B**** T*********** S*** C*** P*** P**** D* L**** ,********* F****** '* B********
CreditorB**** M****
DebitorDosar nr. 28791/2005 R O M Â N I A JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI . SENTINŢA CIVILA NR.13035 Şedinţa publică de la 09 Decembrie 2005 Completul compus din: PREŞEDINTE –JUD.DR.EDUARDO RESTEANU GREFIER-MARIA GAMAN Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor B**** T*********** S*** C*** P*** P**** D* L**** ,********* F****** '* B******** şi pe debitor B**** M****, având ca obiect Somaţie de plată La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezinta parţile. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul ca creditoarea a solicitat judecarea cauzei şi in lipsa, in temeiul art.242 al.1 pct.2 c.pr.civila. Nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, instanţa reţine cauza spre soluţionare. INSTANŢA Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 23.11.2005 sub nr.28791/2005 creditoarea BANCA TRANSILVANIA SA CLUJ prin PUNCTUL DE LUCRU CONSUMER FINANCE BUCURESTI a solicitat in contradictoriu cu debitoarea B**** M**** emiterea ordonantei care sa contina somatia de plata prin care sa fie obligata debitoarea la plata sumei de 767,40 lei RON reprezentind credit, dobinzi si penalitati, cu cheltuieli de judecata. In motivarea cererii creditoarea a aratat ca prin contractul de credit nr.510040010280, Credisson a acordat debitoarei un credit de consum de 1.088,89 lei RON pentru achizitionarea de bunuri.Acest contract a fost cesionat in favoarea BANCII TRANSILVANIA prin contractul de cesiune de creanta nr.3974/25.03.2004 incheiat de banca cu SC CREDISSON SRL. Arata ca debitoarea nu a respectat clauzele contractului, iar creditul a fost declarat scadent. Arata creditoarea ca potrivit art.10 pct.1 si art.19 c.pr.civila precum si art.11 din contractul de credit de consum instanta competenta de solutionarea prezentei cereri este cea de la sediul Credisson, respectiv Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti. In drept creditoarea isi intemeiaza cererea pe prevederile OG nr.5/2001 In dovedire creditoarea a depus la dosarul cauzei inscrisuri (filele 4-37 dosar). Din analiza actelor si lucrarilor dosarului instanta retine urmatoarele: Prin contractul de credit nr.510040010280, Credisson a acordat debitoarei B**** M**** un credit de consum de 1.088,89 lei RON pentru achizitionarea de bunuri.Acest contract a fost cesionat in favoarea BANCII TRANSILVANIA prin contractul de cesiune de creanta nr.3974/25.03.2004 incheiat de banca cu SC CREDISSON SRL Cererea prin care se declanşează procedura somaţiei de plată, reglementată de O.G. nr.5/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea de aprobare nr.295/2002, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de legea specială, respectiv de art.1 al.1 din O.G. nr.5/2001. Astfel, în primul rând, creditorul trebuie să aibă o creanţă a cărei obligaţie corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, fără a prezenta relevanţă, în principiu, izvorul acestei obligaţii, fiind necesar ca această obligaţie să fie asumată prin contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege. În al doilea rând, creanţa trebuie sa fie certă, lichidă si exigibilă. Analizând prezenta cerere de emitere a somaţiei de plată în raport de aceste cerinţe, instanţa constată că în cauza de faţă, prin cererea formulata de reclamanta creditoare BANCA TRANSILVANIA SA CLUJ prin PUNCTUL DE LUCRU CONSUMER FINANCE BUCURESTI privind emiterea unei somaţii de plată împotriva debitoarei B**** M**** se pretinde existenta unei creanţe împotriva acestuia din urmă, în sumă de 767,40 lei RON reprezentind credit, dobinzi si penalitati. Avand in vedere ca, creanta de care se prevaleaza debitoarea are un caracter cert, lichid si exigibil fiind indeplinite conditiile pentru emiterea somatiei de plata, instanta constata ca cererea de emitere a somatiei de plata intruneste conditiile de admisibilitate prevazute de art 1 alin 1 din OG nr.5/2001. In consecinta instanta va admite cererea de emitere a somaţiei de plată formulată de creditoarea BANCA TRANSILVANIA SA CLUJ prin PUNCTUL DE LUCRU CONSUMER FINANCE BUCURESTI in contradictoriu cu debitoarea B**** M**** si va obliga debitoarea sa-i plateasca creditoarei suma de 767,40 lei RON reprezentind credit, dobinzi si penalitati in 20 zile de la ramânerea irevocabila a hotararii. In temeiul art.274 c.pr.civila va obliga debitoarea la 36,6 lei RON taxa de timbru şi 0,3 lei RON timbru judiciar. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTARASTE: Admite cererea formulata de creditoarea BANCA TRANSILVANIA SA CLUJ prin PUNCTUL DE LUCRU CONSUMER FINANCE BUCURESTI cu sediul in Bucuresti, str.Lipscani nr.102, sectror 3 in contradictoriu cu debitoarea B**** M**** cu domiciliul in comuna 1 Decembrie, bl.PK1, sc.1, ap.22, judeţul Ilfov. Someaza debitoarea sa plateasca creditoarei 767,40 lei RON in 20 zile de la ramânerea irevocabila a hotararii. Obliga debitoarea la 36,6 lei RON taxa de timbru şi 0,3 lei RON timbru judiciar. Cu actiune in anulare. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 09.12.2005. PRESEDINTE GREFIER RED.ER/DACT.GM/4EX/17.01.2006.