S******** G******* E*****
ReclamantS******** M*****
ReclamantC***** L***** E******** C*********
PârâtC***** F*******
PârâtC***** L**** M*****
PârâtAdmite cererea principală a reclamanţilor-pârâţi S G E şi S M. Admite în parte cererea reconvenţională a pârâţilor-reclamanţi CLEC, CMFE, şi CLM, astfel cum a fost precizată. Admite cererile de intervenţie formulate de intervenienţii S M şi S Z-N. Respinge celelalte cereri de intervenţii. Dispune ieşirea părţilor din indiviziune. Omologhează raportul de expertiză întocmit de expert Tănase Iulian în varianta unică aflată la filele 201-228 şi atribuie loturile după cum urmează.: Lotul 1 îi revine lui A F. M-M căruia i se atribuie în natură suprafaţa de 866 m.p. teren(1Cc) şi construcţia veche existentă pe acesta, cu vecinătăţile şi deschiderile conform schiţei anexate; Lotul 2 îi revine lui C F E căruia i se atribuie în natură suprafaţa de 54 m.p. teren(2Cc) cu vecinătăţile şi deschiderile conform schiţei anexate teren pe care acesta are amplasată o baracă metalică în care funcţionează un magazin de optică medicală. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.04.2013.
Hotarare 3480/2013 din 10.04.2013Amână pronunţarea cauzei la data de 10.04.2013. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică ,astăzi, 3.04.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.04.2013Admite cererile de amanare a cauzei, formulate de aparatorul paratului C F respectiv de catre aparatorul intervenientei in nume propriu, pentru lipsa raportului de expertiza al expertului Tanase Iulian si pentru a lua act de continutul raportului de expertiza efectuat de catre expert Constantinescu Gabriel. Revine cu adresa catre expert Tanase Iulian, conform adresei de la fila 86 a dosarului. Se citeaza paratii S A, S S C, S R, L C M, N L I , H E L si S M. Amână judecarea cauzei la 03.04.2013.. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Februarie 2013
Incheiere de sedinta din 20.02.2013Respinge cererea formulata de reclamanti prin aparator, prin care solicita ca in baza disp art 673 indice 3 C.pr.civ, instanta sa puna in vedere părţilor pentru care s-a stabilit calitatea de mostenitori sa precizeze valoarea bunurilor supuse partajarii. Admite ce-a de-a doua cerere formulata de reclamanti prin aparator, prin care solicita instantei, sa puna in vedere părţilor pentru care s-a stabilit calitatea de mostenitori sa precizeze daca solicita atribuirea bunurilor in natura. Pune in vedere tuturor partilor din prezenta cauza, inclusiv reclamantilor sa precizeze daca solicita sau nu atribuirea bunurilor in natura. Revine cu adrese catre expertii Constantinescu Gabriel si Tanase Iulian, conform adreselor de la filele 66 respectiv 68 ale dosarului. Se citeaza paratii S A, S S C, S R, LC M, N L I , H E L si S M. Amână judecarea cauzei la 20.02.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Ianuarie 2013
Desemneaza prin tragere la sorti in sedinta publica experti specialitatea topografie in persoana domnului Tanase Iulian si expert specialitatea evaluare in persoana domnului Constantinescu Gabriel, urmand ca expertul topograf sa identifice bunurile si sa efectueze mai multe propruneri de lotizare iar expertul evaluator sa evalueze bunurile imobile casa si teren, supuse partajarii. Stabileste onorariul provizoriu in suma de 900 lei pentru fiecare expert, urmand a fi achitat de parti conform cotelor ce le revin. Pune in vedere partilor sa achite onorariile provizorii pentru expertii desemnati in cauza, in termen de 5 zile, dupa care se vor emite adrese catre experti in vederea efectuarii lucrarilor si catre Biroul Local de Expertize de pe langa Tribunalul Arges, in vederea incunostiintarii cu privire la desemnare. Se citeaza paratii S A, S S C, S R, L C M, N L I , H EL si S M. Amână judecarea cauzei la 09.01.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Noiembrie 2012
Respinge excepţia. Amână cauza la data de 14.11.2012 termen la care se vor cita toate părţile ce sunt conceptate în prezenta cauză Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.09.2012
Amână judecarea cauzei la 06.06.2012, pentru lipsa dosarului de fond. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Aprilie 2012
Respinge cerere de recuzare. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.11.2011.
Citarea pârâtei Labău Mariana Cristina prin afişare la uşa instanţei şi va pune în vedere apărătorului reclamantului să facă dovada citării prin publicitate a acesteia, urmând a se cita şi la adresa indicată şi la care a fost citată anterior. Dispune introducerea în cauză în calitate de posibil intervenient a numitei Săvulescu Marilisa, urmând a se cita aceasta cu menţiunea de a-şi preciza cererea depusă la fila 105 dosar. Amână judecarea cauzei la 21.09.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2011.
Citarea tuturor părţilor conform încheierii din data de 29.01.2009. Se emite adresă către Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa Informatizată a Persoanei Argeş pentru a comunica dacă numita Lăbău Cristina Mariana ,iar în caz afirmativ să ne comunice noul domiciliul al acesteia. Dispune introducerea în cauză în calitate de interveninetă a numitei Anghelache Maria Mirela, domiciliată în comuna Hârseşti, sat Martalogi, judeţul Argeş în locul intervenientei Stănciulescu Zoe-Niculina. Amână judecarea cauzei la data de 15 iunie 2011. Cu recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Mai 2011.
Având în vedere lipsa de procedură cu pârâţii Săvulescu Silvian Claudiu şi Săvulescu Nicolae, urmează a se cita acesteia conform dispoziţiilor art.107 Cod procedură civilă. Se vor cita şi celelalte părţi lipsă. Amână judecarea cauzei la 04.05.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2011.
Se citează părţile conform filei 558 dosar Tribunal încheierea de şedinţă din data de 28.01.2010. Amână judecarea cauzei la data de 23 martie 2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Februarie 2011
Admite cererea formulată de apărătorul reclamanţilor. Se citează părţile conform încheierii de şedinţă din data de 28 Ianuarie 2010. Amână judecarea cauzei la 09.02.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2010.
Respinge acţiunea formulată de reclamanţii-pârâţi S G E şi S M, ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesuală activă. Admite cererea reconvenţională a pârâţilor-reclamanţi C LE C, C M F E, şi C L M, astfel cum a fost precizată. Constată deschisă succesiunea defunctului S G, cu ultimul domiciliu în Piteşti. Constată că masa succesorală se compune dintr-un teren în suprafaţă de 1010 m.p., situat în Piteşti, str. Teilor nr. 2, jud. Argeş cu vecinătăţile: la N - Muzeul Judeţean Argeş, la E - str. Eroilor, la S - str. Primăverii (Teilor), la V - Asociaţia Sportivă "Sakura", în valoare de 909.000 euro, potrivit reportului de expertiză întocmit expert Mandu Lidia şi o casă de locuit C1 identificată în raportul de expertiza întocmit de acelaşi expert şi evaluată de expert Iacob Lorel la 67.476 lei. Dispune îndreptarea erorii materiale din încheierea interlocutorie pronunţată în acest dosar la data de 23.05.2007, referitoare la adresa la care este situat imobilului reţinut în masa succesorală, în sensul că în loc de „intersecţia străzilor Eroilor cu Primăverii (Teilor) nr. 10” se va trece „str. Teilor nr. 2”. Constată că moştenitori ai defunctului S G sunt pârâţii-reclamanţi C L M, C M F E, C L E C prin retransmitere de la autoarea E C, ce primise prin retransmitere de la S C, fiecare cu o cotă de 1/3 din aceste bunuri. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Citarea paratilor prin curator R V. Se va menţiona în citativ calitatea de parati-reclamanti a numitilor C L E C, C F si C L M. Se citeaza intervenientii care nu au termen in cunostinta. Amână judecarea cauzei la 04.06.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Mai 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulata de aparatorul paratilor C***** L***** E******** C*********, C***** F******* si C***** L**** M*****, pentru a lua act de continutul raportului de expertiza efectuat de expert Mandu Lidia, intrucat nu a fost depus la dosar in termen legal, apreciaza ca este intemeiata, urmand a o admite in baza disp art 209 C.pr.civ. Se citeaza partile care nu au avut termen in cunostinta şi curatorul pârâţilor Radu Violeta. Amână judecarea cauzei la 07.05.2008, la cererea partilor. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresa catre expert Mandu Lidia, conform filei 702 a dosarului. Se citeaza partile lipsa care nu au termen in cunostinta, parata Labau( Cristina) Mariana in baza disp art 85 respectiv 107 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 26.03.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererile formulate de avocat Sandru Liliana-aparatorul paratilor, in vederea amanarii cauzei pentru a lua act de continutul raportului efectuat de catre expert Andy Iacob Lorel si pentru lipsa raportului de expertiza efectuat de catre expert Mandu Lidia. Revine cu adresa catre expert Mandu Lidia, conform fieli 654 a dosarului. Se citeaza partile lipsa. Amână judecarea cauzei la 27.02.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adrese catre experti in vederea efectuarii lucrarilor. Se citeaza partile care nu au termen in cunostinta. Amână judecarea cauzei la 16.01.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se emite adrese catre expertii M L si I A L , in vederea efectuarii lucrarilor in baza disp. art. 208, 209 C.pr. civ. respectand obiectivele stabilite prin incheierea de sedinta pronuntata la 05.09.2007 si catre Biroul Local de Expertize de pe langa Tribunalul Arges, in vederea incunostiintarii cu privire la desemnare. Se citeaza partile care nu au termen in cunostinta, pârâţii prin curatorul desemnat. Amână judecarea cauzei la 28.11.2007 Cu apel o data cu fondul . Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Având în vedere că instanţa prin încheierea din 12.04.2006 a numit pe Radu Violeta curator în mod special, şi pentru Labău (Cristina) Mariana, instanţa apreciază că la acest termen s-a acoperit lipsa de procedură cu aceasta. Evaluarea terenului va fi efectuată de către experta Mandu Lidia, cea care l-a şi identificat. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 300 lei în sarcina pârâţilor-reclamanţi C***** L***** E******** C*********, C***** F*******, C***** L**** M*****. Prin tragere la sorţi numeşte expert constructor pe dl. Iacob Andi Lorel. Expertiza are ca obiectiv evaluarea construcţiei. Stabileşte onorariu provizoriu 300 lei în sarcina pârâţilor-reclamanţi C***** L***** E******** C*********, C***** F*******, C***** L**** M*****. Pune în vedere pârâţilor-reclamanţi C***** L***** E******** C*********, C***** F*******, C***** L**** M***** să achite onorariul provizoriu în termen de cinci zile, sub sancţiunea decăderii. Respinge cererea de amânare pentru imposibilitatea prezentării curatorei Radu Violeta ca nedovedită. Amână judecarea cauzei la 24.10.2007. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Septembrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citează părţile, fiind lipsă de procedură cu acestea, potrivit dispoz. art. 85, 107 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 05.09.2007. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Iunie 2007.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor-pârâţi Săvulescu Gheorghe şi Săvulescu Marian. Admite în principiu cererea reconvenţională a pârâţilor-reclamanţi Cioată Lucian, Cioată Florinel şi Cioată Liviu astfel cum a fost precizată. Respinge în principiu cererile de intervenţie. Constată deschisă succesiunea defunctului Săvulescu Gavrilă, decedat la 26.01.1939, cu ultimul domiciliu în Piteşti. Constată că masa succesorală se compune dintr-un teren în suprafaţă de 1010 m.p., situat în Piteşti la intersecţia străzilor Eroilor cu Primăverii (Teilor) nr. 10, cu vecinătăţile: la N - Muzeul Judeţean Argeş,la E - str. Eroilor, la S - str. Primăverii (Teilor), la V - Asociaţia Sportivă "Sakura" şi o casă de locuit C1 identificată în raportul de expertiză întocmit de expert Mandu Lidia. Constată că moştenitori sunt pârâţii-reclamanţi Cioată Lucian, Cioată Florinel, Cioată Liviu prin retransmitere de la autoarea Eleonora Cioată, ce primise prin retransmitere de la Săvulescu Constantin, cu o cotă de 1/3 fiecare. Fixează termen 13.06.2007 în vederea efectuării unei expertize având ca obiectiv evaluarea terenului şi a construcţiei. Cu apel odată cu fondul.
Amână pronunţarea la 23.05.2007. Cu apel.
Amână pronunţarea cauzei la 16.05.2007. Cu apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea şi acordă termen pentru imposibilitatea prezentării avocatului ales al reclamanţilor. Amână judecarea cauzei la 09.05.2007. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Aprilie 2007.
Admite cererea şi acordă termen pentru imposibilitatea prezentării apărătoarei pârâtului Cioată Florinel. Amână judecarea cauzei la 11.04.2007. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Martie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Citează pârâtele Aursăchioaie Verona şi Andronie Marilena, cu menţiunea de a depune certificatele de naştere şi de căsătorie. Citează pe curatora pârâţilor Radu Violeta. Prorogă pentru termenul următor discutarea excepţiei prescripţiei extinctive şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale active. Amână judecarea cauzei la 21.03.2007. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Februarie 2007.
Constată necesar a suplimenta probatoriul. Amână judecata cauzei la data de 21.02.2007, când părţile au termen în cunoştinţă.
Amână pronunţarea încheierii prev. de art. 673 ind. 6 C.pr.civ. la data de 24.01.2007. Cu apel odată cu fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune în vedere reprezentantei pârâţilor Cioată să depună la dosar duplicate ale precizării pentru comunicare pârâţilor lipsă. Amână judecarea cauzei la 17.01.2007. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Decembrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea şi acordă termen pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, nefiind depus în termenul prev. de art. 209 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 13.12.2006. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul desemnat, doamna Mandu Lidia, cu solicitarea de a efectua lucrarea, cu avertisment de amendă în cuantum de 300 lei RON în situaţia nedepunerii lucrării în termenul prev. de art. 209 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 22.11.2006. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Octombrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia dispoziţiile din încheierea anterioară. Amână judecarea cauzei la 25.10.2006. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Septembrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia adresele de la filele 348 şi 349. Ia act de poziţia intervenienţilor prin avocat , în sensul că nu mai solicită a propune alţi martori în dovedirea cererilor de intervenţie. Se citează intervenienta Dumitrescu Ecaterina, cu menţiunea expresă de a timbra cererea formulată cu suma de 19 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi 0,30 RON timbru judiciar. În vederea respectării principiului contradictorialităţii, prorogă discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie după citarea intervenientei Dumitrescu Ecaterina. Amână judecarea cauzei la 05.07.2006. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iunie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea privind înlocuirea martorului propus de intervenienţi şi va lua act că martorul va fi indicat cu listă sau va fi adus personal la termenul următor. Pune în vedere intervenientei Dumitrescu Ecaterina să timbreze cererea formulată cu suma de 19 RON şi cu timbru judiciar în cuantum de 0,30 RON, urmând ca după satisfacerea timbrajului să se discute admisibilitatea în principiu. Emite o adresă către Primăria Munic. Piteşti pentru a comunica relaţii cu privire la situaţia juridică a imobilului şi terenului în litigiu, din 1948 până în prezent, să se precizeze dacă imobilul a fost pus la dispoziţia Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi Legii nr.10/2001. Pe de altă parte, emite o adresă şi la Administraţia Finanţelor Publice Piteşti pentru a se vedea dacă au fost achitate impozite şi de către cine, perioada de când figurează în evidenţele fiscale şi cu ce bunuri, respectiv cine şi pe numele cui a achitat. Duplicate se remit părţilor pentru a face personal diligenţe în vederea obţinerii relaţiilor. Amână judecarea cauzei la 07.06.2006. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Mai 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Faţă de dispoz. art. 114 alin. 5 C.pr.civ. numeşte curator al pârâţilor nominalizaţi mai sus în persoana doamnei Radu Violeta, faţă de care va îndeplini procedura de comunicare a actelor procedurale la domiciliul său din comuna Şuici sat Şuici, jud. Argeş. Respinge cererea de amânare a judecăţii în vederea angajării unui apărător formulată de procuratorul pârâtei Cristina Paraschiva şi o citează pe această pârâtă cu menţiunea expresă „la interogatoriu” potrivit dispoz. art. 218 rap. la art. 153 C.proc.civ. Ia act că deşi s-a conceptat în citativul încheierii pârâtul sub numele Cioată Florinel, acesta se numeşte potrivit actului de identitate Cioată Florin Marin Eugeniu. Admite pentru reclamanţi proba testimonială cu un martor şi pentru pârâţii Cioată, respectiv pentru intervenienţi admite proba testimonială cu câte doi martori. Pune în vedere părţilor prin avocaţi să depună listele cu martori. Amână judecarea cauzei la 10.05.2006. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Aprilie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia citarea cu menţiunea „la interogatoriu” a tuturor părţilor, respectiv pârâţi, intervenienţi, reclamanţi. Pune în vedere părţilor prin avocaţi să depună la dosar lista moştenitorilor defunctei Săvulescu Elena. Conceptează în calitate de pârâţi persoanele menţionate în precizarea depusă la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 12.04.2006. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Martie 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează în principiu cererea de intervenţie formulată de intervenienta Săvulescu Maria. Încuviinţează pentru toate părţile proba cu acte, proba cu interogatoriu astfel cum au fost solicitate, urmând ca toate părţile să fie citate cu menţiunea expresă „la interogatoriu” şi să se prezinte interogatoriile pentru a fi administrate părţilor. Prorogă discutarea probei testimoniale şi a probei cu expertiză după administrarea acestor probe. Pune în vedere părţilor să precizeze dacă mai există, in afară de părţile deja introduse în cauză, si alti moştenitori ai defunctei Săvulescu Elena. Amână judecarea cauzei la 15.03.2006. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Februarie 2006.
Reia procedura de citare cu pârâta Cristina Labau Mariana la adresa precizată în procura autentică de la fila 128. Pune în vedere pârâţilor-reclamanţi Cioată să completeze taxa de timbru pe cererea reconvenţională cu suma de 1 leu RON, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. De asemenea, să evalueze provizoriu bunurile pentru care susţin că sunt singurii acceptanţi, în vederea stabilirii taxei de timbru, sub sancţiunea suspendării prev. de dispoz. art. 155 ind. 1 C.proc.civ. Citează pe intervenienta Săvulescu Maria cu menţiunea de a se prezenta şi a susţine cererea formulată, de a achita taxa judiciară de timbru corespunzătoare sub sancţiunea anulării cererii, urmând a proroga discutarea admisibilităţii în principiu după îndeplinirea acestor aspecte. Amână judecarea cauzei la 15.02.2006, pentru cand se va discuta si excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată prin întâmpinare.. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.01.2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea şi acordă termen pentru imposibilitatea prezentării doamnei avocat Sandru Liliana, căreia îi pune în vedere să depună la termenul următor dovadă în acest sens. Continuă procedura de citare cu părţile care nu s-au prezentat, cu duplicate ale acţiunii. Amână judecarea cauzei la 18.01.2006. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 decembrie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Faţă de dispoz. art. 243 C.proc.civ., amâna judecata cauzei pentru indicarea moştenitorilor pârâtei decedate Săvulescu Elena. Pune în vedere reclamanţilor prin avocat să depună duplicate ale acţiunii pentru a fi comunicate tuturor părţilor. Amână judecarea cauzei la 07.12.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Noiembrie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Continuă procedura de citare cu pârâţii şi intervenienţii care nu s-au prezentat, fiind lipsă de procedură cu pârâtele Săvulescu Elena, Radu Violeta, Cristina Paraschiva şi Cristina Lăbău Mariana, precum şi cu intervenienţii Cristina Constantin Pimen şi Răzmeriţă Maria. Amână judecarea cauzei potrivit dispoz. art. 85, 107 C.proc.civ., la 09.11.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Conceptează în calitate de pârâţi Săvulescu Elena, Radu Violeta, Diaconu Elena, Săvulescu Constantin, Duţescu Irina, Săvulescu Nicolae, Săvulescu Ion, Stănescu Alexandrina, Cristina Paraschiva, Cristina Labau Mariana, Andronie Marilena. Se citează pârâţii la adresele precizate, astfel cum au fost conceptaţi. Amână judecarea cauzei la 12.10.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Septembrie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite în principiu cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii Constantin Pimen Cristina, Cerbu Constantin, Răzmeriţă Maria, Săvulescu Gheorghe Aurel, Stănciulescu Zoe, Stănciulescu Constantin. În baza dispoz. art. 246 C.pr.civ Ia act de renunţarea la cererea de intervenţie formulată de către intervenientul Cerbu C. Grigore. Ia act că numele corect al pârâtului este Cioată Barbu Eleonorin Lucian Constantin, urmând a fi conceptat astfel. Admite cererea şi acordă termen pentru ca pârâţii să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse azi de către reclamanţi prin avocat. Amână judecarea cauzei la 14.09.2005. Cu apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune în vedere reclamanţilor prin avocat să depună la dosar actele originale din care să rezulte suprafeţele de teren a căror partajare se solicită şi dreptul de proprietate asupra acestora, precum şi o schemă cu privire la legăturile de rudenie dintre părţi. Se citează părţile care au formulat cereri de intervenţie, în vederea discutării în principiu a cererilor de intervenţie. Amână judecarea cauzei la 22.06.2005. Cu apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Mai 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată, în sensul iminenţei unei tranzacţii şi pentru discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie amână judecata cauzei. Pune în vedere intervenienţilor să se prezinte necitaţi la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 25.05.2005. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2005.