Dosar 3420/40/2005 din 13.05.2005

* 1b Cauze cu 3 sau mai mulţi inculpaţi


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3420/40/2005
Data dosar:
13.05.2005
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia penală
Obiect:
* 1b Cauze cu 3 sau mai mulţi inculpaţi
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.07.2005 la ora 22:00

    Complet: DR+TD
  • Soluţionare

    Admite apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani; de către inculpaţii Z******** M****, A********* G******, împotriva sentinţei penale nr. 153 din 10 decembrie 2004 a Judecătoriei Botoşani şi respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul B***** C******, prin mama sa B****** G******* împotriva aceleiaşi sentinţe. În consecinţă, desfiinţează în parte sentinţa apelată în sensul că reţine în favoarea inculpatului Z******** M**** circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a, c Cod penal şi dispune reducerea pedepselor aplicate inculpatului, de câte 3 (trei) ani închisoare, pe care le descontopeşte, la câte 2 (doi) ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, prin contopire. Adaugă la arestare detenţia de la pronunţarea sentinţei la zi şi menţine starea de arest a acestui inculpat. Înlătură aplicarea art. 7 din Legea nr. 543/2002 referitor la pedeapsa aplicată inculpatului A********* G******, urmând ca acest inculpat să execute pedeapsa de 1 (an) şi 6 (şase) luni închisoare, cât şi aplicarea art. 71 şi 64 Cod penal, iar în temeiul art. 81, 110 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicată acestui inculpat pe o durată de 2 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 Cod penal. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Obligă inculpatul B***** C****** să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare din care 600.000 lei avocat oficiu se va achita Baroului de Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei, celelalte cheltuieli judiciare rămânând în sarcina statului, iar onorariile apărătorilor din oficiu privind pe inculpaţii A********* G****** şi Z******** M**** de câte 600.000 lei, se vor achita, de asemenea, la Baroul de Avocaţi Botoşani din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la comunicare pentru inculpatul Z******** M**** şi partea responsabilă civilmente B****** G******* şi de la pronunţare pentru restul părţilor. Pronunţată în şedinţa publică din 07 iulie 2005.

  • Sedinta din data de 21.06.2005 la ora 22:00

    Complet: DR+TD
  • Amânat

    Lipsă de procedură cu inculpatul apelant.

  • Sedinta din data de 24.05.2005 la ora 22:00

    Complet: DR+TD
  • Amânat

    Se amână cauza datorită lipsei de procedură cu inculpaţii. Menţine starea de arest preventiv a inculpatului Z******** M****.

  • Sedinta din data de 13.05.2005 la ora 22:00

    Complet: DR+TD

Flux dosar


Actualizare GRPD