B*** V*****
PetentR**** A******* D* T******** B********
IntimatDOSAR NR.23196/2005 JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI SENTINŢA CIVILĂ NR.10357 ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 21.10.2005. INSTANŢA COMPUSĂ DIN: PREŞEDINTE- JUD.DR.EDUARDO RESTEANU GREFIER- MARIA GAMAN Pe rol soluţionarea cauzei civile având ca obiect plângere contravenţională, privind pe petenta B*** V***** in contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMA DE TRANSPORT BUCUREŞTI RA. La apelul nominal făcut in şedinţă publică nu se prezintă petentul, personal, lipsind intimata. Procedura de citare legal indeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care invedereaza faptul ca intimata a solicitat judecarea cauzei şi in lipsa, conform art.242 c.pr.civila. Namaifiind cereri de soluţionat şi probe de administrat, instanţa constata cauza in stare de judecata şi acorda cuvântul pe fond. Petentul, personal solicita anularea procesului verbal de contravenţie. I N S T A N Ţ A Prin plângerea inregistrată la intimata REGIA AUTONOMA DE TRANSPORT BUCUREŞTI RA la 03.10.2005, petentul B*** V***** a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie nr.215315/13.06.2005. In motivarea plângerii petentul arata ca la data de 13.06.2005 fost sancţionat contravenţional, incheindu-se procesul vebal de contravenţie nr. 215315/13.06.2005 pentru faptul ca, calatorind cu mijloacele de transport in comun, in urma controlului RATB nu a prezentat un bilet valabil de calatorie, sau legitimaţie de calatorie valabila, incheindu-se proces verbal de amenda. Arata petentul ca a fost amendat de catre controlorii RATB cu toate ca avea abonament valabil pe toate liniile oraşeneşti şi se afla intr-o staţie comuna cu maşina 301, 148, 449. Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarele: Prin procesul verbal de contravenţie nr.215315/13.06.2005 petenta B*** V***** a fost sancţionat contravenţional cu amendă 600.000 lei pentru contravenţia prevăzută de art.32 al.2 din OG nr.2/2001 pentru faptul ca, calatorind cu mijloacele de transport in comun, in urma controlului RATB nu a prezentat un bilet valabil de calatorie, sau legitimaţie de calatorie valabila. Potrivit prevederilor art.7, al.1 lit a din HCGMB nr.156/2001 modificata prin HCGMB nr.267/2003, fapta savârşita de petenta de a nu avea abonamentul de calatorie asupra sa in momentul efectuarii controlului pe mijloacele de transport in comun, echivaleaza cu lipsa unei legitimaţii de calatorie valabile şi constituie contravenţie, sancţionându-se cu amenda de la 600.000 la 1.000.000 lei Potrivit art.34 al.1 din OG2/2001 instanta competenta sa solutioneze plangerea contraventionala, dupa ce constata ca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o si celelalte persoane citate, daca acestea s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege necesare verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal de contraventie si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite precum si asupra masurii confiscarii. Desi OG 2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, din economia textului art.34 al.1 din OG 2/2001 se poate trage concluzia ca puterea doveditoare a procesului-verbal este lasata la aprecierea instantei, deci va avea forta probanta a unui act probator preconstituit, facand dovada pana la proba contrara. Ca atare petentei ii revine obligatia de a solicita , a aduce si prezenta probe care sa dovedeasca netemeinicia si/sau nelegalitatea actului de constatare a contraventiei. In cauza dedusa judecatii, instanta apreciaza ca petentul nu a facut dovada contrara celor retinute de agentul constatator prin procesul-verbal contestat. Potrivit art.21 al.3 din OG2/2001 sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite,tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire ale acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientei si de celelalte date inscrise in procesul-verbal. Fata de aceste criterii de individualizare a sanctiunii aplicate, instanta apreciaza ca amenda aplicata este disproportionata fata de gravitatea contraventiei savarsite. Avand in vedere aceste considerente, instanta va admite plangerea formulata si va inlocui amenda aplicata cu sanctiunea avertismentului. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTARASTE Admite plangerea formulata de petentul B*** V***** cu domiciliul in Bucureşti, str.Humuleşti nr.62, sector 5 impotriva procesului-verbal nr.215315/13.06.2005 emis de intimata REGIA AUTONOMA DE TRANSPORT BUCUREŞTI RA cu sediul in Bucureşti, bd.Dinicu Golescu, nr.1, sector 1. Dispune Inlocuirea amenzii cu avertismentul. Cu recurs in 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica astazi 21.10.2005. PRESEDINTE GREFIER RED.ER/DACT.GM/4 EX/23.11.2005.