Dosar 24714/299/2005 din 12.10.2005

Somaţie de plată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 24714/299/2005
Data dosar:
12.10.2005
Instanta:
Judecătoria Sectorul 1 București
Departament:
.
Obiect:
Somaţie de plată
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.01.2006 la ora 8:30

    Complet: C5(Miercuri)
  • Soluţionare

    DOSAR NR. 24318/2005 JUDECATORIA SECTORULUI I BUCURESTI Sentinţa civilă nr. 507 Sedinta publică din 11.01.2006 Instanta compusă din: Presedinte: ALINA-DIANA DORHAN Grefier: SANDA SERBĂNESCU Pe rol se află solutionarea cauzei civile formulată de creditorul Subţirelu Gabriel în contradictoriu cu debitorul N**** A*****, avind ca obiect somaţie de plată. La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns creditorul reprezentat de avocat Dojană Mirela cu împuternicire avocaţială la fila 17 din dosar şi debitorul reprezentat de avocat Chirvăsuţă Lucia. Procedura de citare este legal indeplinita. S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta după care Debitorul prin apărător învederează faptul că se înscris în fals, în acest sens depune la dosar cerere de înscriere în fals cu privire la originalul filei 22 din dosar. Creditoarea prin apărător lasă la aprecierea instanţei, soluţionarea cererii de înscriere în fals. Debitorul prin apărător solicită depunerea originalului înscrisului aflat la fila 22 din dosar. Instanţa în baza art. 282 C.pr.civ., constată că nu sunt îndeplinite condiţiile înscrierii în fals, motiv pentru care respinge cererea de însriere în fals. Instanţa respinge cererea de depunere a originalului înscrisului aflat la fila 22, având în vedere faptul că s-a respins cererea de înscriere în fals. Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond. Creditorul prin apărător solicită admiterea acţiunii, fără cheltuieli de judecată. Debitorul prin apărător solicită respingerea acţiuni, întrucât suma nu este exigibilă, fără cheltuieli de judecată. I N S T A N T A Deliderand asupra cauzei civile fata , constata urmatoarele : Pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti s-a inregistrat sub nr 24318/2005 cererea formulata de creditorul S******** G****** , in contradictoriu cu debitorul N**** A***** privind emiterea unei somatii de plata pentru suma de 80.250 EURO , la cursul oficial BNR din ziua platii , cu cheltuieli de judecata. In motivarea acestei cereri creditorul a aratat urmatoarele : intre parti s-a incheiat un contract de imprumut fara dobanda la data de 23 06 2004 pentru suma de 80.250 EURO . Contractul a fost incheiat prin inscris sub semnatura privata , conform caruia debitorul avea obligatia de a restitui intreaga suma la data de 05 09 2004. Intrucat debitorul nu a restituit suma de bani primita cu titlul de imprumut creditorul solicita emiterea unei somatii de plata impotriva acestuia. In drept actiunea se intemeiaza pe dispozitiile OG nr 5/2001 . In dovedirea sustinerilor sale creditorul a depus la dosar inscrisuri. Cererea de chemare in judacata a fost timbrata conform prevederilor Lg nr 146/1997. In termen legal debitorul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata , aratand ca nu a primit efectiv de la creditor suma de bani mentionata in contractul de imprumut . De asemenea a precizat ca imprumutul era garantat cu un CEC barat la termen , in valoare de 3 300 000 000 ROL din partea girantului –Fishagro Tour SRL – Filiala Braila . Fila CEC nu este semnata de catre girant deoarece aceasta operatiune urma sa se indeplineasca la data autentificarii contractului si acordarii efective a sumei de 80.250 EURO. Instanta a incuviintat creditorului proba cu inscrisuri , considerand-o utila , pertinenta si concludenta cauzei . Analizand actele si lucrarile dosarului , instanta retine urmatoarele : intre parti s-a incheiat in forma unui inscris sub semnatura privata un contract de imprumut fara dobanda la data de 23 06 2004 pentru suma de 80.250 EURO iar debitorul avea obligatia de a restitui intreaga suma la data de 05 09 2004. In drept , conform dispozitiilor art 1 din OG 5/2001 procedura somatiei de plata se desfasoara , la cererea creditorului , in scopul realizarii de buna voie sau prin executare silita a creantelor certe , lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinat potrivit unui statut , regulament sau altui inscris insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii , lucrari sau orice alte prestatii . Instanta constata ca in cauza de fata nu sunt indeplinite conditiile impuse de textul de lege anterior citat intrucat contractul de imprumut nu se incadreaza in categoria celor prevazute expres de lege ca reprezentand temei de emitere a unei somatii de plata . Astfel , potrivit art 1 din OG nr 5/2001 procedura somatiei de plata priveste obligatia de plata a unei sume de bani , asumata printr-un inscris care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii , lucrari sau orice alte prestatii Contractul de imprumut de consumatie nu se incadreaza in aceasta categorie deoarece nu priveste executarea unor lucrari , servicii sau alte prestatii . In plus debitorul contesta creanta , aratand ca nu a primit efectiv suma de bani mentionata in cuprinsul contractului , astfel incat partile urmeaza sa dovedeasca pe calea dreptului comun sustinerile pe care le-au facut in cauza de fata , procedura somatiei de plata avand ca scop solutionarea cu celeritate a unor cauze in care creditorul invoca o creanta certa , lichida si exigibila , asumata fara putinta de tagada de catre debitor . In conditiile in care procedura speciala a somatiei de plata impune administrarea unui probatoriu limitat la inscrisuri , instanta apreciaza ca nu se poate dovedi pe aceasta cale existenta insasi a unei creante certe , lichide si exigibile. Pentru considerentele expuse anterior instanta urmeaza sa respinga cererea de emitere a somatiei de plata, ca neintemeiata . PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE: Respinge acţiunea formulată de creditorul Subţirelu Gabriel, domiciliat în Bucureşti, str. Arh. Ştefan Burcuş nr. 5, sect. 1 în contradictoriu cu debitorul N**** A*****, domiciliat în Bucureşti, B-dul 1 Mai nr. 160 B, sect. 1, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.01.2006. PRESEDINTE GREFIER Red. A-D.D./dact. S.S. 4 ex./27.01.2006

  • Sedinta din data de 07.12.2005 la ora 8:30

    Complet: C5(Miercuri)
  • Sedinta din data de 23.11.2005 la ora 8:30

    Complet: C5(Miercuri)
  • Sedinta din data de 11.11.2005 la ora 8:30

    Complet: C1-civil
  • Amânat

    -în vederea discutării conexării la dos. nr.25124/2005, cu termen la 23.11.2005, completul 5.

  • Sedinta din data de 28.10.2005 la ora 8:30

    Complet: C1-civil
  • Amânat

    -lipsă de apărare debitor

Flux dosar


Actualizare GRPD