P******** E* G*****
CondamnatRespinge cererea petentului PARASCHIV GEORGE, fiul lui Eugen si Mariana, nascut la 23.04.1983, , actualmente detinut in Penitenciarul Colibasi. Obliga petentul-condamnat sa plateasca statului onorariul aparatorului desemnat din oficiu in cuantum de 200.000 lei. Cu recurs in 3 zile de la comunicare pentru petent
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat P******** E* G***** , având ca obiect liberare condiţionată La apelul nominal făcut în şedinţa publică a raspuns petentul asistat de avocat Neagoe Daniela , in baza contractului de asistenta numarul 1290 din data de 24.03.2005. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta dupa care: Aparatoarea petentului solicita amanrea cauzei pentru a se emite adresa catre PNT Colibasi, in sensul de a ne comunica urmatoarele informatii:in executarea carui mandat se afla petentul condamnat, data incarcerarii, cand a inceput executarea pedepsei , cat a executat din pedeapsa pana in prezent, cate zile au fost castigate ca urmare a muncii prestate si daca a fost discutat in comisia de liberare conditionata. Reprezentanta Parchetului, avand cuvantul, pune concluzii de amanare a cauzei in sensul de a se emite adresa catre PNT Colibasi, din care sa reiasa urmatoarele: in executarea carui mandat se afla petentul condamnat, data incarcerarii, cand a inceput executarea pedepsei , cat a executat din pedeapsa pana in prezent, cate zile au fost castigate ca urmare a muncii prestate si daca a fost discutat in comisia de liberare conditionata. INSTANŢA Constata ca cererea formulata de catre aparatoarea petentului este intemeiata, sens in care se va emite adresa catre PNT Colibasi, pentru a ne inainta urmatoarele informatii: in executarea carui mandat se afla petentul condamnat, data incarcerarii, cand a inceput executarea pedepsei , cat a executat din pedeapsa pana in prezent, cate zile au fost castigate ca urmare a muncii prestate si daca a fost discutat in comisia de liberare conditionata. Se va cita petentul la PNT Colibasi. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulata de aparatoarea petentului. Se emite adresa catre PNT Colibasi,pentru a ne inainta urmatoarele informatii: in executarea carui mandat se afla petentul condamnat, data incarcerarii, cand a inceput executarea pedepsei , cat a executat din pedeapsa pana in prezent, cate zile au fost castigate ca urmare a muncii prestate si daca a fost discutat in comisia de liberare conditionata. Se va cita petentul la PNT Colibasi. Amână judecarea cauzei la 08.04.2005. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Martie 2005