S********* D* A******** R********** O******* S***
ReclamantS*** A**** A******** S***
PârâtI******* S******* A****
IntervenientR O M Â N I A JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI Dosar nr. 27999/2005 SENTINŢA CIVILĂ NR. 13202 Şedinţa publică de la 13 Decembrie 2005 Completul compus din: PREŞEDINTE Cristina Nica Grefier Lucica Cirnaru Pe rol soluţionarea cauzei civile privind reclamanta S********* D* A******** R********** O******* S*** în contradictoriu cu pârâta S.C. ASTRA S.A. şi intervenienta IORDACHE SPERANŢA ANITA, având ca obiect pretenţii civile. La apelul nominal făcut în şedinţă publică, a răspuns pârâta S.C. ASTRA S.A. prin consilier juridic Flăcău Marius, lipsă fiind reclamanta S********* D* A******** R********** O******* S*** şi intervenienta IORDACHE SPERANŢA ANITA. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează lipsa dovezii de achitare a taxei de timbru, după care, Pârâta prin consilier juridic depune la dosar OP din 12.12.2005 în cuantum de 3.100 Ron, f 23 dosar, prin care face dovada achitarii debitului. Instanţa invocă din oficiu excepţia de netimbrare. Pârâta prin consilier juridic solicită admiterea excepţiei. Instanţa reţine cererea spre soluţionare pe excepţia invocată. I N S T A N Ţ A Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 27999/16.11.2005 reclamanta S********* D* A******** R********** O******* S*** a chemat în judecată pe pârâta S.C. ASTRA S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, cu citarea intervenientei IORDACHE SPERANŢA ANITA, să dispună obligarea acesteoa la plata sumei de 3.100,01 lei sumă care reprezintă obligaţia de achitare a contravalorii prejudiciului produs de asiguratul său prin accidentul din 7.02.2005, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii sale, reclamanta arătat că la data de 7.02.20905 d-na I******* S******* A**** conducând autoturismul înmatriculat sub nr. B-99460 a produs din culpa sa un accident de circulaţie în localitatea Baloteşti, jud. Ilfov, avariind autoturismul marca Land Rover tipul Freelander înmatriculat sub nr. B-17-WBL care este asigurat la Omniasig prin poliţa facultativă CASCO. Pentru repararea daunelor reclamanta a deschis dosarul de daună înregistrat cu nr. CA/RM/05/9068 şi a achitat pentru efectuarea reparaţiilor la unitatea reparatoare suma de 3.100,01 lei prin ordin de plată. În temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 prin plata despăgubirii relanmata s-a subrogat în dreptul asiguratului său, fiind în drept a recupera suma achitată de la vinovatul de producerea accidentului sau de la societatea de asigurări emitentă a poiliţei de răspundere civilă tip RCA. În drept, au mai fost invocate disp. art. 44, 49, 58, şi 59 din Legea nr. 136/1995, art. 1073, art. 1084 C.civ., art. 43 C.com. coroborat cu art. 3 din OG nr. 9/2000, art. 5-7 C.pr.civ. În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosar în forocopie: adresă înregistrată sub nr. 9922/29.07.2005 la S.C. Astra S.A, OP nr. 1900/4.04.2005 emis de Citibank, factura fiscală seria BBXKJ nr. 0068240/17.03.2005 emisă de Automobile Bavaria S.R.L., dosar daună GA/RN/05/9068/15.02.2005, proces-verbal de constatre a pagubelor la autovehicule încheiat la 7.02.2005, proces-verbal seria AU nr. 0275207 încheiat la data de 7.02.2005 de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, autorizaţie seria AU nr. 0573011 emisă de Poliţia Baloteşti şi poliţă seria C nr. 214883. Pârâta nu a formulat întâmpinare, însă la termenul din 13.12.2005 a depus la dosar o fisa din 12.12.2005. La acelaşi termen instanţa a invocat din oficiu excepţia de netimbrare, pe care a pus-o în discuţie. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 cu modificarile ulterioare, actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti se timbreaza, iar potrivit art. 2, taxa se calculeaza in functie de valoarea obiectului cererii. Taxa aferenta acestei cereri este in cuantum de 224 lei. Potrivit art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995, reclamanta datoreaza si o taxa de timbru in cuantum de 3 lei, iar conform art. 9 alin. 2 in cazul nerespectarii dispozitiilor acestui act normativ, se procedeaza conform prevederilor legale referitoare la taxa de timbru. In temeiul art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, constatand la primirea cererii ca timbrul judiciar nu a fost platit in cuantumul legal, instanta a pus in vedere reclamantei sa achite taxa datorata pana la primul termen de judecata. Fata de aceste considerente, retinand ca pana la termenul stabilit reclamanta nu si-a indeplinit obligatia legala de plata, in temeiul art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995 raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, instanta urmeaza sa admita exceptia si sa anuleze cererea ca netimbrata. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite excepţia de netimbrare. Anulează cererea formulată de reclamanta S********* D* A******** R********** O******* S***, cu sediul în Bucureşti, Bd. Aviatorilor nr. 28, sect. 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. ASTRA S.A., cu sediul în Bucureşti, str. Puşkin nr. 10, sect. 1 şi intervenienta IORDACHE SPERANŢA ANITA, cu domiciliul în Bucureşti, str. Viorele nr. 32, bl.17, sc. 2, ap. 50, sect. 4, ca netimbrată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 Decembrie 2005. PREŞEDINTE, GREFIER, Red. C.N./Dact. L.C. 5 ex./13.01.2006