A************ F******* I********
ReclamantM**** M****
PârâtM**** J**** M*****
PârâtM**** F***** R******
PârâtR O M Â N I A JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI . Dosar nr. 24619/2005 ÎNCHEIERE Şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2005 Completul compus din: PREŞEDINTE – JUD.DR.EDUARDO RESTEANU GREFIER- MARIA GAMAN Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A************ F******* I******** şi pe pârât M**** M****, pârât M**** J**** M*****, pârât M**** F***** R******, având ca obiect Reziliere contract La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintareclamanta reprezentata prin consilier juridic, Stan Daniela, care depune delegaţia la dosarul cauzei, lipsind pârâţii. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţa dupa care, Reclamanta prin reprezentant depune la dosarul cauzei cerere prin care arata ca in temeiul art.246 c.pr.civila renunţa la judecata, intrucât s-a achitat debitul datorat şi solicita sa se ia act de renunţarea la judecata pronunţându-se o incheiere in acest sens. INSTANŢA Prin cererea formulata la 17.10.2005, sub nr.24619/2005, reclamanta A************ F******* I******** a chemat in judecata pe pârâţii M**** M****, M**** J**** M*****, M**** F***** R****** solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunţa sa se dispuna rezilierea contractului de inchiriere nr.51944 din 29.04.1991 pentru neplata chiriei la termenele statornicite; evacuarea pârâţilor din spaţiul cu destinaţia de locuinţa situat in Bucureşti, str.Dobrogeanu Gherea nr.85, parte, ap.3, sector 1 pentru lipsa de titlu locativ; obligarea pârâţilor la plata debitului restnt de 273,19 RON reprezentând diferenţa de chirie pentru perioada 01.01-30.11.2004, chirie in suma de 186,29 RON pentru perioada 01.12.2004-30.06.2005 şi penalizari de intârziere şi obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecata. La termenul de judecata de la 18.11.2005 reclamanta prin reprezentant a depus cerere formulata in scris prin care arata ca in temeiul art.246 c.pr.civila renunţa la judecata, intrucât s-a achitat debitul datorat şi a solicitat sa se ia act de renunţarea reclamantei la judecata pronunţându-se o incheiere in acest sens. Faţa de aceasta situaţie instanţa urmeaza sa ia act de renunţarea reclamantei la judecata. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Ia act de renunţarea la judecata a reclamantei A************ F******* I******** cu sediul in Bucureşti, bd.Regina Elisabeta nr.16, sector 3 in contradictoriu cu pârâţii M**** M****, M**** J**** M*****, M**** F***** R******, toţi cu domiciliul in Bucureşti, str.Dobrogeanu Gherea nr.85, parter, ap.3, sector 1. Definitiva. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2005. PREŞEDINTE GREFIER RED/ER/DACT.M.G. 19 Noiembrie 2005/6 EX.