M**** C********
ReclamantC***** V*******
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul M**** C********, domiciliat în comuna Vlădeşti, judeţul Argeş împotriva pârâtei COMUNA VLĂDEŞTI, cu sediul în comuna Vlădeşti, judeţul Argeş. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 106.134.371 lei reprezentând diferenţe drepturi salariale reactualizate. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale pentru perioada 01.01.2002 - 06.04.2002, ca prescris. Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 iunie 2005, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă.
Ia act de renunţarea reclamantului la judecata cauzei faţă de pârâtul Consiliul Local al comunei Vlădeşti şi dispune scoaterea acestuia din cauză. Încuviinţează probele solicitate de reclamantul M**** C********, după cum urmează: în baza art. 172 Cod pr civ proba cu înscrisuri şi în baza art. 201 Cod pr civ proba cu expertiză contabilă. Numeşte prin tragere la sorţi pe expert contabil nr. 12 de pe lista înaintată de Biroul de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Argeş, respectiv BURCEA GHEORGHE. Se emite adresă expertului desemnat în sensul de a se prezenta în instanţă anterior efectuării lucrării pentru depunerea jurământului potrivit art. 206 Cod pr civ şi de a efectua lucrarea având drept obiective: stabilirea drepturilor salariale ce revin reclamantului pentru vechimea neîntreruptă în muncă pentru anii 2002-2003 şi 2004; stabilirea fondului de premiere anuală de 2% pentru anii 2002-2003-2004; stabilirea cuantumului celui de-al 13-lea salariu pentru anii 2002-2003-2004; actualizarea sumelor cu rata inflaţiei. Totodată, expertul va calcula în mod distinct drepturile băneşti solicitate de reclamant pentru perioada 01 ianuarie 2002 – 06 aprilie 2002. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertiză în sumă de 5.000.000 lei în sarcina reclamantului M**** C********, urmând ca dovada achitării acestuia să fie depusă la dosar în termen de 5 zile. Se emite adresă Biroului de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se comunica numirea în cauză a expertului contabil Burcea Gheorghe. Amână judecarea cauzei la data de 01 iunie 2005. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.