Dosar 3270/36/2005 din 01.07.2005

Anularea contractelor civile


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3270/36/2005
Data dosar:
01.07.2005
Instanta:
Curtea de Apel Constanța
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
Anularea contractelor civile
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.01.2006 la ora 9:00

    Complet: Completul 5 RECURS
  • Admis recurs

    Încheiere - Amână pron. la 25.01.2006. Decizia 55/C - Admite recursurile declarate de P******** D* P* L**** T********* T***** şi Grădinariu Dumitru, în contradictoriu cu C********* V***** V***** şi Maria, Ciocă Dumitru, Vâlcu Elisabeta şi Primăria Comunei Greci. Modifică în tot decizia nr.70/2005 a Tribunalului Tulcea, în sensul că respinge apelul declarat de C********* V***** V***** şi admite apelul declarat de G******** D******. Schimbă în parte sentinţa civilă nr.693/2001 a Judecătoriei Măcin, în sensul că respinge ca nefondată cererea formulată de intervenientul G******** D****** cu privire la constatarea nulităţii contractului de vânz - cump. nr.1798/02.04.1992. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile nr.693/2001 a Judecătoriei Măcin cu privire la falsul certificatului nr.407/1992 şi a planului de situaţie anexă. Irevocabilă.

  • Sedinta din data de 14.12.2005 la ora 9:00

    Complet: Completul 2 RECURS
  • Sedinta din data de 09.11.2005 la ora 9:00

    Complet: Completul 5 RECURS
  • Sedinta din data de 28.09.2005 la ora 9:00

    Complet: Completul 5 RECURS

Flux dosar


Actualizare GRPD