Dosar 27/63/2005 din 27.11.2005

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 27/63/2005
Data dosar:
27.11.2005
Instanta:
Tribunalul Dolj
Departament:
Secţia a II-a Civilă
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.07.2010 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Soluţionare

    Admite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei nr. 631/29.04.2010 pronunţată de tribunalul Dolj – secţia Comercială în dosarul 27/63/2005, în sensul că în dispozitivul sentinţei la paragraful 10 în loc de „dispune plata sumei de 8.311,90 lei din fondul de lichidare aflat la dispoziţia UNPIR, reprezentând retribuţie lichidator pe perioada martie 2006-aprilie 2010 ( 8000) şi cheltuieli de procedură(311,90 lei)” se va trece corect „ Dispune plata din fondul de lichidare aflat la dispoziţia UNPIR a sumei de 36.820,20 lei reprezentând retribuţie lichidator pe perioada martie 2006 – aprilie 2010 şi a sumei de 311,90 lei reprezentând cheltuieli de procedură”. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 iulie 2010.

  • Sedinta din data de 29.04.2010 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Admis fond

    Admite cererea lichidatorului judiciar NICK SPRL Craiova. În temeiul art.131 din Legea nr.85/2006; Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului SC ONI EXIM SRL Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din lege, Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură. În temeiul art.135 din lege, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitoarei, creditorilor, administratorului social, D*** D***, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru efectuarea din oficiu a menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.4 din lege, Dispune plata sumei de 8.311,90 lei din fondul de lichidare aflat la dispoziţia UNPIR, reprezentând retribuţie lichidator pe perioada martie 2006-aprilie 2010 ( 8000 lei) şi cheltuieli de procedură( 311,90 lei) . Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.04.2010

  • Sedinta din data de 11.02.2010 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Respins fond

    Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a d-lui Mâşcă Sorin-Corneliu ca neîntemeiată. Respinge excepţia tardivităţii formulării cererii invocată de pârât prin întâmpinare ca neîntemeiată. Respinge cererea ca neîntemeiată. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 04.02.2010 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Amânat

    Amână pronunţarea pentru 11.02.2010.

  • Sedinta din data de 28.01.2010 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Amânat

    Acordă termen la 04.02.2010, pentru când se pune în vedere reprezentantului lichidatorului judiciar să depună la dosar dovada calităţii de mandatar al lichidatorului judiciar.

  • Sedinta din data de 05.11.2009 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Amânat

    Încuviinţează pentru pârât proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul debitorului prin lichidator judiciar Nick SPRL. Pune în vedere pârâtului, prezent în şedinţă, să depună la dosar în formă scrisă interogatoriul propus a se lua debitorului prin lichidator judiciar Nick SPRL. Acordă termen la 28.01.2010 pentru administrarea în continuare a probatoriului astfel cum s-a încuviinţat.

  • Sedinta din data de 01.10.2009 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Amânat

    Încuviinţează pentru lichidatorul judiciar proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu pârâtului. Dispune citarea pârâtului cu menţiunea prezentării personal la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod procedură civilă. Încuviinţează pentru pârât proba cu înscrisuri. Respinge proba cu interogatoriu solicitată de pârât. Acordă termen la 05.11.2009, pentru administrarea probatoriului astfel cum a fost încuviinţat.

  • Sedinta din data de 25.06.2009 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Amânat

    Acordă termen la 01.10.2009.

  • Sedinta din data de 25.09.2008 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Respins fond

    Respinge contestaţia ca neîntemeiată. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 04.09.2008 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Încheiere

    Ia act de obiecţiunile lichidatorului judiciar la creanţa depusă de creditorul A************ F********* P****** Craiova. Dispune înregistrarea la grefă şi afişarea în copie la uşa instanţei a tabelului suplimentar al creanţelor. Acordă termen la 25.09.2008 pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii.

  • Sedinta din data de 08.05.2008 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Admis fond

    Admite cererea administratorului judiciar. În temeiul art. 107 lit. A din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune începerea procedurii falimentului debitorului SC ONI EXIM SRL. În temeiul art.107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Desemnează lichidator judiciar pe NICK S.P.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, cu o retribuţie lunară de 1000 lei. În temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dispune predarea către lichidator, în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei, a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 17 iulie 2008. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 04 septembrie 2008. Fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 11 septembrie 2008. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 25 septembrie 2008. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 09 octombrie 2008. In temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 15.03.2007 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Soluţionare

    Respinge contestaţia ca neîntemeiată. Dispune afişarea tabelului definitiv al creanţelor. Cu recurs.

  • Sedinta din data de 01.02.2007 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Încheiere

    În temeiul art. 9 din Legea nr. 85/2006, Acordă termen la 15 martie 2007, având în vedere lipsa judecătorului sindic desemnat.

  • Sedinta din data de 30.11.2006 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Încheiere

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de cons. juridic E. Bălan, pentru lichidatorul judiciar SC NICK IMPEX SRL, pentru a observa contestaţiile debitoarei la declaraţiile de creanţă ale Administraţiei Finanţelor Publice şi Casei de Cultură a Sindicatelor Slatina. Se pune în vedere debitoarei, prin apărător ales, să depună la dosarul cauzei documentele financiar contabile. Acordă termen la 01 februarie 2007 pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de debitoare.

Flux dosar


Actualizare GRPD