadent intreg debitul inainte de termen. Graficul de rambursare stabilit prin contract indica modul de calcul al sumelor de restituit. La data de 25.03.2004, SC Credisson international SRL a cesionat drepturile sale, rezultate inclusiv din acest contract, creditoarei Banca Transilvania SA, cesiunea fiind notificata debitorului prin scrisoare recomandata. Cu contractul depus la dosar, semnat de debitor, care are astfel valoarea unui inscris insusit de acesta, prin care isi asuma suma mentionata in cuprinsul sau conform art. 1 din OG nr. 5/2001 cu modificarile ulterioare, creditoarea a facut dovada, in conditiile art. 1169-1170 Cod civ si art. 46 Cod com, existentei raporturilor contractuale cu debitorul, din care a rezultat obligatia acestuia de restituire a imprumutului. Intrucat debitorul nu a rasturnat prezumtia de neexecutare, se retine ca datoreaza la data introducerii cererii de chemare in judecata intreaga suma restanta pretinsa de creditoare, in cuantum de 1.289,36 lei Creanţa este certă, în sensul art. 379 alin. 3 din C.proc. civ. deoarece existenţa sa rezulta din cuprinsul contractului. Creanţa este lichidă, în sensul art.379 alin. 4 din C.proc. civ. deoarece câtimea acesteia este determinată prin contract. Creanţa este exigibilă, fata de prevederile art. 6.8 din contract. Referitor la clauza penala privind plata unor dobanzi in caz de neplata la termen a sumei imprumutate, instanta constata ca aceasta este nula, datorita interdictiei stipularii clauzei penale in contractele de imprumut prevazuta de Legea nr. 313/1879. Pentru a acoperi devalorizarea monedei nationale ulterior introducerii cererii, suma urmeaza a fi actualizata, in temeiul art. 1 alin. 2 din OG nr. 5/2001, in raport cu rata inflatiei aplicabila la data platii efective. Fata de aceste considerente, instanţa urmeaza sa admita in parte cererea şi în temeiul art. 1 alin. 1 din O.G nr.5/2001 rap. la art. 969, 1584 si 1587-1590 Cod civil, va dispune somarea debitorului pentru plata sumei solicitate pana la data introducerii actiunii, suma ce urmeaza a fi actualizata dupa aceasta data si pana la data platii efective. In temeiul art. 274, 276 C.pr.civ, instanta va obliga debitorul, care se afla in culpa procesuala, la plata cheltuielor de judecata efectuate de catre creditoare, constand in taxa de timbru si timbru judiciar, proportional cu pretentiile admise. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite în parte cererea formulată de creditoarea creditoarea BANCA TRANSILVANIA S.A. CLUJ PRIN PUNCT DE LUCRU „CONSUMER FINANCE”, cu sediul în Bucureşti, str. Lipscani nr. 102, sect. 3, în contradictoriu cu debitorul E****** V*******, cu domiciliul în Bucureşti, str.Postăvarul nr.19, bl. 9, sc. A, ap. 84, sect. 3 şi în consecinţă: Somează debitoarea ca în termen de 15 zile de la comunicare să plătească creditoarei suma de 1.289,36 lei, reprezentând creditul restant şi dobânda aferentă, suma ce va fi actualizată în funcţie de rata inflaţiei de la data introducerii acţiunii: 28.09.2005 şi până la data plăţii efective. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 36 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi,11.10.2005 PREŞEDINTE, GREFIER, Red. C.N./Dact. L.C. 4 ex./21.11.2005

Flux dosar


Actualizare GRPD