R******* D*****
ReclamantT**** F*****
PârâtR O M Â N I A JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI Dosar nr. 29432/2005 SENTINŢA CIVILĂ NR. 13215 Şedinţa publică de la 13 Decembrie 2005 Completul compus din: PREŞEDINTE Cristina Nica Grefier Lucica Cirnaru Pe rol soluţionarea cauzei civile privind reclamanta R******* D***** în contradictoriu cu pârâtul TUDOR MIHAI, şi Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI, având ca obiect pensie de întreţinere. La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la prima strigare, a răspuns reclamanta R******* D***** personal, lipsă fiind pârâtul TUDOR MIHAI. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că Serviciul Român de Informaţii a depus la dosarul cauzei prin Serviciul de Registratură al instanţei adeverinţă de venituri privind pârâtul Tudor Mihai, f 8 dosar, după care, Instanţa legitimează reclamanta Rogobete Dorina cu CI seria RT nr. 167706, CNP *********0345. Instanţa, având în vedere că pricina a fost strigată la amânări fără discuţii în prezenţa părţilor, faţă de lipsa pârâţilor, o lasă la ordine. La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la a doua strigare, au răspuns reclamanta R******* D***** personal şi pârâtul T**** F***** prin avocat Orlando Vlăsceanu cu împ. av. nr. 420253/12.12.2005, f 9 dosar. Reclamanta arată că în citativ în mod eronat s-a indicat numele pârâtului T**** F*****, în sensul că numele pârâtului este Tudor Mihai, iar numele minorului este T**** F*****. Pârâtul prin apărător este de acord cu susţinerile reclamantei şi depune la dosar adeverinţă cu privire la cel de al doilea copil, f 10 dosar. Instanţa acordă cuvântul pe probe. Reclamanta solicită proba cu înscrisuri. Pârâtul prin apărător depune la dosar înscrisuri, f 11-12 dosar, şi solicită proba cu înscrisuri. Instanţa, în temeiul art. 167 C.pr.civ., încuviinţează proba cu înscrisuri pentru ambele părţi. Nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond. Reclamanta solicită admiterea acţiunii, arătând că s-au majorat atât posibilităţile de plată ale pârâtului cât şi nevoile de creştere şi întreţinere ale minorului şi faptul că pârâtul mai are în întreţinere un copil major Tudor Alexandru în vârstă de 22 de ani, student. Pârâtul prin apărător solicită instanţei să aibă în vedere faptul că din căsătorie au rezultat doi copii, că fiul părţilor: Tudor Alexandru se află la studii cu taxă, iar acesta şi pârâtul nu a solicita mamei pensie de întreţinere şi lasă la aprecierea instanţei, fără cheltuieli. Instanţa reţine cererea spre soluţionare. I N S T A N Ţ A Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 29432/29.11.2005 reclamanta R******* D***** a chemat în judecată pe pârâtul TUDOR MIHAI, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună majorarea pensiei de întreţinere la care a fost obligat pârâtul în favoarea minorului T**** F***** născut la 15.01.1990, cu începere de la data introducerii acţiunii şi până la majoratul minorului. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin sentinta civila nr. 6026 din data de 31.08.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosar nr. 11702/2004 pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului T**** F***** în cuantum de 2.500.000 lei. Cum de la data pronunţării acestei sentinţe şi până în prezent s-au majorat atât posibilităţile de plată ale pârâtului cât şi nevoile de creştere şi întreţinere ale minorului, se impune majorarea pensiei de întreţinere. Reclamanta a arătat, de asemenea, că pârâtul mai are în întreţinere un copil major, Tudor Alexandru, în vârstă de 22 de ani, student. În dovedirea cererii sale, reclamanta a solicita şi instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, fiind în acest sens depuse la dosar în fotocopie: sent. civ. nr. 6026/31.08.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosar nr. 11702/2004 şi certificat de naştere seria NL nr. 585635. Pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în instanţă şi a arătat că este de acord cu admiterea acţiunii, depunând şi adeverinţa nr. 5573/12.12.2005 emisă de Institutul de Studii Financiar Bancare. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: Prin sentinta civila nr. 6026/31.08.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosar nr. 11702/2004, s-a admis cererea formulata de reclamanta Rogobete Doina, dispunandu-se majorarea pensiei de intretinere datorate de parat reclamantei in favoarea minorului Florin, nascut la 15.01.1990, de la suma de 35.000 lei lunar stabilita prin sentinta civila nr. 7005 din 04.11.1994 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, la suma de 2.500.000 lei lunar, incepand cu data introducerii cererii: 05.04.20004 si pana la majoratul minorului. Potrivit art. 94 alin.2 C.fam. “instanta judecatoreasca va putea mari (…) obligatia de intretinere, dupa cum se schimba mijloacele celui care da intretinerea sau nevoia celui care o primeste”. Or, potrivit adeverintei emise de Serviciul Roman de Informatii, paratul realizeaza in prezent venituri din munca cu caracter de continuitate in medie lunara de 2.992 lei net in perioada mai-octombrie 2005. Astfel, avandu-se in vedere dispozitiile art.86 alin.1 cu referire la art.107 alin.1 C.fam., ce reglementeaza obligatia de intretinere cu caracter general si cu caracter special dintre parinti si copiii minori, precum si dispozitiile art.97 alin.1 C.fam., potrivit carora parintii au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori si constatand cresterea veniturilor obtinute de parat, precum si a nevoilor minorului in raport cu varsta sa, instanta apreciaza drept intemeiata cererea reclamantei privind majorarea pensiei de intretinere stabilita in sarcina paratului. De asemenea, se vor avea in vedere si dispozitiile art.94 alin.3 C.fam., potrivit cu care: ”Cand pensia este datorata de parinte, ea se stabileste pana la o treime din castigurile sale din munca pentru doi copii”, intrucat acesta mai are in intretinere si pe fiul sau Tudor Alexandru, aflat in continuarea studiilor. Fata de aceste considerente, instanta urmeaza sa admita actiunea si sa dispuna majorarea pensiei de intretinere stabilite in sarcina paratului PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite acţiunea formualtă de reclamanta R******* D*****, cu domiciliul în Bucureşti, str. Gării de Nord nr. 6-8, bl. A, sc.2. ap. 67, sect.1, în contradictoriu cu pârâtul TUDOR MIHAI, cu domiciliul în Bucureşti, str. Octavian Goga nr. 14, bl. M 61, sc. A, et. 7, ap. 23, sect. 3 şi Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, Bd. Banu Manta nr. 9, sect. 1 si in consecinta: Majorează pensia lunară de întreţinere pe care a fost obligat pârâtul s-o plătească reclamantei în favoarea minorului T**** F*****, născut la 15.01.1990, prin sentinta civila nr. 6026/31.08.2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosar nr. 11702/2004 de la 2.500.000 ROL la 498,6 RON, începând cu data introducerii acţiunii: 29.11.2005 şi până la majoratul acestuia. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 Decembrie 2005 PREŞEDINTE, GREFIER, Red. C.N./Dact. L.C. 7 ex./13.01.2006