S********* P************* S***** 1
ReclamantG***** S***** I********* T*********** C** F*****
PârâtC***
PârâtI***
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local Setor 1 Bucureşti ca neântemeiată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Primarul Municipiului Bucureşti, ca fiind lipsită de obiect. Admite acţiunea precizată, formulată de reclamanţii reprezentaţi prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Sector 1 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii: Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Grupul Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate din Bucureşti şi Consiliul Local Setor 1 Bucureşti . Obligă pârâţii la calcularea în conformitate cu dispoziţiile legale a sporurilor şi indemnizaţiilor de care beneficiază reclamanţii, astfel: Indemnizaţia de conducere, gradaţia de merit şi indemnizaţia pentru învăţământul special se calculează în procentele prevăzute de Legea nr. 128/1997 la salariul de bază. Salariul de merit, sporul de stabilitate şi sporul pentru solicitare neuropsihică, indemnizaţia pentru educatoare, învăţători, institutori şi diriginţi se calculează în procentele prevăzute de Legea nr. 128/1997, din salariul de bază şi fac parte din salariul de bază. Rezultanta după aplicarea fiecarui spor, indemnitaţie în parte dintre cele mai sus menţionate este inclusă în salariul de bază şi va fi avută în vedere la stabilire tuturor drepturilor ce se acordă potrivit legii, în raport cu salariul de bază. Sporul pentru practica pedagocică se calculează în procentele prevăzute de Legea nr. 128/1997 din salariul de bază al funcţiei/postului, dar nu face parte din salariul de bază. Titlul Ştiinţific de doctor, sporul pentru condiţii periculoase, sporul pentru condiţii grele de muncă, sporul pentru ore suplimentare şi sporul de vechime se calculează în procentele prevăzute de Legea nr. 128/1997, HG nr. 281/2003 şi Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură învăţământ pe anii 2003/2004 şi 2004/2005 din salriul de bază al persoanei, dar nu fac parte din salariul de bază. Obligă pârâţii la plata retroactivă către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate din salariile cuvenite conform dispoziţiilor legale şi salariile efectiv prestate, începând cu data de 01.08.2003 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, respectiv data 30.06.2005, actualizate cu rata inflaţiei. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică. --------------------------------------------------------------------------------
Amână pronunţarea la 30.06.2005
Hotarare 3132 din 02.07.2005