R**** N******** A P******** R******* P*** D******* S****** P******
ReclamantH****** D*****
PârâtRespinge excepţia tardivităţii introducerii acţiunii. Respinge ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - DIRECŢIA SILVICĂ PITEŞTI, cu sediul în Piteşti, str Trivale, nr 82, judeţul Argeş, în contradictoriu cu pârâtul H****** D*****, domiciliat în Curtea de Argeş, str Olteni, nr 15, judeţul Argeş. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 14 decembrie 2005, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă.
Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul reclamantei privind acordarea unui termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul notelor de şedinţă formulate de pârât şi pentru a formula apărări faţă de excepţiile invocate. Prorogă la termenul următor discutarea excepţiilor invocate de pârât. Amână judecarea cauzei la data de 14 decembrie 2005. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Noiembrie 2005, la Tribunalul Ageş – Secţia Civilă.
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul pârâtului H****** D***** privind acordarea unui termen de judecată în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă. Amână judecarea cauzei la data de 23 noiembrie 2005. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Octombrie 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Încuviinţează cererea de probe formulată de pârâtul H****** D*****. Se emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, în sensul de a comunica instanţei dacă în dosarul nr. 624/P/2003 s-a început urmărirea penală, care este stadiul cercetării penale şi dacă s-a recuperat prejudiciul înregistrat. Amână judecarea cauzei la data de 26 octombrie 2005. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Septembrie 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul reclamantei Direcţia Silvică Piteşti privind acordarea unui termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării formulate în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 28 septembrie 2005. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Septembrie 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Încuviinţează cererea formulată de reclamantul H****** D***** privind acordarea unui termen pentru imposibilitate de prezentare. Amână judecarea cauzei la data de 07 septembrie 2005. Se reiterează procedura de citare cu pârâtul H****** D***** potrivit art. 85 şi urm Cod pr civ. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.
Încuviinţează în baza art. 156 Cod pr civ cererea formulată de pârâtul H****** D***** privind acordarea unui termen pentru lipsă de apărare. Amână judecarea cauzei la data de 15 iunie 2005. Se reiterează procedura de citare cu pârâtul, potrivit at. 85 şi urm Cod pr civ. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Mai 2005, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă.