F********** A****
ReclamantD******* G******* A F********* P****** A****
PârâtS* H***** U**** S**
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Argeş Respinge acţiunea formulată de reclamanta FEDERALCOOP ARGEŞ, cu sediul în Piteşti, str. Calea Bucureşti, bl. U.5, parter-mezanin, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Argeş, cu sediul în Piteşti, bd. Republicii, nr. 65, jud. Argeş şi S* H***** U**** S** Vlădeşti, cu sediul în comuna Vlădeşti, jud. Argeş. ca inadmisibilă Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Octombrie 2005.
Acordă termen pentru imposibilitatea prezentării reprezentantului pârâtei S* H***** U**** S**, din motive medicale, conform adeverinţei medicale depusă la dosar. Amână judecarea cauzei la 02.09.2005. Cu apel odată cu fondul.
În temeiul art.156 şi 118 Cod procedură civilă acordă termen pentru ca pârâta S* H***** U**** S** Vlădeşti să-şi angajeze apărare calificată şi pentru ca reclamanta să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării formulată de DGFP Argeş. Amână judecarea cauzei la 17.06.2005, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Mai 2005