B**** C********* R***** S* P*** S*** J*** G***
CreditorS* B** S**
DebitorC****** I********* D* I********* P****** E****
LichidatorD*** V*****
CreditorM**** N******
Reprezentant legalÎn temeiul art.132 alin.2 din Legea insolvenţei. Dispune închiderea procedurii. Cu recurs.
Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 10 martie 2010 pentru când se vor cita creditorii pentru a se pune în discuţia acestora raportul final de lichidare al societăţii debitoare întocmit de către lichidatorul judiciar. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2010, la sediul Tribunalului Vâlcea.
Termen acordat pentru a se depune la dosar sentinţa irevocabilă pronunţată în cererea de antrenarea răspunderii personale a administratorului debitoarei, pentru a se întocmi şi depune la dosar raportul final de lichidare. Cauza urmează a fi restituită completului iniţial investit pentru soluţionarea cauzei, respectiv S.4, având în vedere dispoziţiile Hot. Nr.14/14 iulie 2009 a Colegiului de Conducere din cadrul Tribunalului Vâlcea.
Având în vedere hotărârea adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, din data de 18 septembrie 2009, constituită în conformitate cu disp. art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art.18-20 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti care, în semn de protest la încercările continue ale puterii legislativă şi executivă de destabilizare a puterii judecătoreşti şi prin aceasta a statului de drept, a dispus restrângerea activităţii de judecată la cauzele urgente, între care nu se regăseşte şi cea prezentă. Apreciază că se impune acordarea unui nou termen pentru ca astfel activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţii de normalitate, echilibru şi reală independenţă, cu citarea părţilor lipsă.
Termen acordat pentru a se soluţiona irevocabil cererea de antrenarea răspunderii personale a administratorului debitoarei.
Termen acordat pentru a se soluţiona cererea de antrenarea răspunderii personale a administratorului debitoarei, cu termen la data de 14 iunie 2009.
Termen acordat pentru a se soluţiona irevocabil cererea de antrenarea răspunderii personale a administratorului debitoarei.
Termen acordat pentru ca sentinţa de antrenarea răspunderii personale a administratorului debitoarei să rămână irevocabilă.
Termen acordat pentru a se soluţiona cererea de antrenarea răspunderii personale cu următorul termen la data de 15 ianuarie 2009.
Termen acordat pentru a se soluţiona dosarul de antrenarea răspunderii personale a administratorului nr,3597/90/2007 cu termen la data de 20 noiembrie 2008.
Admite cererea de amânare formulată de către creditoarea bugetară prezentă, prin apărător, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată, pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării cererii de antrenare răspundere personală ce formează obiectul dosarului nr. 4660/90/2007 şi acordă un nou termen de judecată la data de 30 octombrie 2008. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2008.
Admite cererea de amânare formulată de către creditoarea bugetară prezentă, prin apărător, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată, pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării cererii de antrenare răspundere personală ce formează obiectul dosarului nr. 4660/90/2007 şi acordă un nou termen de judecată la data de 24 septembrie 2008. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2008.
Admite cererile de amânare formulate atât de către lichidatorul judiciar C****** I********* D* I********* P****** E**** cât şi de către creditoarea bugetară prezentă prin apărător, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru imposibilitatea de a se prezenta la termenul de astăzi fiind plecată din ţară şi pentru continuarea procedurii, în vederea soluţionării cererii de antrenare răspundere personală ce formează obiectul dosarului nr. 4660/90/2007 şi, acordă un nou termen de judecată la data de 25 iunie 2008. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2008.
Admite cererea de amânare formulată de către creditoarea bugetară, prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 28 mai 2008, pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării cererii de antrenare răspundere personală, ce face obiectul dosarului nr. 4660/90/2007. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 aprilie 2008.
Admite cererea de amânare formulată de către creditoarea bugetară, prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 30 aprilie 2008, pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării cererii de antrenare răspundere personală, ce face obiectul dosarului nr. 4660/90/2007. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2008.
Admite cererea de amânare formulată de către creditoarea bugetară, prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 26 martie 2008, pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării cererii de antrenare răspundere personală, ce face obiectul dosarului nr. 4660/90/2007. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2008.
Admite cererea de amânare formulată de către creditoarea bugetară, prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 20 februarie 2008, pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării cererii de antrenare răspundere personală, ce face obiectul dosarului nr. 4660/90/2007. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2008.
Admite cererea de amânare formulată de către creditoarea bugetară, prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 30 ianuarie 2008, pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării cererii de antrenare răspundere personală. Instanţa constată că din eroare în încheierea de şedinţă din data de 7 noiembrie 2007, s-a consemnat că s-a depus la dosarul cauzei de către lichidatorul judiciar, prin reprezentant un set de înscrisuri, respectiv, anunţ publicitar pentru vânzarea la licitaţie publică a unor bunuri din patrimoniu societăţii falite cu duplicat pentru afişare şi un număr de trei adrese pentru a face dovada comunicării anunţului publicitar către D*** V*****, Primăriei Localităţii Verguleasa şi a Primăriei Municipiului Drăgăşani, întrucât înscrisurile depuse la dosar la filele 330-338, vizează dosarul faliment SC OPTIMA SRL Drăgăşani şi nu S* B** S** Rm.Vâlcea, motiv pentru care, acestea urmează a fi scoase şi dosarul renumerotat. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2007.
Admite cererea de amânare formulată de către creditoarea bugetară, prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 12 decembrie 2007, pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării cererii de antrenare răspundere personală. Se va afişa la uşa instanţei copia anunţului publicitar privind vânzarea la licitaţie publică a unor bunuri din patrimoniu societăţii falite şi se va întocmi proces verbal de afişare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2007.
Admite cererea de amânare formulată de către creditoarea bugetară, prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 7 noiembrie 2007, pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării cererii de antrenare răspundere personală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2007.
Admite cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar şi acordă un nou termen de judecată, pentru continuarea procedurii la data de 26 septembrie 2007. Se va afişa la uşa instanţei duplicat după raportul final de lichidare şi tabelul definitiv consolidat şi se va întocmi proces verbal. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 septembrie 2007.
Autorizează creditoarea bugetară, să promoveze cerere de antrenare răspundere personală împotriva administratorului societăţii debitoare, urmând să depună la dosarul cauzei dovada promovării unei astfel de cereri. Admite cererea de amânare formulată de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, prin reprezentant şi acordă un nou termen de judecată, pentru continuarea procedurii la data de 5 septembrie 2007. Se va face adresă lichidatorului judiciar să întocmească raportul final şi tabelul definitiv consolidat. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2007.
Admite cererea lichidatorului judiciar şi dispune plata sumei de 1000 lei Ron reprezentând onorariu pentru perioada de administrare din fondul de lichidare urmând a se face adresă în acest sens. Admite cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar, prin reprezentant şi acordă un nou termen de judecată, pentru continuarea procedurii la data de 13 iunie 2007. Pune în vedere lichidatorului judiciar prin reprezentant să întocmească şi să depună la dosarul cauzei tabloul creditorilor, având în vedere soluţionarea contestaţiei formulată de către debitoarea S* B** S**, prin administratorul special M**** N******. În baza temeiul art. 16 alin. 1 şi 2 din Legea 85/2006, instanţa urmează să desemneze comitetul creditorilor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2007.
Admite cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar, prin reprezentant şi acordă un nou termen de judecată, pentru continuarea procedurii la data de 23 mai 2007. Pune în vedere părţilor prezente, prin reprezentanţi ca în măsura în care există cauze care să atragă răspunderea membrilor organelor de conducere a societăţii debitoare, potrivit art. 138 din Lg.85/2006 să formuleze cerere de antrenare, în caz contrar urmând a fi desemnat comitetul creditorilor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2007.
Admite cererea administratorului judiciar C****** I********* D* I********* P****** E****, cu sediul în Rm.Vâlcea, str. G-ral Magheru nr.11, Bl.G, Sc.B, Ap. 4, judeţul Vâlcea, cod de identificare fiscală R-20656957. In temeiul • art. 107 alin.1 lit. D din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune începerea procedurii falimentului debitorului debitorul S* B** S**, cu sediul social în Rm.Vâlcea, str. T.Vladimirescu nr.32, Bl.5, Sc.C, Ap.10, judeţul Vâlcea, cod de identificare fiscală R-7935733, număr de ordine în registrul comerţului J38/710/1995 In temeiul art.107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Desemnează lichidator pe C****** I********* D* I********* P****** E****, cu sediul în Rm.Vâlcea, str. G-ral Magheru nr.11, Bl.G, Sc.B, Ap. 4, judeţul Vâlcea, cod de identificare fiscală R-20656957, cu o retribuţie de 200 lei RON lunar , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25
Ia act de cererea administratorului judiciar SC ELPOLIMEX SRL RM VÂLCEA, prin reprezentant, urmând a fi introdus în cauză, C****** I********* D* I********* P****** E****. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 21 martie 2007, pentru când instanţa pune în vedere creditoarei bugetare, prin apărător să depună la dosarul cauzei dovezi din care să rezulte că contestaţia debitoarei a cărei soluţionare a fost suspendată prin decizia nr. 83/31.03.2004, se află în curs de soluţionare. Pune în vedere administratorului judiciar prin reprezentant să facă propuneri de trecere la faliment a societăţii debitoare la procedura simplificată, şi să notifice în acest sens creditorii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 februarie 2007.
Repune cauza pe rol şi acordă un nou termen de judecată la data de 21 februarie 2007, pentru când se vor cita părţile, respectiv, creditoarea bugetară, cu menţiunea să precizeze ce reprezintă diferenţa dintre creanţa cu care a fost înscrisă în tabloul definitiv al creditorilor în cuantum de 6.839.895 lei RON şi suma de 4.356.637 lei RON pentru care a fost suspendată contestaţia debitoarei prin decizia nr. 83/31.03.2004. Pronunţată în şedinţă publică astăzi,24 ianuarie 2007.
Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 24 ianuarie 2007, pentru când se va comunica lichidatorului copie după contestaţia formulată de către administratorul special împotriva creanţei cu care creditoarea bugetară a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor, urmând ca acesta să răspundă în scris la contestaţia formulată. Pune în vedere creditoarei, prezente, prin apărător să precizeze în ce stadiu se află contestaţia formulată de administratorul societăţii şi care se află în curs de soluţionare fiind înaintată de către D*** V*****, prin adresa nr. 36407/21.11.2006 la ANAF. Pronunţată în şedinţă publică astăzi,13 decembrie 2006.
Admite cererea de amânare formulată de creditoarea bugetară prin reprezentantul său legal şi acordă un nou termen de judecată la data de 13 decembrie 2006. Pune în vedere administratorului special M**** N******, că are posibilitate de a formula contestaţie împotriva creanţei cu care s-a înscris la masa credală creditoarea bugetară. Pronunţată în şedinţă publică astăzi,1 noiembrie 2006.
Admite cererea de amânare formulată de creditoarea bugetară prin reprezentantul său legal şi acordă un nou termen de judecată la data de 22 noiembrie 2006, pentru când se va face adresă administratorului judiciar SC ELPOLIMEX SRL RM VALCEA, pentru a depune la dosarul cauzei punctul său de vedere în scris cu privire la cererea de majorare a creanţei creditoarei BCR SUCURSALA GORJ şi a cererii de înscriere la masa credală a creditorului bugetar. Pronunţată în şedinţă publică astăzi,1 noiembrie 2006.
D I S P U N E Admite cererea de amânare formulată de administratorul judiciar pentru continuarea procedurii şi acordă un nou termen de judecată la data de 1 noiembrie 2006, pentru când instanţa pune în vedere administratorului judiciar să verifice atât cererea de majorare a creanţei a creditoarei BCR Sucursala Gorj de la fila 121 dosar cât şi cererea de înscriere la masa credală a creditoarei bugetare şi să formuleze în scris punctul său cu privire la aceste cereri. În ceea ce priveşte indemnizaţia administratorului judiciar, aceasta a fost stabilită prin sentinţa de deschidere a procedurii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2006.