C**** E********
ReclamantN****** P***
PârâtN****** I****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta CHIŢU ELISABETA, domiciliată în Piteşti, cartier Trivale, aleea Salciei, nr. 7, bl. 4A, sc. A, et. 4, ap. 49, jud. Argeş, împotriva pârâţilor NICOLAE PĂUN şi N****** I****, domiciliaţi în Piteşti, str. Trivale, bl. D 15, sc. A, ap. 13, jud. Argeş. Instituie servitute de trecere pe terenul pârâţilor conform schiţei aflată în dosar la fila 35, întocmită de expert Ing. Leuca Dumitru, începând din strada Câmpului, din comuna Moşoaia, jud. Argeş, cu o lăţime de aproximativ 3,50 m. şi cu o lungime de numai 139,30 m. Respinge cererea reconvenţională. Obligă pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.683.000 lei (ROL). Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Noiembrie 2005.
Amână pronuntarea la 09.11.2005.
Amînă pronuntarea la data de 02.11.2005.Cu drept de apel,odată cu fondul.
Amână judecarea cauzei la 26.10.2005 pentru ca partile sa ia cunoştinta de raportul de expertiza. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2005
Admite in parte obiectiunile formulate de parati. Se revine cu adresa catre expert condorm celor mentionate in considerente. Amână judecarea cauzei la 12.20.2005. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Septembrie 2005
Admite probele aşa cum au fost solicitate de părti. Având in vedere disp.art.202 c.pr.civila procedeaza la numirea unui expert, prin tragere la sorti, in persoana dl-ui Leuca Dumitru, dom.in Curtea de Arges, str.Rm.Vîlcea, nr.228 D, jud.Argeş. Stabileste onorariu provizoriu pentru expert in suma de 5.000.000 lei, din care 2.500.000 lei in sarcina reclamantei si 2.500.000 lei in sarcina pârâtilor, sub sanctiunea prev. de disp.art.170 alin.3 c.pr.civila. Se emite adresa catre expert pentru a efectua lucrarea conform obiectivelor stabilite de instanta si catre Biroul local de expertize pentru a se face cunoscuta numirea acestuia in cauza. Pune in vedere partilor sa se prezinte la urmatorul termen d ejudecata in vederea administrarii interogatoriilor. Amână judecarea cauzei la 07.09.2005.
Admite cererea formulata de aparatorul reclamantei. Amână judecarea cauzei la 15.06.2005. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2005