Dosar 25483/299/2005 din 20.10.2005

Somaţie de plată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 25483/299/2005
Data dosar:
20.10.2005
Instanta:
Judecătoria Sectorul 1 București
Departament:
.
Obiect:
Somaţie de plată
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.11.2005 la ora 13:00

    Complet: C14 - Civil
  • Soluţionare

    ROMÂNIA JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI DOSAR NR. 25081/2005 SENTINŢA CIVILĂ NR. 11103 Şedinţa publică din 04.11.2005 Instanţa constituită din: PREŞEDINTE - RALUCA SUCIU GREFIER - IULIA ANA GEACĂR Pe rol soluţionarea cererii formulate de creditoarea BANCA TRANSILVANIA S.A. CLUJ - PRIN PUNCT DE LUCRU ,,CONSUMER FINANCE '' BUCUREŞTI şi pe debitorul CHIUDA S. MARCEL FLORIN, având ca obiect „somaţie de plată”. La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu au răspuns părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, după care : Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către creditoare, instanţa reţine cauza spre soluţionare. INSTANŢA, Deliberând asupra cauzei de faţă, constată: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 25081/20.10.2005, creditoarea BANCA TRANSILVANIA S.A. CLUJ - PRIN PUNCT DE LUCRU ,,CONSUMER FINANCE '' BUCUREŞTI a solicitat, în contradictoriu cu debitorul CHIUDA S. MARCEL FLORIN, emiterea somaţiei de plată pentru suma de 1.897,64 lei, reprezentând credit, dobânzi şi penalităţi contractuale. S-a arătat că, la data de 23.08.2004, SC Credisson SRL a încheiat cu debitorul contractul de credit cu nr. 660.710.010.045/2004, prin care debitorului i s-a pus la dispoziţie suma de 1.713,22 lei cu titlu de credit de consum pentru achiziţionare bunuri, dobânda datorată potrivit contractului fiind de 146,58 lei. Prin contractul de cesiune nr. 3974/25.3.2004, SC Credisson SRL a cesionat acest contract creditoarei, cesiunea fiind notificată debitorului. Întrucât debitorul nu a înţeles să-şi execute obligaţiile asumate prin contractul de credit de consum, au fost calculate penalităţi în cuantum de 37,84 lei. În drept au fost indicate dispoziţiile OG nr. 5/2001. La cerere au fost anexate: contractul de credit cu nr. 660.710.010.045/2004, contractul de cesiune de creanţă, notificarea debitorului cu privire la cesiune, situaţie debitor, fişa cont. Legal citat, debitorul CHIUDA S. MARCEL FLORIN nu a depus întâmpinare şi nu şi-a precizat poziţia faţă de cererea creditoarei. În cauză a fost încuviinţată şi s-a administrat proba cu înscrisuri. Analizând probatoriul, instanţa reţine: La data de 23.08.2004, debitorul, în calitate de împrumutat, a convenit cu SC Credisson SRL, în calitate de împrumutător, în sensul acordării unui credit de consum având ca obiect exclusiv achiziţionarea de bunuri, intervenind contractul nr. 660.710.010.045/2004 (f.3). La data de 25.03.2004, împrumutătorul a cesionat creditoarei creanţele avute în temeiul contractelor de credit specificate în anexele contractului de cesiune, debitorul figurând ca atare în anexa din 31.8.2004 (f.12). Cesiunea a fost notificată debitorului prin adresa din 21.04.2005 (f.13). Ca efect al cesiunii, cesionarul a dobândit toate drepturile pe care le-ar fi avut cedentul împotriva debitorului, inclusiv dreptul de a formula cerere de chemare în judecată pentru realizarea dreptului ce face obiectul creanţei. Potrivit art. 1393 C.civ. prin formalitatea notificării, creditorul poate opune dreptul său atât debitorului, cât şi oricărei persoane care ar invoca un drept legat de acea creanţă. Faţă de dispoziţiile art. 1 din OG nr. 5/2001, instanţa reţine că obligaţia de plată a fost asumată printr-un înscris ce atestă drepturi şi obligaţii privind executarea unor prestaţii, însuşit prin semnătură de către debitor. Totodată, analizând pretenţiile creditoarei în raport de dispoziţiile art. 1 din OG nr. 5/2001 cu referire la art. 379 C.proc.civ., instanţa reţine că în speţă sunt îndeplinite şi condiţiile de certitudine, lichiditate şi exigibilitate ale creanţei. Potrivit art. 379 alin. 3 C.proc.civ., creanţa este certă atunci când existenţa ei rezultă din însuşi actul de creanţă sau din acte emise ori recunoscute de către debitor. În speţă, debitorul s-a obligat, potrivit art. 2 şi 3 Contract, să restituie creditul în rate lunare şi să plătească dobânda aferentă, fiind astfel emise facturile fiscale corespunzătoare. Obligaţia de a plăti penalităţi de întârziere a fost asumată prin semnarea contractului. Prin urmare, creanţa creditoarei este certă. Potrivit art. 379 alin. ultim C.proc.civ., creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă ori a altor acte, fie emanând de la debitor, fie opozabile acestuia în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă. Ratele lunare (anuităţile) şi dobânda au fost stabilite prin contract, iar cuantumul penalităţilor este determinabil în sensul art. 379 alin. 4 C.proc.civ., creditoarea calculând aceste penalităţi în limitele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 469/2002, respectiv fără ca totalul penalităţilor să depăşească cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. Ca atare, creanţa este lichidă. Potrivit art. 2 contract, plata trebuia făcută la termenele precizate în anexa contractului (f.4), deci creanţa îndeplineşte şi condiţia exigibilităţii. Întrucât debitorul nu a făcut dovada onorării obligaţiei de restituire a împrumutului în condiţiile stabilite contractual, instanţa constată că sunt îndeplinite în cauză cerinţele art.1 al.1 şi 2 din O.G. nr.5/2001, creanţa în sumă totală de 1.897,64 lei, reprezentând rate neachitate, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente, având caracter cert, lichid şi exigibil şi reprezentând o obligaţie de plată născută ca urmare a relaţiilor contractuale stabilite între părţi. Pentru aceste motive, instanţa constată justificate pretenţiile creditoarei şi, fiind întrunite condiţiile de emitere a ordonanţei cuprinzând somaţia de plată, urmează a admite cererea formulată de către creditoarea BANCA TRANSILVANIA S.A. CLUJ prin PUNCT DE LUCRU ,,CONSUMER FINANCE '' BUCUREŞTI şi a soma debitorul CHIUDA S. MARCEL FLORIN la plata, în termen de 10 zile, a sumei de 1.897,64 lei, reprezentând rate neachitate, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente. În temeiul art. 274 C.proc.civ., debitorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 36,90 lei, reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂŞTE: Admite cererea de emitere a ordonanţei cuprinzând somaţia de plată formulată de creditoarea BANCA TRANSILVANIA S.A. CLUJ, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Bariţiu nr. 8, prin PUNCT DE LUCRU ,,CONSUMER FINANCE '' BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, str. Lipscani nr. 102, sector 3, în contradictoriu cu debitorul CHIUDA S. MARCEL FLORIN, cu domiciliul în Vaslui, str. Crisan nr. 1, jud. Vaslui. Somează debitorul să plătească creditoarei, în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, suma totală de 1.897,64 lei, reprezentând credit, dobânzi şi penalităţi. Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 36,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4.11.2005. PREŞEDINTE, GREFIER,

Flux dosar


Actualizare GRPD