C**** C*********
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtDispune ca expertul să răspundă obiecţiunilor formulate de intimată şi, în acelaşi timp, să refacă raportul de expertiză ţinând seama de obiectivul stabilit de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 27.04.2005, respectiv să calculeze venitul brut cuvenit contestatorului începând cu data de 28.03.2000 şi până în prezent, raportat la actele normative aplicabile şi defalcat, în funcţie de evoluţia cuantumului acesteia, astfel cum i s-ar fi cuvenit în timp contestatorului. Respinge cererea formulată de intimată privind efectuarea unei variante separate cu privire la perioada pentru care se pretinde că a intervenit prescripţia dreptului la acţiune. Admite cererea formulată de contestator şi dispune conexarea dosarului nr. 2055/2005 la dosarul nr. 1553/2005. Termen: 14.09.2005. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Încuviinţează cererea formulată de reprezentanta intimatei privind acordarea unui termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert Vidu Ovedenie. Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2005. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Iunie 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Amână judecarea cauzei la data de 08 iunie 2005 în vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză contabilă dispus a se întocmi în cauză. Se revine cu adresă expertului Vidu Ovedenie în sensul de a se prezenta în instanţă, anterior efectuării lucrării, pentru depunerea jurământului potrivit art. 206 Cod pr civ şi de a întocmi lucrarea cu obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 27 aprilie 2005. Totodată, i se va face cunoscut că a fost achitat onorariul provizoriu de expertiză stabilit de instanţă în sarcina contestatorului. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2005¸la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Încuviinţează probele solicitate de părţi, după cum urmează: în baza art. 201 Cod pr civ proba cu expertiză contabilă solicitată de contestatorul Crişu Constantin şi în baza art. 172 Cod pr civ proba cu înscrisuri solicitată de intimata Casa Judeţeană de Pensii Argeş. Numeşte, prin tragere la sorţi, pe expert contabil nr. 69 de pe lista înaintată de Biroul de expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Argeş, respectiv VIDU OVEDENIE. Se emite adresă expertului în sensul de a se prezenta în instanţă pentru a depune jurământul potrivit art. 206 Cod pr civ şi de a efectua lucrarea care să răspundă următorului obiectiv: să concluzioneze asupra stabilirii şi actualizării pensiei de serviciu în raport de venitul brut curent al contestatorului începând din 28.03.2000 până în prezent, în funcţie de actele normative aplicabile în cauză pe toată perioada de timp menţionată. Stabileşte onorariu provizoriu de expertiză în sumă de 5.000.000 lei în sarcina contestatorului, urmând ca dovada achitării acestuia să fie depusă la dosar în termen de 5 zile. Se emite adresă Biroului de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se comunica numirea în cauză a expertului Vidu Ovedenie. Amână judecarea cauzei la data de 11 mai 2005. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Aprilie 2005, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă.