Dosar 25377/299/2005 din 20.10.2005

Somaţie de plată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 25377/299/2005
Data dosar:
20.10.2005
Instanta:
Judecătoria Sectorul 1 București
Departament:
.
Obiect:
Somaţie de plată
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.11.2005 la ora 8:30

    Complet: C10 - Civil
  • Soluţionare

    R O M Â N I A JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI Dosar nr. 24974/2005 SENTINŢA CIVILĂ NR. 10891 Şedinţa publică de la 01 Noiembrie 2005 Completul compus din: PREŞEDINTE Cristina Nica Grefier Lucica Cirnaru Pe rol soluţionarea cauzei civile privind creditoarea S.C. UNICORN COMPUTERS S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S*** C**** E******** S*****, având ca obiect „somaţie de plată”. La apelul nominal făcut în şedinţă publică, a răspuns creditoarea S.C. UNICORN COMPUTERS S.R.L. prin avocat Nicolea Teodorescu cu împ. av. nr. 34/2005, f 10 dosar, lipsă fiind debitoarea S*** C**** E******** S***** Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, Creditoarea prin apărător arată după introducerea cererii de chemare în judecată, debitoarea a achitat suma de 100.000.000lei şi au solicitat înlocuirea unor piese, depunând în acest sens cerere precizatoare şi factura fiscală în fotocopie nr. 6684069/31.10.2005,în 2 exemplare, f 11-14 dosar. Instanţa invocă din oficiu excepţia necompetenţei materiale a instanţei, pe care o pune in discutie. Creditoarea prin aparător lasă la aprecierea instanţei. Instanţa reţine cererea spre soluţionare pe excepţia invocată. I N S T A N Ţ A Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin cererea inregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub nr. 8920/25.08.2005 creditoarea S.C. UNICORN COMPUTERS S.R.L. a chemat în judecată pe debitoarea S*** C**** E******** S*****, solicitând instanţei emiterea unei somaţii de plată prin care să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 113.922,82 lei reprezentând contravaloare factură fiscală nr. 66683612/8.10.2004 – produse livrate şi servicii prestate cu scadenţa în data de 18.10.2004 şi factura fiscală nr. 6684060/18.08.2005 – penalităţi şi dobânzi aferente facturii restante cu scadenţă la data de 21.05.2005. În dovedirea cererii sale, creditoarea a depus la dosar în fotocopie: facturile fiscale nr. 66683612/8.10.2004 şi nr. 6684060/18.08.2005, notificarea nr. 603/2005 trimisă prin executor judecătoresc Dorina Gonţ şi notificarea emisă sub nr. 792/16.05.2005 prin executor judecătoresc Dorina Gonţ cu dovadă de comunicare. La termenul din 23.09.2005 creditoarea a depus o cerere prin care in temeiul art. 132 alin. 2 pct. 2 si-a modificat câtimea pretenţiilor, solicitând emiterea somaţiei pentru suma de 103.642,62 lei. Prin sentinta civila nr. 5169/23.09.2005 pronunţată de Judecatoria Sectorului 4 în dosar nr. 8902/2005 s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de către debitoare şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţa sediului principal, în temeiul art. 7 alin 1 C.pr.civ. Cauza a fost inregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 24974/20.10.2005. La termenul din 1.11.2005 creditoarea a şi-a modificat din nou cuantumul pretenţiilor reduse la suma de 99.643,43 lei. La acelaşi termen instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială pe care a pus-o în discuţie. Analizând actele şi lucrările dosarului asupra exceptiei invocate, instanţa reţine următoarele: Cererea de chemare in judecata formulata de creditoare are ca obiect plata sumei de 113.922,82 lei, reprezentand valoarea a doua facturi distincte, apreciate de aceasta ca avand acelasi regim juridic, motiv pentru care a si formulat un singur capat de cerere pentru cuantumul total. Facturile au fost emise in cadrul relatiilor comerciale dintre cele doua societati comerciale, care constituie fapte de comert subiective, dobandind in temeiul art. 4 Cod com. caracter comercial din calitatea de comerciant a persoanei care le savarseste. Potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 5/2001 astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 195/2004, cererile privind somatia de plata se depun la instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei in prima instanta. Codul de procedura civila stabileste, prin dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a, competenta tribunalului de a solutiona procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei. Potrivit principiului reglementat de art. 18^1 C.pr.civ, momentul care intereseaza in stabilirea valorii obiectului litigiului este acela al sesizarii instantei prin introducerea cererii de chemare in judecata, deoarece de la acea data se pune problema legalei investiri a instantei, atat sub aspect material, cat si teritorial, iar pe de alta parte este necesar sa se porneasca de la un criteriu invariabil, care sa conduca la evitarea unor masuri care sa aiba ca efect intarzierea solutionarii cauzei. Fata de aceste considerente, avand in vedere caracterul imperativ al normelor care reglementeaza competenta materiala, potrivit art. 159 pct. 2 C.pr.civ, instanta urmeaza sa admita exceptia de necompetenta si sa decline competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti-Sectia Comerciala. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite excepţia de necompetenţă materială şi în consecinţă: Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe creditoarea S.C. UNICORN COMPUTERS S.R.L., cu sediul în Bucureşti, Calea Văcăreţşti nr. 468/7, sect. 4 şi pe debitoarea S*** C**** E******** S*****, cu sediul în Bucureşti, şos. Nordului nr. 94F,sect. 1, în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia Comercială. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.11.2005 PREŞEDINTE, GREFIER, Red. C.N./Dact. L.C. 4 ex./25.11.2005

Flux dosar


Actualizare GRPD